joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuCât de javră poţi să fii...

Cât de javră poţi să fii…

-

…să iei bani de la copii??! E strigătul Pieţei vii, sătule de hoţia criminală a acestei găşti politice expirate. Nu le mai ajunge! Nu le-au fost de-ajuns 29 de ani de furăciune galopantă. De la distrugerea ARO, ROMAN, CÂMPIA TURZII şi alte „n” companii de stat ce puteau fi şi azi în viaţă de business până la TelDrum-uri şi alte căpuşe, reţeaua asta securisto-fesenistă nu se mai satură nici în ziua de azi.

Ce să-i pese lui Daddy de banii copiilor din Teleorman? I-a supt cu partidul, ca orice baron stăpân pe moşia statului ca pe-a lui personală. „Cât de javră poţi să fii, să furi bani de la copii?!!”, strigă în stradă România curată. Dar ei sunt surzi.

Şi-au dat pensii nesimţite, ca nicăieri în lume. Faptul că România a permis existenţa acestor monstruozităţi crescute pe trupul bugetului, în timp ce nicăieri în lume politicienii nu primesc privilegii pe spinarea poporului, arată ce ţară slabă suntem.

- Advertisement -

Pensiile speciale de tot felul au fost creaţia unui grup de interese, care şi-a traficat influenţa pe lângă liderii politici şi a obţinut o lege prin care unii români să fie mai „speciali” decât alţii. De fapt, o lege prin care unii (puţini şi şmecheri) i-au fura pe alţii (mulţi şi fraieriţi). Cu ajutorul parlamentului complice. A fost reţetă clară de corupţie tacită la vârful statului. În mod normal, dacă dă Domnul să scăpăm de reţeaua sovietică, acest stat trebuie pur şi simplu desfiinţat şi reînfiinţat. Trebuie rase toate avantajele pe care şi le-au dat, indiferent de domeniu!

Dar credeţi că le e suficient? Nu, de ce le-ar fi? Când ţara nu te poate opri, o calci pe gât cum vrei. Aşa ajung unii să moară, ca tu să trăieşti în puf. Mai grav e acest atentat la siguranţa naţională produs pe legi speciale date de ei pentru ei. Vedem de doi ani legi anti-justiţie, cu Tudorel Toader aliat pe faţă al clanurilor penale. Dar mai vedem şi legi pentru pensii de parlamentar şi fost parlamentar! Bani în plus, pe care cei ajunşi în parlament prin votul pensionarilor fără bani de papa îi primesc pe lângă pensia lor ocupaţională. Un mandat, două, trei sau mai multe? Bagi în traistă şi până la 120 de milioane de lei vechi. Başca pensia ta „de pălmaş”. Trai pe vătrai.

Dar tot nu-i „aranjează”. Cei trei „crai” ai atacului la UE, via sabotarea statului de drept, vor acum pensii speciale indexate. Iordache, Nicolicea, Nicolae cer peste 20% bani în plus la pensia de parlamentar, care oricum e mult în plus faţă de pensia normală.

- Advertisement -

Cum să califici aşa ceva? Când iei 10.000 de euro pe lună ca parlamentar, când ţi-ai băgat toate rudele şi clientela pe funcţii la stat, când ai alungat prin asta români din ţară, când iei şi pensie nesimţită, tu o vrei acum super-nesimţită? Ce ţară e asta? Una condusă de fiare. De javre. Una în care nu-ţi rămâne decât să strigi „Cât de javră poţi să fii, să furi bani de la copii?!” Pentru pensii de orgii…

CITEŞTE ŞI:

Trei PSD-işti de groază: nu le-ajung pensiile nesimţite, le vor super-nesimţite!

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Daca nu exista nimeni in tara sa faca dreptate pentru cei multi si desfiintarea celor putini si ticalosi care distrug tot, asta vom fi, o tara calarita de cei mai ticalosi dintre ticalosi!!!! Bucurestenii stau la caldurica iar excrocii isi fac legi pentru ei si numai ei, acolo, in guvern, parlament si CCR, cand s-o trezi capitala va fi prea tarziu, calusul va fi fixat atat de bine ca n-o sa fie nici aer de repirat. Sa dea D-zeu sa-i mai vedem pedepsiti vreodata!!!!

  2. Pensiile speciale sunt o BATAIE DE JOC la adresa poporul roman !!!PS:La pensionare ar trebui respectat PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITATII !!Zdren-tele astea COMUNISITO-SECURISTE au dus-o bine si inainte de 1989, o duc bine si acum, cand sunt tot la putere !!!!Inainte de 1989 aveau cantine PCR, magazine speciale–-acum au printre altele PENSII SPECIALE–

    • Asa cred si eu. Vazand ce pensii si ce salarii uriase, dezaxate isi iau cei din clanul care a pus stapanire pe Romania, vazand ce averi si-au facut si cat de rau au ajuns romanii si Romania, te intrebi: PENTRU EI AM FACUT REVOLUTIA?
      E o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem cam peste zece zile, cand aniversam ceeace credeam noi ca ne va aduce o democratie reala.

  3. Text care reflecta adevaruri ce ne aduce sangele la cap…acumulam si iar acumulam frustrari peste frustrari, dar cand ma gandesc cum stateam la cozi la tacamuri de curcan(care se aduceau rar si devenisera niste delicatete) si de frica sa nu se termine din reaua vointa a vanzatoarelor, haita de la coada m-a certat ca de ce le supar ciocanind in geam sa le aduc aminte ca asteptam afara in frig in timp ce ele imparteau pachete pentru rude si cunoscuti, ei bine, ma tem ca natia asta e-n stare sa suporte multe FARA SA SE REVOLTE. De-asta si fac bolsevicii astia atatea magarii!!!

  4. Ar fi tare bine daca site-ul ar contine si posibilitatea de editare a propriilor texte, pentru a corecta greselile penibile, mai ales de dezacord, care ne scapa cand schimbam ceva ce initial era diferit si verbul ramane acordat gresit…scuze, in comentariul dinainte, adevaruri aduc era corect…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -