miercuri, octombrie 9, 2024
AcasăNewsCelebrele rachete anti-navale Neptun, cu care a fost scufundat crucișătorul Moskva, vor...

Celebrele rachete anti-navale Neptun, cu care a fost scufundat crucișătorul Moskva, vor fi produse de Ucraina împreună cu România! Cele două țări vor începe cooperarea în industria militară

-

Celebrele rachete navale Neptun, dezvoltate de ucraineni și care au făcut prăpăd în flota rusească, ar urma să fie produse împreună cu românii, anunță agenția „Ukrinform“. Cele două țări ar deschide astfel o nouă epocă de-a dreptul revoluționară în istoria relațiilor româno-ucrainene, până acum câțiva ani deosebit de tensionate.

România ar urma să producă mai multe tipuri de arme împreună cu Ucraina. Problema rămâne însă catastrofala situație în care se află industria de apărare a României. Refuzul guvernelor post-revoluționare de a o privatiza, cu scopul de a o căpușa politic, a transformat această ramură extrem de importantă a industriei într-un veritabil muzeu al comunismului. Șefii agenției care grupează fabricile s-au dovedit sistematic, în ultimii ani, niște neisprăviți numiți politic, puși pe învârteli și foarte departe de ceea ce s-ar numi manager.

Chiar acum câteva zile a izbucnit un mare scandal, șefii fabricilor dezvăluind că actualul director al Romarm, numit de PSD, blochează deliberat producția de armament pentru Ucraina, deși acest lucru înseamnă contracte pentru industrie, profitabilitate, posibilitate de dezvoltare și lucru pentru angajați. Sindicatele afirmă că totul se face cu complicitatea premierului Marcel Ciolacu, care public se declară atașat cauzei aliate, dar pe ascuns patronează acest sabotaj.

Ucrainenii au probleme de altă natură. Rachetele anti-navale Neptun erau în faza de prototip când a început invazia rusească, la 24 februarie 2022. Rușii știau că specialiștii ucraineni lucrează la niște rachete, dar nu credeau că au ajuns în faza de a le și produce. Așa că în primăvara acelui an, când ucrainenii au scufundat nava-amiral a flotei rusești din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, toată lumea a avut un mare șoc.

- Advertisement -

Acum, industria ucraineană lucrează la modernizarea rachetelor Neptun R-360, însă bombardamentele rusești stânjenesc și îngreunează procesul.

„Ukrinform“ scrie că România și Ucraina caută prin această alianță să-și asigure controlul asupra apelor teritoriale.

Fără capacități navale semnificative, ambele țări încearcă să-și crească puterea de foc de pe uscat. Rachetele Neptun au avantajul că pot fi lansate de la sol și au o rază de acțiune de până la 400 de kilometri. Pot lovi atât ținte aflate pe mare, cât și la sol. Doar rachetele ATACMS ale americanilor au o rază de acțiune așa mare, în acest moment, pe frontul ucraineano-rus.

- Advertisement -

Interesul României este major. Prin producerea în comun a acestor rachete s-ar obține niște arme foarte performante de care armata țării noastre duce lipsă. Ar fi și un transfer de tehnologie important. Dacă la București ar veni din toamnă un Guvern dispus să privatizeze ruinele industriei de apărare, șansele ca România să reintre pe piața producătorilor mondiali de armament ar fi foarte mari.

Exemplul perfect este fabrica Aerostar, din Bacău. Printre puținele active ale industriei de armament privatizate la timp, această fabrică e acum ultraperformantă, produce echipamente chiar și pentru avioanele americane F-35. Este foarte profitabilă și are contracte în diverse părți ale lumii. Prin contrast, cealaltă fabrică a industriei aeronautice, cea de la Craiova, a rămas de stat. Produce pierderi permanent, e neperformantă și incapabilă să modernizeze până și avioanele de antrenament ușoare IAR-99.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Încolțit, Pieleanu demisionează de la SNSPA. Foste studente îl indică drept „un prădător sexual mai periculos decât Bulai“. Se cere anchetarea „sondorului“ PSD

VIDEO. Ziua în care Porcul-de-la-catedră a fost zdrobit: făcut de râsul țării, dat afară din facultate, cercetat penal, și-a cerut pensionarea. Abuzurile sexuale scârboase ale prof. univ. dr. Alfred Bulai. De mulți ani le cerea studentelor să se dezbrace în fața lui și le amenința cu „șarpele”

VIDEO. „Socialiștii de caviar“: Grindeanu, filmat când își ascundea ceasul scump în buzunar, înainte de filmare. „Îl am de mult, are încuietoarea stricată!“

Ciolacu s-a dat de gol: deficitul bugetar al României pe 2024 va fi de peste 8%, și nu de 5%! Aritmetica l-a doborât pe impostorul mincinos

„Noul Caritas“, în centrul Capitalei: sute de fraieri stau la coadă pentru a se înscrie la „apartamentele de 35.000 de euro fără dobândă“ promise de George Simion și AUR

* Sistemul petrece la ziua lui Tucă: Geoană, Ciolacu, Ponta, Dungaciu… Conspiraționiști, rusofili și prieteni ai Chinei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -