marți, octombrie 15, 2024
AcasăNewsPedepsit de UE, putinistul Viktor Orban vine în România să spună prostii....

Pedepsit de UE, putinistul Viktor Orban vine în România să spună prostii. Declarațiile sale scandaloase la Băile Tușnad au devenit o tradiție

-

Viktor Orban participă şi în acest an la Universitatea de Vară „Tusványos”, care se va desfăşura în perioada 23-28 iulie la Băile Tuşnad, județul Harghita. Nefrecventabilul prim-ministru al Ungariei va lua cuvântul sâmbătă după-amiază, urmând să aibă, probabil, un discurs controversat sau chiar scandalos, la fel ca anii trecuți. Acum, V. Orban se află într-o situație și mai penibilă: duce un război surd cu Uniunea Europeană exact când Ungaria deține președinția rotativă a UE! Mai mult, Bruxelles-ul îl izolează tot mai mult, boicotând Budapesta!

Cea de-a 33-a ediție a Taberei de vară Bálványos începe azi la Băile Tușnad, fiind organizată în comun de Consiliul Tineretului Maghiar din Transilvania (MIT) și Fundația Pro Minoritate pentru Minorități, cu sediul la Budapesta, anunță Hirado.hu.

Motto-ul evenimentului din acest an, care va dura până în zorii zilei de duminică, este „Pe un drum mai bun” – referire la comunitatea ideologică creștin-conservatoare a fondatorilor, a explicat Krisztina Sándor, responsabilă cu programul politic al evenimentului, pentru agenția maghiară de presă MTI.

Tabăra de vară Bálványos are loc în contextul unor represalii pe care Uniunea Europeană le ia împotriva Budapestei, care prin putinismul respingător al lui Viktor Orban dezonorează președinția rotativă maghiară la Consiliul UE.

- Advertisement -

UE mută reuniunile miniştrilor de Externe şi ai Apărării de la Budapesta la Bruxelles!

Următoarele reuniuni ale miniştrilor de Externe, respectiv miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, programate în luna august, vor fi mutate de la Budapesta la Bruxelles, s-a anunţat luni în capitala Belgiei și a Europei.

Este o nouă escaladare a disputei dintre UE şi Ungaria, cu privire la poziţia lui Viktor Orban faţă de războiul din Ucraina.

Premierul maghiar de extremă dreapta Viktor Orban i-a înfuriat pe liderii UE, recent, afirmând că Uniunea Europeană are „o politică pro-război”.

- Advertisement -

Șeful politicii externe a UE, spaniolul Josef Borrell, i-a răspuns lui Orban în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles: „Am înţeles că trebuie să trimitem un semnal, chiar dacă este un semnal simbolic, că a fi împotriva politicii externe a Uniunii Europene şi a descalifica politica Uniunii Europene ca «partid al războiului» trebuie să aibă unele consecinţe. Am analizat declaraţiile şi acţiunile implementate de premierul şi ministrul de Externe ungar. Pot spune că toate statele membre, cu o singură excepţie, au fost foarte critice cu privire la acest comportament. Politica Uniunii Europene nu este o politică pro-război. Am respins cu fermitate acest lucru. Singurul care este pro-război este Putin”.

Reuniunile informale ale Consiliului UE la nivelul miniştrilor de Externe, respectiv al miniștrilor Apărării, urmau să aibă loc la Budapesta în perioada 28–30 august, potrivit site-ului Consiliului UE, întrucât Ungaria deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în perioada iulie – decembrie 2024.

Decizia lui Borrell vine după ce preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, a ripostat ferm la afirmaţia lui Viktor Orban potrivit căreia UE a condus „o politică pro-război”.

Charles Michel: „Rusia este agresorul, iar Ucraina este victima care-şi exercită dreptul legitim la autoapărare. Rusia conduce un război de agresiune prin încălcarea flagrantă a dreptului internaţional, a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei în conformitate cu Carta ONU”.

Viktor Orban i-a supărat şi mai mult pe liderii UE prin recentele sale „misiuni de pace” (!!!) de la începutul lunii iulie, când s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing şi, mai recent, cu fostul preşedinte american Donald Trump la reşedinţa sa din Florida.

Liderul extremist maghiar a încercat să se prezinte ca un pacificator în conflictul din Ucraina, însă poziţia sa este în dezacord cu majoritatea liderilor UE, care s-au angajat să sprijine fără echivoc Ucraina în încercarea de a respinge agresiunea militară a Rusiei.

O scrisoare semnată de peste 63 de europarlamentari, adresată celor trei şefi ai UE (Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și Charles Michel), a arătat că Viktor Orban „a cauzat daune semnificative” prin întâlnirile sale. Aceştia au solicitat liderilor blocului comunitar să suspende drepturile de vot ale Ungariei în cadrul Consiliului European, argumentând că „simpla condamnare verbală a Ungariei nu are niciun efect”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Scandal diplomatic cu Japonia, produs de o toantă de la Ambasada României la Moscova: a vizitat Insulele Kurile, teritoriu ocupat ilegal de ruși! Guvernul de la Tokyo protestează și cere explicații

* VIDEO. Radiografia unui jeg. PSD-ist din Guvernul Ciolacu: „Săracule care ești! Păi, sărăcia, când se vede la mare… Că tu ești un sărac, bă!”

* Ciolacu s-a dat de gol: deficitul bugetar al României pe 2024 va fi de peste 8%, și nu de 5%! Aritmetica l-a doborât pe impostorul mincinos

* VIDEO. Voma Șoșoacă, dată afară din Parlamentul European chiar în ziua a doua. Urletele și bâlciul de la București n-au ținut la Bruxelles, scandalagioaica a fost scoasă cu forța din instituție

3 COMENTARII

  1. Nu inteleg si pace de ce dobitocului astuia nu i se interzice de catre statul român sa participe la porcariile astea.
    Ce dracu’ face ministerul justitiei, nu exista niciun suport juridic pentru a-i interzice cretinului sa-si desfasoare pânzele de paianjen in România?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -