Acasă Mărturisiri Cinci zile fără Ira şi Bibi

Cinci zile fără Ira şi Bibi

Doi labradori zăceau în curte, cu spume la gură. Se moare greu de la sodă caustică, cu refuzuri şi zbateri. Pe ultimele le-a văzut Iulian, când s-a întors acasă. Ira şi Bibi, care-l întâmpinau mereu, n-au apărut. Prima dată, după ani de zile. A ştiut că ceva nu e bine.

În spatele casei, sub coama grea a unui brad, copiii săi erau deja morţi. Da, aşa le spune şi acum, cu lacrimi în ochi: „copiii mei”.

De fapt, Iulian şi Oana nu au copii. Nu pot. Au încercat. Degeaba. Aşa că Ira şi Bibi au fost darul lui Dumnezeu pentru doi tineri care se iubesc prea mult ca să nu dăruiască dragoste. Câinii erau copiii pe care şi i-au dorit dintotdeauna. Şi ce dacă nu vorbesc, nu cântă, nu rostesc „mama” şi „tata”. Dar aleargă, se bucură, plâng, se lipesc de tine, în nopţile lungi de iarnă bucovineană, la Rădăuţi. Tot ce au şi sunt îţi dăruiesc fără clauze, gajuri şi termeni.

Ira şi Bibi, copiii lui Iulian şi ai Ioanei

Ira şi Bibi erau iubire necondiţionată, cu blană, ochi vioi şi cozi stufoase, mereu gata să aducă bucuria vieţii în inimi. Cine ar dori să ucidă doi câini voioşi, care niciodată nu-şi părăseau curtea, fără stăpân? Care e miza, unde e rostul chiar şi al unei crime? La asta se gândeau Iulian şi Oana când le-au îngropat pe Ira şi Bibi în spatele casei. Era acum cinci zile. De atunci, cei doi plâng şi nu dorm nopţile. Le-a rămas Argo, alt labrador. Era plecat când soda caustică a fost aruncată peste gard, iar asta l-a salvat.

Cinci zile fără Ira şi Bibi. Curtea mare şi casa cumpărată special într-o zonă retrasă a Rădăuţiului, pentru câini, par fără rost. Când Iulian s-a mutat din oraş lângă munte, prietenii i-au spus că e nebun. De fapt, doi nebuni, el şi Iuliana. Cum să-ţi dai viaţa peste cap pentru nişte javre, nu?

Nu. Când afacerea mergea prost, au făcut foame, doar ca să-şi hrănească „copiii”. Atât de mult îi iubeau. Dragostea lor pentru cei trei labradori era vestită. Toţi ştiau. Prieteni, vecini, rude. Cu siguranţă, şi criminalul a ştiut. De aceea a şi făcut-o. A lovit unde doare tare. Cel mai tare. De ce? Rămâne un mister. Sau poate nu.

Ira, la scurt timp după ce a fost ucisă

În anul 2008, la Rădăuţi apărea familia Şuhan, Iulian şi Oana. Au vrut mai mult, aşa că au plecat în Irlanda. Iulian e un bucătar excepţional, iar lucrurile mergeau bine pentru cei doi. Totuşi, s-au întors. „Îmi iubesc ţara”, îmi spune. Şi-a deschis acasă o firmă de catering, unde lucrează „de-i sar capacele”. Iulian a adus în România ce a văzut în lumea civilizată. E talentat, harnic şi cinstit. Vrea o altfel de Românie, curată, necoruptă, din care tinerii ca el să nu-şi dorească să plece, scârbiţi. Când i s-a propus, cu o lună în urmă, să candideze din partea PNL pentru funcţia de consilier local al oraşului Rădăuţi, a acceptat, fără să ezite. În sfârşit, i se oferea şansa să facă ceva concret pentru urbea pe care o iubeşte.

Familia Şuhan – Oana și Iulian

Acum, pe marginea mormintelor lui Ira şi Bibi, Iulian şi Oana se întreabă dacă nu cumva tocmai asta le-a ucis copiii. Ani de zile câinii au trăit fericiţi, iar acum, dintr-o dată, au fost seceraţi. Crima asta e un mesaj ori un act involuntar, al unui nebun? Sunt el şi soţia sa într-un pericol mai mare, din care au văzut doar primul episod? Mai există iubire şi omenie pe lume sau doar psihopaţi şi canalii? Are rost să mai rămână în România, ţara ce mereu le-a ucis speranţele, iar acum „copiii”? Sunt întrebări ce rod doi oameni pentru care s-a prăbuşit o lume. Lumea în care fericirea era posibilă.

 

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

loading...

1 COMENTARIU

  1. Nu pot sa inteleg rautatea unor indivizi care/si spun semeii nostrii. Nu e asa! Nu pot sa fiu seaman cu un ucigas! Toata viata am avut ciini, nu m/a muscat nici unul(decit in joaca) Si ma intreb atunci de ce chinii pot fi mai buni ca oamenii?? Am tot un Labrador! iubeste copiii se joaca, dar este si teritorial. Nu suporta pe oricine. Simte oamenii buni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările