vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvăluiriBeuran, doctoriţa cu... cutiuţa şi mita de 10.000 de euro. Cum şi...

Beuran, doctoriţa cu… cutiuţa şi mita de 10.000 de euro. Cum şi unde a primit doctorul şpăgar banii de la denunţătoarea sa

-

Cazul doctorului Mircea Beuran, fostul şef al Secţiei de Chirurgie Generală de la Spitalul Floreasca (unde o pacientă a murit după ce a luat foc pe masa de operaţie), scoate la iveală detalii picante despre tupeul acestuia de a primi bani murdari în timp ce stătea practic cu procurorii la uşă.

Fapta reprobabilă pentru statutul de medic în secolul XXI s-ar fi petrecut în paralel cu investigaţiile privind cauzele morţii unei femei bolnave de cancer. Aceasta şi-a dat duhul la secţia păstorită de Beuran, după ce personalul medical a comis o gravă eroare medicală, dând practic foc pacientei pe masa de operaţie.

În referatul DNA cu propunere de arestare preventivă, data de 10 ianuarie apare ca fiind ziua în care o fostă doctorandă a lui Mircea Beuran a mers la procurori pentru a-l denunţa pe Mircea Beuran pentru luare de mită, faptă despre care respectiva a spus că a fost comisă la finalul lui 2018.

- Advertisement -

Scopul mitei era obţinerea scoaterii la concurs a unui post de asistent universitar, pe care urma să-l ocupe doctoranda lui Beuran dacă ar fi trecut „examenul” şpăgii: 10.000 de euro, bani pe care Mircea Beuran i-ar fi primit chiar în Spitalul Floreasca, într-o cutie de cadou în valoare de… 35 de lei.

Cine este doctoriţa care l-a denunţat

Doctoriţa Haiducu nu l-a putut ierta pe Beuran că a pus preţ pe un post

Carmen Haiducu, medic specialist la Spitalul Floreasca și, totodată, denunțătoarea lui Mircea Beuran, a a dat primele declarații în care vorbit despre dovezile ce l-au trimis pe controversatul chirurg în arest preventiv.

Carmen Haiducu s-a născut pe 13 ianuarie 1987. Ea şi-a făcut rezidenţiatul la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi a intrat în echipa profesorului Mircea Beuran, la Secţia de Chirurgie Generală.

- Advertisement -

Profesorul dr. Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a declarat că doctoriţa şi-ar fi exprimat în faţa lui dorinţa de a rămâne definitiv pe postul de medic la Spitalul Floreasca, în Secţia lui Mircea Beuran, dar şi de a ocupa un post de asistent universitar.

Această doamnă doctor a venit la mine, mărturisindu-şi dorinţa de a deveni cadru didactic la UMF, într-o poziţie corespunzătoare pregătirii în care se afla. Era medic rezident şi doctorand al profesorului Beuran. Mi-a spus că îi place foarte mult clinica de la Floreasca şi că şi-a dori să rămână cadru didactic şi să lucreze în acea clinică. Evident că pentru acest lucru este nevoie de un post de concurs, de candidatură, de contracandidaţi. Am trimis-o la coordonatorul său de doctorat (n.r. – Beuran), că problema nu se rezolvă la Rectorat. Aceasta a fost discuţia mea cu ea, acum un an şi jumătate”, a povestit profesorul Sinescu.

Doctoriţa care l-a denunţat pe medicul şpăgar a confirmat că ea este autoarea plângerii la DNA şi a spus că deţine şi mai multe înregistrări pe care le-a înmânat procurorilor.

„Este o anchetă în curs și procurorii DNA au toate informațiile necesare”, a spus Carmen Haiducu pentru Antena 3.

Întrebată de jurnalistul Antena 3 dacă are înregistrări, documente incriminatoare cu medicul Beuran, aceasta a răspuns „absolut”.

Procurorii au mers pe fir şi au confirmat acuzaţiile

De la denunţul făcut de respectivul cadru medical, procurorii anticorupţie au început rapid să facă investigaţii; la dosar sunt mai multe interceptări care ar veni să susţină această acuzaţie de luare de mită. Probe suplimentare au fost căutate şi în perchiziţia la domiciliul doctorului.

La finalul cercetărilor, procurorii au tras concluzia în referatul trimis instanţei prin care cereau arestarea preventivă a doctorului Beuran.

Fapta inculpatului BEURAN MIRCEA (care îndeplinea, în decembrie 2018, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, funcțiile de Preşedinte al Senatului Universitar, Director al Departamentului 10 Chirurgie, Șef al Disciplinei Chirurgie Generală, Conducător de Doctorat și Profesor universitar chirurgie generală) care, în data de 18.12.2018, a primit suma de 10.000 euro (și o cutie tip „cadou”, în valoare de 35 lei) de la (….), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, în sensul de a propune scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată în specialitatea chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, realizată (și) prin propunerea spre aprobare a statelor de funcții, respectiv pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către denunțătoare, constituie infracţiunea de luare de mită”, se arată în referatul întocmit de procurorii DNA.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Castelul lui Beuran. Doctore, ai operat greșit și declarația de avere: asta nu e vilă de 364 de metri pătrați!

În următoarea lună, Beuran va „opera” în arest la domiciliu. A stat după gratii doar o noapte

 

3 COMENTARII

  1. Va zica, a luat spaga in decembrie 2018, nu a scos post in 2019, iar in 2020, nici nu mai avea cum sa scoata, ca-n mijlocul dramei pacientei arse si decedate de la Floreasca, cumatrul beuran nu a mai fost ales presedinte al senatului Universitatii de Medicina Carol Davila, pe 27 ianuarie. Doctorita a facut plangerea pe 10 ianuarie, asadar i-a fost clar ca beuran va pierde pozitia de presedinte al senatului Universitatii. Sunt sigura ca probabil i-a cerut banii inapoi, beuran nici vorba sa-i dea, si-asa s-a dus direct la DNA.

  2. Un plagiator dovedit poate conduce doctorate?!😲… pai e clar ce doctoranzi a avut si crescut – plagiatori hotzi si criminali ca si el… si pe urma ne miram ca avem dr prosti de put care dau foc pacientului pe masa de operatie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -