joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiAutorul supărat

Autorul supărat

-

Un vechi autor de-al nostru, supărat că nu i s-a publicat cândva un articol, i-a mărturisit unui membru al redacţiei că el se roagă în fiecare zi ca „Literatura şi arta” să dispară şi să nu mai aibă niciun cititor. Şi-şi doreşte acest lucru mai mult decât propria sănătate, având convingerea că Cel de Sus îi va împlini cu siguranţă rugămintea, fiindcă el e un om credincios.

Dar, gândindu-mă la acest enoriaş „îngrijorat” de soarta revistei noastre, mi-am amintit de o întâmplare cu un brutar.

Acesta a cumpărat într-o zi, de la un ţăran, un kilogram de unt. Ajuns acasă, l-a cântărit şi a descoperit că untul are doar 800 de grame. Nemulţumit, a mers la un judecător şi a cerut să-l pedepsească pe pungaș. Fiind adus în faţa instanţei, ţăranul a pledat nevinovat şi a explicat următoarele: „Mi-am cumpărat un cântar, dar n-am avut bani şi pentru greutăţi. Aşa că pun untul pe un braţ al cântarului, iar pe partea cealaltă o pâine de-a brutarului, care, conform spuselor lui, are un kilogram. Acum, dacă pâinea dumnealui nu are un kilogram, care ar fi vina mea?”.

Judecătorul a cântărit imediat pâinea şi, când a văzut că aceasta cântăreşte cu adevărat 800 de grame, în loc să-l pedepsească pe ţăran, l-a băgat la închisoare pe brutarul care l-a reclamat.

- Advertisement -

Aşa că, atunci când încercăm să nedreptăţim pe cineva, se întâmplă să fim noi înşine pedepsiţi ori, cum se mai spune în popor: „Nu săpa groapa altuia, ca să nu cazi tu însuţi în ea!”

Iar celor care se roagă Celui de Sus cu răutate, nu pot să le spun decât un lucru: „Dragii mei, Dumnezeu nu mai are timp să vă asculte toate prostiile. El are lucruri mult mai importante de făcut. Iar unul dintre ele este să semene în inima noastră bunătate”.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* Ordinea din birou

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Judecata omului

* Educați să ne urască

* Rătăciții secolului XXI

* Limba unui neam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -