sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsCTP crede că Spitalul Floreasca e caz de DNA. "Cu trei coaste...

CTP crede că Spitalul Floreasca e caz de DNA. „Cu trei coaste rupte, Chițoiu ar fi trebuit să iasă în ghips!”

-

Cristian Tudor Popescu (CTP) cere ca insituțiile statului român să intervină la Spitalul Floreasca și să ancheteze modul în care a fost stabilit diagnosticul fostului ministru Daniel Chițoiu (ALDE): trei coaste rupte și fractură de stern. Publicistul sugerează că e un diagnostic fals, pe bază de corupție.

CTP remarcă două ciudățenii în comportamentul lui Chițoiu: mișcările sprintene imediat după accident (pe 26 decembrie) și forma fizică bună a acestuia la ieșirea din spital (pe 2 ianuarie) și la audierea de la Parchetul Argeș (pe 9 ianuarie). Niciun semn că fostul ministru, actual secretar general al ALDE, ar fi avut rupte coastele și sternul.

În ziua a doua de Crăciun, la Zamfirești, județul Argeș (pe Dealul Negru), mașina condusă de Daniel Chițoiu (52 de ani) a pătruns pe contrasens și a ciocnit frontal mașina în care se aflau trei persoane, dintre care două – soț și soție – au murit (un bărbat de 82 de ani și o femeie de 73 de ani), iar a treia a fost rănită (o femeie de 71 de ani).

Suspiciunile lui Cristian Tudor Popescu

  • „De ce nu se sesizează DNA, instituțiile abilitate? Acest ins era pe picioare liniștit, de acolo s-a întins pe targă, unde era bine-mersi. Intră pe targa, acolo ne spun marii medici că are trei coaste rupte și fractură de stern. Am avut și eu o coastă fisurată – știți ce durere? Nici nu poți să respiri, darmite trei coaste rupte, fractură de stern… Ar fi trebuit să iasă în ghips.”
  • „De ce nu investighează nimeni? De ce nu este dus la o tomografie? Bineînțeles, nu la Floreasca. Cu Poliția lângă el, să vedem cum arată coastele rupte. Își permit medicii de la Floreasca să arunce gogoși în fruntea noastră?”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -