vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriCîţu: "Orlando, spion rus?". Caramitru: "Toți trădătorii trebuie imediat identificați, anchetați și...

Cîţu: „Orlando, spion rus?”. Caramitru: „Toți trădătorii trebuie imediat identificați, anchetați și arestați. E război hibrid, suntem sub atac!”

-

Senatorul Florin Cîțu acuză, de două zile, Guvernul controlat de Liviu Dragnea de înțelegeri cu rușii, trădând interesele economice ale României.

Câțu susține că vehiculul financiar prin care Rusia ar urma să obțină control asupra unor zone economice din România este Banca Internațională de Investiții (BII), care acum are sediul la Moscova și în conducerea căreia a fost numit Teodorovici, în luna noiembrie, la doar o zi după o întâlnire cu președintele instituției. Apoi a plecat în Cuba, după o escală la Moscova, unde ar fi promis că BII va fi principalul finanțator și partener al controversatului Fond Suveran.

Cele mai multe acuzații se îndreaptă asupra ministrului finanțelor Eugen Teodorovici, despre care Câțu se întreabă dacă este spion rus.

- Advertisement -

Iată ce scrie senatorul PNL pe Facebook:

Îl acuz pe Eugen Teodorovici de trădarea intereselor României şi ale aliaţilor strategici.

Acest om, care atenţie este ministrul de Finanţe al României şi în acest moment conduce şedintele ECOFIN, a gândit şi plănuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sancţiunilor UE şi SUA, dar îşi continuă expansiunea mascată economică în vederea susţinerii financiare a unui posibil conflict cu lumea liberă.

- Advertisement -

Împreună cu şeful lui de partid, Liviu Dragnea, a organizat cu Putin şi Viktor Orban o reţea care trădeaza în mod evident interesele României şi parteneriatele din care România face parte.

Este Eugen Teodorovici spion rus?

Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se întâlnea cu Preşedintele Băncii Internaţionale de Investiţii (BII). Bancă cu sediul la Moscova, controlată de Putin.

România a rămas acţionar al acestei bănci înfiinţate de comunisti, iar în 2018 a majorat participaţia cu 4 milioane de euro.

La o zi, Guvernul a executat IMEDIAT ordinul ruşilor: după întâlnirea lui Teodorovici cu Presedintele BII, guvernul Romaniei aproba Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică.

Prin aceasta hotărâre, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții!

Interesant nu? Exact la o zi după întâlnirea cu Presedintele BII, Teodorovici intra în conducerea acestei bănci, prin decizia Guvernului de la Bucuresti şi a lui Dragnea.

Nu este tot. Acum o să vă prezint dovada că Eugen Teodorovici i-a minţit pe români şi, din punctul meu de vedere, a trădat interesele României, ale UE şi ale SUA, în relaţia cu Rusia.

În timpul întâlnirii din 14 noiembrie s-a discutat şi despre mutarea sediului BII la Budapesta. Decizie susţinută de Dragnea.

Dar s-a mai discutat ceva: agenda întâlnirii conducerii BII din decembrie 2018.

Acum, ATENŢIE mare!

Întâlnirea a avut loc între 3 şi 4 decembrie în statiunea de lux Varadero din…. CUBA! Sunt sigur că acum aţi înţeles.

Eugen Teodorovici a mers în Cuba pentru a fi prezent la această întâlnire. Escala la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la ruşi? I s-a spus ce să voteze şi cum?

Eugen Teodorovici i-a minţit pe români.

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul că a participat la această întâlnire? Cum de la câteva zile dupa ce a venit în ţară a dat OUG 114, care a distrus întreaga economie şi de care au profitat doar ruşii?

Acum aveţi scenariul complet, diabolic şi dăunător pentru România şi UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vândut ţara ruşilor.

Şi mare atenţie! Această bancă va fi principalul partener şi finanţator al Fondului Suveran pentru Investiţii şi Dezvoltare (FSDI), asa cum a promis Teodorovici la întâlnirea de la Varadero.

Astăzi, voi trimite toată documentarea mea în legătură cu acest subiect membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentanţei CE şi ambasadei SUA.

„E război hibrid. Suntem sub atac!”

Referitor la acest scandal cu acuzaţii fără precedent, analistul Andrei Caramitru (USR) lansează şi el pe Facebook un atac devastator la adresa PSD:

CUM PUTEM SCĂPA DE DISTRUGEREA ȚĂRII? E NEVOIE DOAR SĂ SE APLICE LEGEA. ȘI DE UN MUELLER

Este evident și vizibil și de pe lună că o parte a “sistemului” și a celor de la guvernare lucrează in cârdășie cu inamicii NATO și UE (in special Rusia, dar nu numai). Eu am tot scris despre asta – Florin Câțu merge mai departe și îl acuza azi direct pe Teodorovici că este agent rus, cu documente. Banca internațională a Rusiei ar prelua prin fondul suveran controlul asupra industriilor noastre strategice.

Este ESENȚIAL să aplicăm legea. Trebuie să ne protejăm țara. E război hibrid și suntem sub atac. Trădarea este clar reglementată – nimeni nu are voie să colaboreze cu entități ostile pentru destabilizarea ordinii constituționale, apărării și a economiei. In special prin Art. 394 din codul penal.
Eu as introduce doar o reglementare care să spună că pedeapsa din lege (de 10-20 ani) nu poate fi redusă sub nici o circumstanță. Și judecata acestor fapte să fie făcută cu prioritate.

Și trebuie lansată pe repede înainte o echipă puternică, incoruptibilă și independentă așa cum au făcut americanii cu procurorul Mueller. Sigur exista undeva un procuror competent, tânăr, independent și curajos. Toți trădătorii și cei care au colaborat cu ei trebuie imediat identificați, anchetați și arestați (și menținuți in arest pe perioada anchetei și procesului – fiind pericole publice clare).

Și încă ceva – toți spionii ruși și alti ostili activi la noi descoperiți și trimiși înapoi la ei. Cum face Estonia (vedeți mai jos link-ul).

Și nu săriți că e propunere radicală. Vorbesc doar de aplicarea unei legi existente, fără ingerințe politice. Și cer ca instituțiile pe care noi le plătim să își facă treaba.

CITIŢI ŞI:

Patriarhul Daniel, un nou gest de plecăciune în faţa Rusiei. Va fi tămâiat din nou de propaganda Kremlinului?

Nesătula Lia Savonea. Şefa CSM a încasat 120.000 de lei pentru „detaşare” în Capitală, deşi stă la Chiajna, lângă Bucureşti!

EXCLUSIV. Cum i-a trădat Lia Savonea pe magistraţi. A avut mandat de la CSM să ceară abrogarea ordonanţei, dar a făcut pe muta cu Dăncilă

Sondaj: PNL este cap la cap cu PSD. USR-PLUS, mult peste ALDE. Prezență mare la vot

SONDAJ: Cu cine veți vota pe 26 mai, la europarlamentare?

Lili Loterie are o obsesie: unii fac „bani de bani” la Bruxelles, iar ea e o biată traseistă la București

Ziua în care Viktor Orban a devenit „ciumatul” Europei. PNL a votat împotriva lui şi de partea valorilor UE

 

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Sunt curioasa daca se va misca ceva in speta asta. Intr-adevar trebuie curaj, pentru ca nimeni nu stie in ce masura Putin nu are deja la degetul mic Romania prin atatia oameni ostili vestului si gata sa faca actiuni in favoarea Rusiei, ca e mai sigur….teritoriul nostru e intzesat cu agenti pro-rusi.

  2. Sunt convinsa ca sunt agenti rusi. Si Teodorovici nu e singurul. Se vede ca totul este programat, bine tintit intr-o anumita directie. Cum de Dorneanu, presedintele CCR, s-a dus tocmai in Rusia cu cateva zile inainte de a intra efectiv in aceasta functie? Se vede, se simte, este un razboi foarte perfid si mi-e tare frica ca vor castiga. Toate actiunile sunt f bine gandite si nu sunt gandite de aici. Si acest Gusa, cum de s-a dus el la Ghita, care se stie ca vinde secretele romanesti rusilor care il au la mana? Cum de a fost numit Gusa presedintele Federatiei de Judo, cand se stie ca Putin este judocan si este prieten cu Vizer, si cu care se lauda Gusa ca este si el prieten? Altfel, cum se explica schimbarea asta brusca de macaz, chiar in acest an electoral? Si pozitia aceasta a lui Dragnea, atat de sigur pe el, desi se vede ca face pe el de frica. El a vandut deja aceasta tara, este tinut in functii numai pt a duce la sfarsit acest plan tradator. Si imi pare rau sa o spun, cred ca va fi presedinte. Actiunile lor, cu toate fortele, duc acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -