sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuCazurile USR-Antena 3 şi Orban-IT. Îl "învie" Opoziţia pe Dragnea?

Cazurile USR-Antena 3 şi Orban-IT. Îl „învie” Opoziţia pe Dragnea?

-

Partea bună cu nenorocirea din ultimii doi ani şi jumătate e că terorismul politic anti-România&UE practicat de PSD şi ALDE a obligat România pro-europeană să strângă rândurile.

Fie că e vorba de #Rezist, de mobilizarea pe Facebook sau pur şi simplu de acţiunile unitare ale Opoziţiei din Parlament, susţinute şi de preşedintele Iohannis (care, doar prin contestarea legilor anti-justiţie la CCR, l-au lăsat descoperit pe Dragnea în faţa sentinţei finale) – toate împreună au lucrat la consolidarea frontului democratic.

Poate nu realizăm acum, dar lupta parlamentarilor PNL, USR şi PMP din Parlament chiar a fost una de succes, deşi de multe ori părea inutilă dată fiind majoritatea PSD-ALDE-UDMR-Minorităţi.

- Advertisement -

Atenţie la victorie!

Însă a meritat! Protestele din Casa Poporului, moţiunea de cenzură, moţiunile simple, contestările legilor la CCR, plus alte acţiuni mai puţin vizibile au zădărnicit planul lui Dragnea şi Tăriceanu de a scoate România din UE şi de a acapara complet statul.

Victoria de la europarlamentarele din 26 mai a fost încununarea finală a unui război pe viaţă şi pe moarte, câştigat în cele din urmă categoric de România pro-democraţie.

Dar victoria, ştim din istorie, este chiar mai greu de gestionat decât înfrângerea.

- Advertisement -

Nu mai sunt USR-iştii „sorişti homosexuali”?

Mihai Gâdea – Dan Barna

Doar două exemple apărute imediat după alegeri arată că Opoziţia joacă riscant şi nu şi-a învăţat bine lecţia. Cazurile Dan Barna-Antena 3 şi Ludovic Orban-IT arată că Opoziţia riscă din nou fragmentarea şi salvarea implicită a „Ciumei Roşii”. Pe drumul ăsta, Dragnea are speranţă că se poate întoarce pe cai mari.

Prezenţa liderului USR la Antena 3 a fost o greşeală. Nu una fatală, dar o greşeală. De ce? Pentru simplul fapt că a provocat indignarea unei părţi deloc neglijabile a votanţilor USR-PLUS. Era nevoie de aşa ceva? Şi Dan Barna ştie că nu. Pe bună dreptate, oamenii s-au întrebat: ce căutăm noi la televiziunea care ne consideră spurcaţi, sorosişti, vânduţi Occidentului, homosexuali progresişti?

Justă întrebare! Şi răspunsul lui Dan Barna a fost corect: nu putem că continuăm fracturaţi ca societate, e nevoie ca şi publicul lor să audă vocea noastră. De acord, principial vorbind. Practic însă, greşit. De ce?

Dragoş Pâslaru şi-a „furat-o” imediat după Barna

Dacă chiar îţi propui recuperarea votanţilor PSD-ALDE, fă-o măcar înţelept, calculat, deştept, nu pe genunchi. Nu-i nevoie să dai buzna la două zile după alegeri în studioul celui pe care publicul tău îl consideră duşman absolut.

Puţină răbdare nu strica. Nu-ţi bruscai astfel votanţi de bună-credinţă, care nu „înghit” compromisul, cel puţin de moment.

Plus că nu ai nicio garanţie că Antena 3 se va schimba. Terfelirea lui Dragoş Pîslaru (PLUS), într-o emisiune după cea cu Dan Barna, a fost cea mai bună dovadă că nu aşa gestionezi relaţia cu o televiziune cu ADN anti-justiţie şi pro-PSD&ALDE.

E nevoie de un plan, de reguli clare, de consens între PNL, USR-PLUS şi PMP legat de cum abordezi relaţia cu A3, dar şi de reacţia pozitivă în acest sens a televiziunii în cauză.

Voiculescu, ce „şopârlă” a aruncat pe piaţă!

Momeala aruncată de mogulul Dan Voiculescu, imediat după alegeri, cum că poporul a dat un semnal şi că toţi trebuie să-l asimileze, e gargară de adaptare la o realitate ce-ar putea provoca mari prejudicii financiar televiziunii sale.

Voiculescu a acţionat ca în AIKIDO: cea mai bună apărare e să te foloseşti de forţa adversarului, nu să i te opui.

Cu simţurile sale de viclean incurabil, „Felix” a mirosit încotro bate vântul, a aruncat la coş declarativ PSD şi ALDE şi a făcut cu ochiul ademenitor spre PNL, USR-PLUS şi PMP.

De ce? Nu din dragoste pentru tabăra pro-justiţie, ci din interes: de ce să nu deschizi uşa celor care vor gestiona puterea şi banul public mâine-poimâine! Nu aşa şi-a creat el imperiul media?

Antena face şi ea ceva pentru „normalitate”?

Da, Antena 3 merită şi ea recuperată, precum publicul ei. E în interesul României corecte, cinstite, nemanipulatoare ca acest post TV cu public important să se schimbe. Să promoveze adevărul în detrimentul minciunii de tip neobolşevic. Dar întrebarea e cum faci asta? Şi ce face Antena 3 însăşi în acest scop?

Pentru că ea trebuie să mute prima. Da, invitarea unor Barna, Pâslaru, Cioloş, Orban&co. poate fi un început. Dar el nu înseamnă nimic dacă a doua zi emisiunile principale ale postului sunt populate cu aceleaşi personaje, unele sinistre, isterice şi semidocte, care îşi văd de treaba lor şi ţin televiziunea pe direcţia veche.

Dacă Voiculescu a „înţeles” mesajul votului din 26 mai, chiar poate schimba ceva profund în abordarea Antenei 3. Poate să schimbe managementul, să renunţe chiar la Gâdea, Badea&co., nu mai vorbesc de invitaţi. Deşi nu e musai să facă asta.

Poate impune decizii mai puţin radicale. Poate să ceară mai mult echilibru. Mai puţin venin anti-justiţie. Mai multă lege şi mai mai mult respect pentru opinia adversă. Sunt sigur că unii dintre oamenii săi din interior s-ar adapta.

Renunţă „Felix” la Gâdea? Nici nu-i nevoie

Poate face „Varanul” asta? Sigur că da, Dumnezeule! E patronul, e televiziunea lui, banii lui. Dar face? Nu! Formal, da, prin gesturi precum invitarea liderilor Opoziţiei. Pe fond, nu, atâta vreme cât tonul general e acelaşi, invitaţii la fel, discursurile idem.

Prin urmare, la ce bun atunci să faci „pactul cu Diavolul”? Pentru a-l credibiliza? Nu, mersi, aşa nu! Nu ajută la nimic. Opoziţia nu câştigă nimic. N-a câştigat nimic. Niciodată. Singura care a câştigat mereu a fost Antena 3. Audienţă, bani, influenţă.

N-am fost niciodată de acord nici cu prezenţa liberalilor la emisiunile televiziunii lui Voiculescu. Sunt ferm convins că Opoziţia ar fi câştigat la fel de mult, poate chiar mai mult, fără să fie pe „sticla” lui Felix.

Iohannis i-a refuzat în 2014, n-a acceptat invitaţiile la emisiunile Antenei 3 în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Din acest motiv, l-au făcut zob: neamţ, vânzător de copii, traficant de organe etc.. Şi? N-a pierdut nimic. Ba chiar a câştigat alegerile şi a ajuns preşedintele României fără să fie invitat la Gâdea. Deci se poate!

De ce să nu laşi Antena 3 pe drumul ei?

