Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat conferinţa de presă ţinută de preşedintele Klaus Iohannis la sediul PNL. Pentru prima oară de când e preşedinte, Iohannis a fost de o dezinvoltură rară, a răspuns sincer la întrebări şi chiar a recunoscut public că a greşit, de exemplu atunci când a numit-o pe Dăncilă premier.
Fin analist şi cunoscător al mediului politic românesc, CTP a sesizat imediat schimbarea la faţă a lui Klaus Iohannis.
„O conferinţă eficientă. A progresat foarte mult. Domnul Iohannis a dorit să dea o impresie de umanitate, asta a fost principalul lui scop, de aceea a zâmbit mai mult decât de obicei. A dat nişte răsunsuri care diferă de stilul cu care ne-a obişnuit, care i-a atras porecla de Robocop. A dat răspunsuri articulate, a reuşit să modifice puţin imaginea despre el. A răspuns în multe situaţii ca un om.
De ce e bine că Iohannis nu a vrut dezbatere cu Dăncilă
CTP a respins din start ideea unei dezbateri Iohannis-Dăncilă. Potrivit jurnalistului, o astfel de întâlnire ar fi fost o înjosire pentru orice competitor care ar fi avut-o în faţă pe şefa PSD. Ar fi fost ca şi cum ar fi legimat dezastrul.
„I-aș întreba pe toți votanții din turul 1 ai lui Klaus Iohannis și pe cei care nu au votat-o pe d-na Dăncilă și care au de gând să nu vină la vot pentru că nu are loc o dezbatere: dumneavoastră ați vrea să vă întâlniți cu Dăncilă? Dumneavoastră personal, ca votant, ați vrea să vă întâlniți și să aveți o discuție intelectuală cu această doamnă?”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Cu cine vreți să se întâlnească Klaus Iohannis? Cu o persoană care a scăpat partidul de sub control – dna Dăncilă se face de râs acum, în ședința PSD, și s-o salveze domnul Iohannis invitând-o la dezbatere? Am văzut toate dezbaterile de tur 2 din 1990 și până acum, pe una dintre ele am și moderat-o, și niciodată nu a fost prezent în dezbatere un candidat cu nivel intelectual și mental atât de jos. Când te întâlnești – e o chestiune tehnică aici – cu cineva aflat în această condiție și mai are și vreo 15 puncte sub tine, comiți o greșeală uriașă. Nu te întâlnești cu un candidat aflat atât de jos din toate punctele de vedere sub tine. Doamna Dăncilă, prin simpla prezență acolo, având în vedere nivelul jos la care se află, nu poate decât să câștige. Domnul Iohannis ce să câștige? Eu sunt de acord cu această decizie a președintelui”, a continuat gazetarul.
Noi suntem CORECTI (!) si recunoastem caaa… președintele-și-candidatul Klaus Iohannis NU s-a prezentat… DELOC RAU (!!!) la aceasta „conferință-de-presă”, destul deee… INTEMPESTIV-stabilita-si-anuntata !!!
De asemenea, NE BUCURĂM și pentru că a fost acceptată-și-anunțată/CONFIRMATĂ-FERM, pentru marți-seară, ȘI ooo… DEZBATERE-(!!!)-de–presă, cu ziariști-și-…”ANALIȘTI-politici”/”POLITOLOGI”: o AȘTEPTAM… CU-(MARE-!-)NERĂBDARE, daaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!!!
Eiiii…, și-acummm…, AȘTEPTĂM să o auzim/ASCULTĂM și peee… PROASTA-SATULUI (!), TUTA-ABSOLUTĂ-de-Dăncilă, care, pentru ora 20.00, a anunțat ooo… INTALNIRE-(Sic!-)cu-presa (NU am înțeles prea… EXACT ce va fi: declarație, conferință sau dezbatere !), daaaaaaaaaaa ?!!!
Oooo… SINGURA MARE NEMULȚUMIRE (referitoare la aceastăăă… NEAȘTEPTATĂ conferință-de-presă !) avem: NICI NU s-a găsit NIMENI să-l întrebe despre politica României (TRECUTĂ-PREZENTĂ-și-VIITOARE !!!) față deee… BASARABIA („Republica – MOLDOVA”) și, implicit, față de BASARABENI („moldovenii-DE-DINCOLO-DE-Prut”), NICI NU a simțit (DEȘI CREDEM CĂ AR FI… TREBUIT !!!) Domnia-Sa NEVOIA să o facă !
Căăă… subiectul-NAȚIONAL (!)… BASARABIA-Românească (!!!), în cei cinci (5 !) ani „de-DOMNIE”,… NU l-a interesat cine-stie-ce, daaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!
Ce sa-i raspund lu’ papagalu’ asta – Paul Parvu? Marsh ma?…
Cine-i… „papagalu’ ” ?
Că… NU se înțelege !
De acord cu dumneavoastră, domnule Pârvu. P.S. Cred că Arthur nu știe nici el cui se adresează și ce vrea să spună.