marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuCinci idei despre alegeri

Cinci idei despre alegeri

-

Uneori e bine să nu tragi concluzii „la cald”, mai ales în situaţii de maximă fierbinţeală. Alegerile recent încheiate (turul 1) intră în acestă categorie. La o zi după ce toată lumea s-a bucurat/dezamăgit/enervat, e ceva mai limpede pentru toţi. Sunt multe concluzii, dar aş alege să trag o linie sub cinci dintre ele, pe moment. Voi continua şi cu altele, dar acum primele dintre ele despre alegerile recent încheiate.

  1. NU AM SCĂPAT DE PSD

Ar trebui să fie concluzia tuturor celor care cred că mare parte din răul României vine dinspre acest partid, indiferent de simpatii şi antipatii politice. Şi dacă aceasta e concluzia, să acţioneze în consecinţă în turul doi. Adică, să voteze Iohannis, cum bine au îndemnat public Traian Băsescu şi Dacian Cioloş, plus toţi liderii de bună-credinţă din ţară şi diaspora. Nu e de glumă: dezamăgirea „nucleului dur” USR-PLUS riscă să-i ţină în case pe votanţii lui Dan Barna, ceea ce, coroborat cu alte handicapuri, deschide calea unei catastrofe naţionale: Viorica Dăncilă preşedinte! Nu e plauzibilă, dar e un risc ce nu trebuie tratat ca în 2016, când românii anti-PSD nu s-au dus la urne, unii au postat chiar selfiuri de laudă de sine cu „mă piş pe el de vot”, şi am trăit coşmarul vieţii noastre până mai ieri.

2. IOHANNIS ESTE JUCĂTOR ÎNVINGĂTOR

- Advertisement -

Ne place sau nu, actualul preşedinte a jucat înţelept. În felul lui, mai aşezat, molcom sau cum vrem să-i spunem, dar i-a ieşit. Nu pentru că l-a ajutat sistemul, aşa cum se exprima nefericit unul dintre apropiaţii lui Dan Barna, ci pentru că a ştiut să joace efectiv politic. Şi-a folosit bine cărţile, şi-a văzut de plan „nemţeşte”, a fost riguros precum un anglo-saxon fixat pe reguli şi punctualitate. Şi s-a folosit de adversar cum a putut mai bine. Practic, deşi a făcut mult rău României, PSD l-a ajutat indirect pe Iohannis, profilându-i imaginea de lider opozant, într-un peisaj cu o opoziţie fragilă şi divizată. Dar şi asta l-a ajutat pe Iohannis, care a putut astfel poza în singura figură sobră, serioasă şi cu „greutate” anti-PSD. Criticat deseori că a pus-o pe Dăncilă premier, când putea să n-o numească în funcţie (un non-sens total, o puneau Dragnea şi Tăriceanu fără Iohannis), preşedintele şi-a jucat astfel încă o carte câştigătoare. Şi-a creat un adversar foarte slab, antipatizat puternic, care l-a pus şi mai mult pe el într-o lumină de salvator în faţa dezastrului total. Da, sună cinic, dar e politică, nu?

3: DAN BARNA TREBUIE SĂ FACĂ UN PAS ÎN SPATE

Ştiu că e greu. Mai ales când ai sperat să ajungi chiar preşedintele României. Dar aşa e fair. Nu din cauză că nu a intrat în turul doi. Ci din princina scorului fatal înregistrat, mult sub cel al alianţei votate de 22,4% din români în 26 mai. Nici votanţii USR-PLUS nu l-au votat pe Barna, ceea ce spune totul. Din acest moment, dacă Barna nu face un gest de onoare, USR-PLUS va avea tot mai mut de suferit. Practic, fără glumă, rămânerea lui Barna la butoanele USR şi ale alianţei riscă să îngroape efectiv aceste formaţiuni, culmea, tocmai când se aflau pe val. Mai mult, acest trend poate afecta şansele Opoziţiei de a face o majoritate solidă de guvernare în 2020. Dacă USR-PLUS se duce în bot, iar PNL inevitabil va încasa bagaj negativ ca partid de guvernare, atunci să nu ne mire că PSD va reveni pe cai mari la putere, şi cu Dăncilă deasupra lor. Brrrr!

- Advertisement -

4. USR-PLUS ARE RESURSE PENTRU MAI BINE

Stelian Ion, Claudiu Năsui, Cosette Chichirău, Nicuşor Dan, plus multe, multe alte nume de oameni de valoare de la USR şi PLUS pot compensa pasul în spate pe care, cred eu, ar trebui să-l facă Dan Barna. Cu atât mai mult cu cât vine o perioadă în care va fi nevoie de o opoziţie constructivă la Guvernul PNL, nicidecum una bolnavă de tip PSD. USR-PLUS are resurse să recupereze după şocul la prezidenţiale produs de scorul foarte slab luat de Barna şi chiar să crească şi mai mult decât la europarlamentare. Dar nicidecum cu Barna în vârf. Din păcate pentru el şi pentru mulţi susţinători de bună-credinţă, Dan Barna devine de acum o piatră de moară de gâtul USR şi al USR-PLUS.

5. SE SIMPLIFICĂ SCENA POLITICĂ

Practic, acum rămân în joc trei mari actori, în afară de UDMR: PNL, PSD, şi USR-PLUS (care trebuie să devină un partid, prin fuziune). Avantajul crizei din ultimii ani produse pe axa PSD-ALDE e că a creat implozia unor formaţiuni şi lideri politici precum Pro România, ALDE, Ponta sau Tăriceanu. Nu mai contează, nu vor mai conta. Ceea ce e mai bine pentru toată lumea.

(Va urma)

 

- Advertisement -

14 COMENTARII

  1. Domnule Ciocăzanu, cu tot respectul care Vi se cuvine, Va rugam sa ne permiteti (siii… daca NU ne permiteti,… NOI TOT NE LUAM PERMISIUNEA, SINGURI !), si noua, SIMPLI (!) cititori-PASIONATI ai publicatiei Dumneavoastra, saaa… avemmm… (niste UMILE !) IDEI despre… IDEILE Dvs. !

    1. Despreee… IDEEA-NR.-1 (Sic !):
    AVETI DREPTATE, TREBUIE SA VOTAM (SI !) IN turul-DOI, chiar si pe principiul… „RAULUI-celui-MAI-MIC: (care, se pare, esteee… BLESTEMUL generatiilor noastre „post-decembriste” !), adica, in cazul nostru, al USERISTILOR, NU PENTRU (FUND-MARE-„Ioha”), ciii… IMPOTRIVA („CIUM(AT)EI-ROSII” Dancila), daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!
    De altfel, chiar si PRESEDINTELE NOSTRU, Dan Barna (pe careee… – INTAMPLATOR, oareee ?!???… – ati… UITAT/OMIS sa-l mentionati in acest sens !), a spus… EXACT (!) acest lucru, luni-dimineata, indemnandu-ne… sa mergem la vot, si pe 24 noiembrie, ca sa votam… IMPOTRIVA-„CIUMATEI” !!!
    BINEINȚELES căăă… NE VOM DUCE SĂ-L VOTĂM, în turul-DOI, (ȘI !) peee… „(Von) Schläfrig-Man” (adicăăă… „SOMNORILĂ”, piticul-LENEȘ din „Pădurea-Fermecată”, pe unde bântuia „Albă-ca-Zăpada” !), EXAAAACT AȘA CUM, înnn… 2000, l-am votat, în turul-secund, peee… ION „ILICI” ILIESCU (adică TAMAN peee… CREATURA CARE NEEE… BĂGASE GHEARA-N-BEREGATĂ, LA-PROPRIU, cu opt ani înainte, pe 15 august 1992, aici, în Constanța, cand ne-a zbierat și „strigătura” aiaaa…, cuuu… „MĂI, ANIMALULE !”): PLÂNGEAAAAAAAM-șiii…-votam, atunci, în toamna anului 2000, NUMAI ca să NU iasă/ajungă președinte… CATASTROFA-ABSOLUTA (!!!!!!) de „VECEU”-Tudor, ȘI-AȘA… vom face ȘI PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, adicăăă… VOM PLANGE ȘI-L VOM VOTA PE… NOUL-Iliescu (Iohannis) — ! –, ca sa NU se instaleze la Palatul Cotroceni… NOUL-„Veceu” (coana VEorica-VasElica), DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!
    Noi doar-atat Va mai spunem: daca FUND-MARE-de-„Ioha” a… „DORMIT-PE-EL” (!) timp de… CINCI (5 !) ani, DESI STIA CA LA SFARSITUL ACESTORA VA MAI AVEA NEVOIE, O DATA (in doua-tururi), DE VOTURILE ROMÂNILOR (!!!), oareee… CE SE VA INTAMPLA… DUPA 24 NOIEMBRIE A.C., in urmatorii… CINCI (5 !) anisori, CAND… „ÎL-VAAA…-DUREA-ÎN-BASCĂ” (!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!) deee… ROMÂNI-și-ROMÂNIA (!), pentru ca… NU VA MAI AVEA NEVOIE(-ELECTORALĂ !!!) DE EI/NOI, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

    2. Referitor la IDEEA-NR.-2:
    Bineinteles ca NU ne permitem sane legam deee… „IOHANNISMUL”-Dumneavoastra-MILITANT (!), dar vrem sa Va informam/AMINTIM ca NOI, cel care NU-l mai SUPORTAM pe „MĂLAI-MARE-Vodă” NU-i reprosam… DOAR numirea Dancilei (siii…, apropo: NU este ADEVARAT ca daca o REFUZA el o numea MAJORITATEA din Parlament: NU puteau s-o propuna… TOT pe Dancila, amintiti-va de cazul… Sevil Shaideh, cand Iohannis a procedat CORECT si CURAJOS, de-aceea l-am si FELICITAT, atunci !), ci SI MUUUUULTE alteee… FUGI-de-RASPUNDERE, INACTIVITATI-si-INABILITATI, ABSENTE-din-PEISAJ(ul-POLITIC), LASITATI-si-SOMNOLENTE, GAFE-si-INCAPATANARI, TACERI-si-AROGANTE s.a.m.d., daaaaaaaaaaaaa ?!!!

    3. – 4. Si-acum despreee… IDEILE-NR.3-&-4 (le tratam/comentam impreuna, pentru ca sunt… FOARTE „LEGATE” !):
    Dan Barna a fost ales presedinte al U.S.R. in mod… STATUTAR-si-DEMOCRATIC (!) si, PENTRU CA DEMOCRATIA si CORECTITUDINEA sunt… VALORI/PRINCIPII SFINTE, pentru noi, daca este sa fie schimbat din aceasta functie, TOOOOOT intr-un cadru DEMOCRATIC-si-STATUTAR trebuie sa se produca acest lucru, daaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!
    SA FIE, insa, CLAR: Stelian Ion, Claudiu Năsui sau, laaa… DISPERARE (Sic !) chiar Cosette Chichirău (desi se dovedeste cam… INFANTILA si REPEZITA !) sunt O.K., dar daca ajunge… PRAPADENIA-PENIBILA (!) de Nicusor Dan din nou „seful” (Sic !) U.S.R., acest partid… SE VA RUPE (!!!!!!!!!!!): cu PLANGACIOSUL-NETERMINAT vor fi o parte (NICI MACAR JUMATATE !!!!!!) dintre cei din Bucuresti (mai precis: UNII dintre fostii… „USEBISTI” !!!), iar NOI ceilalti, membri si/sau sustinatori… DIN RESTUL TARII (care, in proportie de 99%,… NU-L SUPORTAM pe CARAGHIOSUL ala de N.D. !!!!!!!!) vom CONTINUA cu Dan Barna sau cu noul lider-NATIONAL, fie ca acela se va numi Ion, Năsui, Chichirău sau ORICINE-ALTCINEVA… IN-AFARA-DE-Nicusor-Dan (cel putin panaaa… NU I SE INGROASA VOCEA aia CARAGHIOASA, deee… adolescent-PRE-PUBER !!!!), DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!

    5. La final, IDEEA-NR.-5:
    (FOARTE !) DE-ACORD cuuu… ANALIZA Dumneavoastra SINTETICA, referitoare la faptul ca au cam ramas TREI (3 !) FORTE-POLITICE-IMPORTANTE (plus… ETERNAAA – ?!?… –… „BALAMA” – Sic ! –: U.D.M.R. !), cam ca laaa… Parlamentul – European, a carui structura-politica o siii… reproduce, la nivelul României, insa, Slava-Domnului (!), FARAAA… o EXTREMA-DREAPTA, cum ar fi proaspat-trumfatorul „VOX”, din Spania !
    Darrr…, referitor la o… EVENTUALA (!) UNIRE/CONTOPIRE a celor doua (2 !) formatiuni-politice care alcatuiesc „Alianța 2020” U.S.R.-PLUS, ne vedem nevoiti sa (Va) repetam ARGUMENTELE noastre de laaa… „IDEILE-NR.-2-si-3″: ambele partide sunt (ULTRA-)DEMOCRATICE-prin…-ESENTA-LOR (!!!!!!), ceea ce inseamna ca orice schimbare… STRUCTURALA necesita CONSULTAREA/”PLEBISCITAREA” (!!!) membrilor-si-simpatizantilor si, (DOAR !) ULTERIOR, VOTUL in forurile STATUTAR-DEMOCRATICE ale FIECARUIA (!) dintre cele doua entitati-politice, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

    In sfarsit, laaa… „VA-URMA”-ul Dumneavoastra, Va anuntam ca vom cere si/sau… ne vom lua (Sic !), din nou, permisiunea de aaa… URMA (!) si noi, la randul nostru, cuuu… IDEI-laaa…-IDEILE-Dvs. (pe care, de altfel, le asteptam cuuu… SINCERA-NERABDARE !), DAAAAAAA ?!!!

    • Domnule Paul Pârvu, apreciez pasiunea dvs. pentru mai bine. Cât şi energia de a vă expune ideile. Din această dezbatere paşnică şi sinceră se naşte progresul, nu? Prin urmare, n-am de ce să mă supăr, dimpotrivă. Atâta vreme cât nu-mi puneţi brişca la gât, suntem aici să ne batem în cuvinte până la capăt! 🙂

      • Mersi, Laurențiu !

        (Haiii…, că ne-a plăcut chestia aia cuuu… „brișca” – Sic ! –: stai-liniștit, NICI N-AVEM d’aia în dotare, căăă… la noi, acilea’n Dobrogea, am rămas cuuu… „uneltele” – Sic ! – de laaa… otomani, adecătelea cuuu… „HANGERU’ ” și „ȘIȘU’ „, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!!!)

        • Aoleooo…, staiii…, sa NU-ntelegi caaa… daca n-avem „brișcă”, tot teee… „crestam” (Sic !), daaa’ cu ce-avem prin zona: „șiș”, „hanger” ori… „IATAGAN ” !!!

          NUUU…, dom’le, NU suntem d’ăiaaa…, „cuțitari-de-gura-portului”, NOI folosim, de-când-ne-știm…, CUVINTELE (!!!!!!!!!), pe post deee… ARMĂ-LETALĂ (!!!), șiii… NU d’aia… „ALB(INOAS)Ă”, ci pe post deee… BOMBĂ-cu-NEUTRONI” (Sic !), daaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

        • HAAAAIIII…, NU MAI VII, odataaa…, , CU CELELALTE „IDEI” (politice), ca doar stii cat de mult ne place sa ne CONTRAZICEM/confruntam-in…-IDEI cu tine !!!

          Abia asteptam…, NE-ASCUTIM-…BOMBA-NUCLEARA (Sic !), daaaaaaaaaa ?!!!!!

          (Daaaa’…, ideile-OPINIILE alea, ale tale, vezi saaa… NU fie preaaa… ASEMANATOARE – ! – cu ale noastre, caaa… NU MAI ARE NICIUN „HAZ”, desiii…, asaaa…, „de-amoru’-ARTEI-…CONVERSATIEI, NUMAI CA SA TE ENERVAM/CONTRAZICEM – Sic ! –, ne vedem in stare siii… SA NE COMBATEM SI… PE NOI INSINE, daaaaaaaaaaaaa ?!!!)

  2. E greu sa nu facem presupuneri apocaliptice gandind la dinozaurul PSD care e mai viu ca niciodata. Mie mi se pare ca fara un impact media puternic, nu putem salva aceasta natie. Daca sunt lasate posturile mafiote sa minta si sa manipuleze, mafia isi va reface mereu pozitiile.
    Protestul ferm impotriva minciunii si a informatiilor serpesti difuzate de mafie ar trebui sa fie o forma de lupta a maselor de oameni care vor sa salveze Romania. Altfel nu ne insanatosim ca popor, pentru ca avem prea multi mutilati mental de catre mass media mafiota!!!