Mugur Ciuvică

Nu am nimic personal cu Gâdea, Badea sau Ciuvică. Nici măcar nu-i condamn pentru felul în care îşi fac meseria. E alegerea lor. Dacă e cineva care să-i condamne acela poate fi publicul.

Ei şi-au asumat linia asta de multă vreme: pro-PSD&Fraţii. Lasă-i în plata Domnului şi cu linia lor! La ce bun să „recuperezi” tu publicul lor dacă ei nu vor să se recupereze pe sine?

Chiar nu ai unde apărea? Chiar îţi lipsesc sursele de comunicare în ziua de azi? Nu ai nevoie de Antena 3, ca Opoziţie principială, sinceră cu tine însuţi.

Da, ce ai nevoie este un plan de acţiune comun al Opoziţiei în raport cu presa de acest tip. Care poate include boicotarea televiziunilor de acest tip. Sau nu neapărat, ci prezenţa la TV, dar în condiţii clare: fără penali pe post, echilibru general, nu doar în emisiunile cu tine, discurs pro-european, invitaţi decenţi, renunţarea la atacul la justiţie,

De fapt, Opoziţia are nevoie de unitate şi în acest caz, al relaţiei cu presa. De valori. Principii. Pe care nu le pui între paranteze, ci le ceri „all-time”. Mori cu ele de gât. Şi nu cedezi.

Klaus Iohannis nu-i calcă demnitatea în picioare

Iohannis n-a acceptat NICIODATĂ o invitaţie la Antena 3 după ce-a fost terfelit incalificabil în campania din 2014. Sunt sigur că a avut multe propuneri. Dar a rămas fidel sieşi. De ce n-ar face şi USR, PLUS, PNL şi PMP la fel? Ce pierd?

Doar aşa pot impune normalitatea la Antena 3. Altfel, nu!

Poate, vrea Opoziţia aşa ceva? NU! De ce? Pentru că are slăbiciunile ei. Are lideri care se simt bine când li se spune după o prezenţă la Gâdea&co.: „Ai fost bun” Eşti tare! L-ai pus la punct! Bravos! Când te mai vedem?”

E vorba de slăbiciuni umane simple. Şi de iluzia „mediatizării”. Când „te faci frate cu dracul ca să treci puntea”, ca să-l citez pe un simpatic votant USR, nimic nu iese bun din asta. Ai ajuns aici, la un vot zdrobitor anti-PSD&ALDE, tocmai pentru că ai fost în afara Antenei 3, de ce ai nevoie acum să schimbi asta? Ce ai de câştigat? Sau de ce n-o faci altfel, în timp, cu răbdare?

Luaţi aminte la Coposu!

La fel de grave mi se par atacurile unor liberali la adresa prezenţei lui Dan Barna la Antena 3. Parcă abia aşteptau unii greşeala pentru a-i sări la gât. Înţeleg orgoliile, mai ales în tabăra ne-PSD&ALDE a politicii. Dar ele garantează resuscitarea lui Dragnea sau a clonelor sale. Nu ajută cu nimic România care se opune disperat clanurilor penale din 2017 încoace.

NU e acum momentul disputelor. Sigur că fiecare are defectele sale. Plusuri şi minusuri. Voi reveni asupra lor într-un alt text. Dar îi rog pe mai tinerii politicieni să caute înapoi în istorie câte defecte existau în interiorul Convenţiei Democrate. Corneliu Coposu le-a ţinut în frîu. Părea imposibil, dar a reuşit. Aşa l-a învins pe Iliescu în 1996. Aşa a luat România calea Occidentului. Doar aşa!

Cazul Orban-IT a scos „şobolanii” la suprafaţă

Dincolo, la PNL, sunt unii care abia aşteaptă motiv de scandal pentru a acţiona pe placul PSD. A scos şi Orban o idee pe gură, bună, proastă, nu contează, că hop au sărit unii să-i ia „glanda” politică! Ba chiar Marcel Romanescu, primarul din Târgu-Jiu, i-a cerut demisia lui Orban, sperând că astfel îl va face pe şeful său de partid să-i mazilească rivalul la şefia PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu. La fel s-a trezit vorbind şi primarul Timişoarei, ambii deveniţi mari apărători ai IT-ului românesc când ei nu-s în stare nici să astupe găurile din asfalt. Cui serveşte dezmăţul lor? Nu PNL, nu Opoziţiei.

Ce ne arată, deci, cazurile Barna-Antena 3 şi Orban-IT? Că Opoziţia are mari probleme interne. Care, rămase nerezolvate, vor exploda la putere şi mai dureros. E nevoie de curăţenie rapidă în interior, de măsuri dureroase chiar cu riscul pierderii unor zone de influenţă, pentru a pregăti aparatul de partid în marile bătălii ce urmează.

E nevoie, de asemenea, de un pact de coabitare între PNL, USR-PLUS şi PMP. Unul care să stabilească, printre altele, obligaţia renunţării la atacurile reciproce. Altfel se alege preful de votul din 26 mai.

Aceste partide nu pot schimba România decât împreună. Sunt condamnate la înţelegere. PNL e partidul nr. 1, USR-PLUS a doua forţă politică, dar unul fără altul nu se poate.

Voturile pentru USR-PLUS, PNL sau PMP vin de la „nucleele dure” de partid, dar sunt în bună măsură şi rodul unei părţi a societăţii ne-partidice, care vrea unitate anti-PSD&ALDE.

Astfel de votanţi nu gustă războaiele din interior. Ştiu că ele joacă în favoarea României lui Dragnea. Cea care n-a pierit în 26 august. Doar s-a retras în defensivă şi pregăteşte ofensiva. O ajutăm?

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Corecta analiza. Oamenii decenti in general cu atat mai mult membrii opozitiei nu au ce cauta la A3. Ludovic Orban sa ii dea afara din PNL atat pe Robu cat si pe Romanescu pentru incompetenta si jocuri la doua capete. PNL nu a castigat alegerile nici la Timisoara si nici la Targu Jiu unde ratatii astia doi sunt primari! Mai mult Romanescu s-a tras mandru in poze si cu olgutul si olguta, cautati in presa locala probele!

    • Romanestii astia sunt o pacoste pentru PNL, ca si Cherechesii, foarte bine ca s-au devoalat, aproape a fost hartie de turnesol afirmatia lui Orban. Orban are doi Romanesti de dat afara : unul e Marcel Romanescu asta de la Targu-Jiu de azi, si-al doilea e Cristinel Romanescu de la Buzau, doua surle ordinare, blatisti istorici cu psdeul. Chereches de care vorbeam, e neamul din Baia Mare, coruptie cat cuprinde si blat scarbos cu psdeul, afara madam deputat Viorica Chereches. La fel, sunt pe faras sefii organizatiilor PNL din sectoarele 3 si 5 din Bucuresti, pentru blat imputit cu psdeul. Orban sa faca aceasta curatenie obligatorie, si n-am nimic impotriva sa mai aud si alte prostioare, nici nu ma intereseaza.

    • In ce orase mari a castigat PNL? Cei doi primari n-au nicio vinà. Raspunsul vine din cresterea USR-PLUS care la viitoarele alegeri vor castiga detasat.
      Trebuie sa nu comita erori de parcurs(vezi vizita lui Barna la latrine).

  2. Foarte bun articol, d-le Ciocazanu, excelent punctate aspectele delicate ale aparitiei la a3 a liderilor USR-PLUS, cat si observatii corecte si analiza impecabila vizavi de zisa lui Ludovic Orban, vizavi de IT-isti. Personal, sunt de acord cu ce-a zis Orban, insa consider ca sunt multe altele de facut inaintea acestui lucru. Unitatea opozitiei este esentiala, chiar trebuie sa se inteleaga, au fost votati si unii si altii ca sa colaboreze si sa aduca Romania pe drumul normalitatii democratice, din marginea prapastiei unde ne-a adus psd-alde-udmr si draknea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -