Venerabilul filosof Mihai Șora (105 ani) continuă să se implice în pemanenta bătălie civică pentru a deschide ochii conaționalilor în privința pericolelor – mai vechi sau mai noi – care ne dau târcoale.
Într-un text postat miercuri pe pagina sa de Facebook, Mihai Șora a punctat elementele care te ajută să-ți dai seama că un partid este extremist. Deși nu-l numește, este clar că filosoful se referă în primul rând la AUR.
Atenție, extremiștii vor spune mereu că nu sunt extremiști, așa cum anti-vacciniștii vor spune mereu că nu sunt anti-vacciniști! Mihai Șora despre partidul extremist: „Nu va admite niciodată despre sine că aparține extremei, că vehiculează idei extremiste. În general, ideile vor fi puține, repetitive până la psihoza colectivă”.
Mesajul lui Mihai Șora
„Pentru că văd multe rătăciri și predispoziții spre intoleranță, resuscitări fanatice ale unor figuri din istoria noastră – iată câteva note de răspuns la întrebarea «Cum recunoști o formațiune politică extremistă?».
1. Își fixează cu precizie publicul, care devine fulgerător electoratul său.
2. Recrutează adepți din masa ignorantă a populației, cu un parcurs școlar precar sau minimal, din rațiuni sistemice ori accidentale.
3. Analfabetismul funcțional al adepților ajunge punctul-cheie în dispozitivul de manipulare și control al acestora.
4. Liderii se individualizează și prin accesorii/repere exterioare: cal (de preferință alb), costum, eșarfă, emblemă, orice motiv tradițional ușor recognoscibil și unificator.
5. Ideea însăși de «unire», «unificare» este exploatată și la nivel retoric, nu doar vizual. Poate, la limită, să intre în denumirea formațiunii politice respective.
6. Confiscă simbolurile.
Unul dintre simboluri fiind chiar drapelul patriei, nu va ezita
a) să introducă un alt drapel la ceremoniile oficiale
și/sau
b) să-și pună sigla, un logo, orice alt semn de identificare pe drapelul legal.
7. Confiscă expresiile verbale și substantivele cu o largă conotație mobilizatoare: «a apăra», «a lupta», «nimic și nimeni nu ne poate opri» etc., alături, desigur, de «popor» și numele poporului.
8. Culege din trecut fracțiunile de discurs și evenimentele care îi alimentează extremismul, ocultând cu bună-știință zonele criminogene ale precedenței istorice de la care – ostentativ sau nu – se revendică.
9. Se pliază mereu pe frustrările și resentimentele publicului-țintă, exploatându-le ideologic și provocator.
10. Își caută și găsește un dușman colectiv («toți sunt la fel» etc.).
11. Pozează, implicit, în «eliberator», «providențial», «mântuitor».
12. Își caută și găsește un dușman individual (președinte ales democratic, figură politică sau intelectuală proeminentă etc.), care va fi obiectul unui atac constant și concentrat, putând ajunge până la eliminarea fizică.
13. Nu va admite niciodată despre sine că aparține extremei, că vehiculează idei extremiste. În general, ideile vor fi puține, repetitive până la psihoza colectivă.
14. Aplică judecăți sumare și preconcepute, fără legătură cu realitatea însăși, care este mobilă și polimorfă.
15. Se hrănește și crește pe fundalul tăcerii, al indiferenței sau lehamitei celor care ar fi putut să-i împiedice ascensiunea.
Et caetera.”
Sunteți singurii care au publicat astăzi, 26 ian 2022, chestia asta.
Ce pare aveți despre: https://www.openculture.com/2016/11/umberto-eco-makes-a-list-of-the-14-common-features-of-fascism.html ?
[…] Filosoful Mihai Șora (105 ani) publică elementele care te ajută să-ți dai seama că un partid este extremist. Deși nu-l numește, e clar că filosoful se referă în primul rând la AUR, comentează Ziariştii. […]