  3. Domnule Paul Parvu, apreciez pasiunea dumneavoastra pentru a va sustine ideile, amara trebuie sa va fie insa viata, fiind atat de convins de aceste idei. Normal ar fi sa aveti si ceva indoieli, pentru ca nimic nu sta perfect in picioare pe lumea asta, natura umana fiind extrem de complexa, iar noi, oamenii de rand chiar suntem tinuti inafara prin ascunderea unor informatii. Dar ce as vrea sa mentionez este ca Alianta USR-Plus face cam prea mult caz de principii si este mai putin iscusita la consilierea oamenilor alesi in conducere, la materialul uman pus in fata. Dan Barna este vizibil un novice ambitios care mai are de invatat. Din pacate Romania nu mai are timp sa-l astepte pe el sa se maturizeze. Totusi, eu sper ca aceasta alianta sa gaseasca solutii rapide de schimbare a lui Barna. Altfel ne pierde timpul vietii noastre de pomana. Da sunt de acord cu revolta impotriva lui Johannis cel lent si papusat de niste ciudati. Dar pe moment speram sa fie o solutie.

    • (O SINGURA !) Intrebare, daca permiteti: Dumneavoastra, care ne acuzati caaa…, Va citam ” amara trebuie sa va fie insa viata, fiind atat de convins de aceste idei, ormal ar fi sa aveti si ceva indoieli, pentru ca nimic nu sta perfect in picioare pe lumea asta, natura umana fiind extrem de complexa… (…) „, darrr… continuati prin a aa… EMITE SENTINTE-IREVOCABILE (gen, Va citam din nou: ” Alianta USR-Plus face cam prea mult caz de principii si este mai putin iscusita la consilierea oamenilor alesi in conducere, la materialul uman pus in fata. Dan Barna este vizibil un novice ambitios care mai are de invatat. ” !) aveti o viatas mai… dulce (Sic !), TRAIND (IN)… ACEASTA URA-VISCERALA impotriva presedintelui NOSTRU, repetam: ALES (!) DEMOCRATIC, conform STATUTULUI U.S.R. ????!!!!!!

      • Ati ales democratic o fiinta stangace, poate e un geniu neinteles…culmea e ca si eu l-am votat pentru ca iubesc comunitatea USR-Plus si ii doresc sa ajunga sa fie folosita la greu in modernizarea acestei tari, dar aceasta comunitate e stangace la capitolul public relations si nu pare sa aiba caldura umana…e greu ca oamenii destepti si focusati pe meserie sa aiba si carisma. Sincer imi pare rau, Barna a mai parut si oscilant pe deasupra, legat de guvernare…Comunica putin intortocheat intentiile lui, nu gaseste intotdeauna spontan o formulare simpla a ideilor, incat mereu e nevoit sa explice…Ii doresc sa se concentreze asupra siesi si sa vada daca el chiar e potrivit ca presedinte. Intr-o tara evoluata gen Luxemburg poate ca ar fi, dar in Romania unde e votata Dancila, candidatul Barna pare extraterestru. Ciolos ar fi fost mai pitoresc si mai mulat pe plaiurile noastre….Va rog sa nu va suparati…lucrurile sunt complicate….

  4. Mulţumesc domnule Ciocăzanu pentru excepţionala punere în perspectivă. Apreciez ca un lucru pozitiv că această perspectivă naşte reflexii, comentarii, iar tocmai acesta este după opinia mea rolul presei într-o democraţie (care nu are „monopolul adevărului absolut”). 3 Milioane în primul tur nu au ales „răul cel mai mic”. Opinia mea subiectivă se alătură acelora care sunt de părere că „şahistul” (nu „mutul”, „leneşul”) a ne-a ferit în ultima vreme – după cum se arată – de PCR (PSD/KGB?) fără a deţine putere executivă ci făcând exact ce – şi când – a trebuit: puterea raţiunii. Vorbele celor (inclusiv „jucători”) ce vorbiseră mult s-au pierdut precum copacii în pădure; ale „mutului” au avut ceva de spus, au avut efecte şi au rămas în istorie uneori, poate schimbându-i cursul („corupţia ucide”, „elefanţii”). Cu toate acestea salut pe cei care sunt de altă părere şi îmi doresc şi eu ca USR-PLUS să devină cea mai / sau una dintre cele mai puternice forţe politice alături de PNL reducând astfel la zero PSD pentru că e mare nevoie de alternative democratice. Celor ce acuză pe alţii de militantism ţin să le reamintesc respectuos că problemele acestei ţări izvorăsc de la PCR&Co şi nu de la Iohannis; cifrele dovedesc că nu puţini îl consideră pe Preşedinte ca parte din soluţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -