Luni, 6 aprilie, obligația de a purta mască de protecție era instituită în 5 județe: Suceava, Iași, Vaslui, Galaţi și Maramureş. De asemenea, în orașele Simeria (jud. Hunedoara) și Isaccea (jud. Tulcea). De marți, acestora li s-a adăugat și județul Bacău.
Pentru cei care nu au mască, e acceptată și folosirea altor forme de protecție a căilor respiratorii în afara locuinței: eşarfe, fulare, măşti din pânză etc. Important este ca ele, după folosire, să fie spălate şi călcate cu fierul încins, pentru a asigura o protecţie sporită.
Măsura li se aplică tuturor celor care părăsesc perimetrul casei (gospodăriei) pentru a ieşi în spaţii comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere etc.
În 6 din cele 8 județe, măsurile trebuie aplicate în toate localitățile, fără excepție. În județul Tulcea, însă, obligativitatea vizează doar orașul Isaccea, fiind impusă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU).
De asemenea, în județul Hunedoara, măsura a fost impusă doar pentru orașul Simeria. Autorităţile locale au distribuit deja câte două măşti din material textil fiecărei familii din oraş.
„Oamenii care ies în oraş vor trebui să aibă faţa acoperită, pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus. Am distribuit fiecărei familii câte două măşti din material textil. După utilizare, măştile se pot spăla şi călca, pentru a putea fi folosite din nou”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria.
În județul Bacău, decizia a fost adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„Este o decizie prin care limităm răspândirea comunitară a noului tip de coronavirus, în caz de tuse sau strănut. Ne protejăm şi pe noi, îi protejăm şi pe cei din jurul nostru. În cazul în care o persoană aflată într-un spaţiu public este infectată, dar nu prezintă simptome, purtarea unui mijloc de protecţie reduce riscul răspândirii”, a explicat prefectul Liviu Miroşeanu, citat de Mediafax.
Dintre cele 8 județe care au impus – total sau parțial – obligativitatea acestui timp de protecție, 5 sunt din Moldova-Bucovina (Suceava, Iași, Vaslui, Bacău, Galați), două din Transilvania (Maramureș, Hunedoara), iar unul din Dobrogea (Tulcea).
Persoanele care nu poartă măşti sau mijloace similare de protecţie pot fi sancţionate de Poliţia Locală sau Poliţia Naţională cu amenzi de la 100 la 500 de lei sau cu avertisment.
a innebunit lupul,pardon ciobanul!!…a scos oile la antrenament!!!…pai parca erau restrictii ??…nu??…cine dracu’ s ecrede analfabetul asta ???..de ce sa nu iesim si noi la antrenamente??…la alergari in grup prin parcuri,paduri..???..Dle Velea ,dvs.n-ati fost informat de acest lucru???..cum isi permite puscariasul asta sa dea ordin sa inceapa antrenamentele fotbalistilor de la stana lui !!!…ia uite stirea din prosport”Finanțatorul roș-albaștrilor a deschis porțile bazei de pregătire din Berceni și le-a asigurat jucătorilor toate condițiile necesare unui antrenament.”..!!!! sa vedem ce masuri i-au militia si jindarii??>…