Florin Cîțu a anunțat într-o conferință de presă că va trimite un control de la Minsterul de Finanțe la Primăria București. Ministrul a anunțat public că a cerut informații despre cheltuirea banilor publici la această instituție, dar n-a primit nicio informație.
”Ieri am încercat să aflu mai multe informaţii despre execuţia bugetară a Primăriei Bucureşti şi despre companii şi am aflat că nu s-a mai făcut un control – ceea ce este foarte ciudat – de vreo zece ani de zile”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, citat de News.ro.
Acesta vrea un raport despre cheltuirea fondurilor, mai ales că Gabriela Firea a făcut împrumuturi uriașe de la stat, iar banii de încălzire a orașului e plătită de la buget.
„Nu ştim cum au fost cheltuiţi acei bani, unde s-au dus acei bani, dacă au fost sifonaţi. Am vrut să ştiu acest lucru pentru că anul trecut – deşi subvenția este de la buget pentru încălzire – Primăria Bucureşti s-a împrumutat pe 20 de ani, aproape 500 de milioane de lei, din Trezorerie. S-a împrumutat pe 20 de ani, deşi ar fi trebuit să aibă banii în buget pentru subvenţie. Ce s-a întâmplat acolo, unde sunt banii de subvenţie?”, a întrebat public Florin Cîțu.
Acesta s-a arătat extrem de intrigat de faptul că Primăria București nu a mai fost controlată de Ministerul Finanțelor în ultimii 10 ani, adică din perioada primului mandat al lui Sorin Oprescu. Guvernul PSD nu a controlat niciodată Primăria PSD.
”Nu s-a mai făcut un control financiar la Primăria Bucureşti de 10 ani de zile, este o coincidenţă bizară, de 10 ani primăria este condusă de PSD, să nu se facă niciun control…Vă spun un lucru: Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii de control asupra tuturor instituţiilor şi companiilor de stat. Modul în care banii sunt cheltuiţi mă interesează foarte mult şi îi interesează şi pe români. Vrem să ştim dacă banii au fost folosiţi în interesul românilor sau au ajuns în buzunarele celor din PSD”, a afirmat ministrul Finanţelor.
FSN a furat 3000 miliarde dolari după 1989. Acum e greu. Va fi și mai greu.
Mithrandir Olivian Simion nu crește taxele.
Degeaba, caracatița șpăgii în București e așa de mare încât vă fi foarte greu dacă nu imposibil s-o elimini ….. tentaculele ei au pătruns în toate partidele… poți face zeci de controale că nu se va întâmpla nimic… vezi cazul Microsoft…!!!!..ar mai fi o soluție …dar contravine prevederilor europene…
Domnule Olivian cum ați sjuns la suma de 3000 mld. De dolari când toate guvernele ca au fost de dreapta sau stânga s-au perindat la guvernare!
Partid de stânga
FSN /PDSR PSD 16 ani;
Partide de dreapta
CONVENTIA DEMOCRATICA cu PNL /PNȚCD/ PD / PDL /PNL 14 ani
Rezultatul este ca pe lângă jaful ordinar din economie nu au lăsat nimic in urma lor!!!!!
Rezultatul datorie externa 100 mld . Dolari
Emigrație masiva afara : peste 3,7 milioane de romani
/ scaderea dramatica a forței de munca interne cu grave repercursiuni asupra Economiei!
Rezultatul este ca niciun partid nu este bun la guvernare!!!
Felicitări domnule ministru Fl Cîțu pentru această inițiativă ! Astfel de controale privind modul cum s’au administrat și cheltuit banii publici este necesar să se facă la toate instituțiile publice !!! 👍