Grupul Verzilor din Parlamentul European a realizat un raport privind impactul anual al corupției în țările UE. Suma pierdută la nivel continental este uriașă: 904 miliarde de euro, dintre care 38,6 miliarde de euro în România.

Astfel, pierderea anuală produsă de corupție în România este de 9 ori mai mare decât bugetul de stat alocat Educației sau mai mult decât dublu față de bugetul acordat pensiilor, informează G4Media.ro.

Cu banii dispăruți prin corupție, România ar putea construi anual 5.500 de kilometri de autostradă, la un cost mediu de 7 milioane de euro pe kilometru. Adică, ar construi mai mult decât i-ar trebui!

Efectele corupției sunt usturătoare și la nivel individual: 1.954 de euro pierduți anual de fiecare cetățean român. Altfel spus, patru salarii medii pe economie sunt înghițite de corupție. Asta înseamnă că un salariat lucrează 16 luni ca să ia 12 salarii. Un sfert din munca sa e furată de corupți!