Ambrozie Giurgiuveanul are dosar penal pentru răspândirea de informații false. Preasfințitul a spus la slujbă că vaccinurile sunt „expirate”, iar pacienții sunt arși intenționat în spitale

1
170
PS Ambrozie

Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a dat de dracu’! Minciunile sale odioase, rostite recent la o slujbă în biserica parohiei Pîslari, din comuna Adunații Copăceni, i-a adus un binemeritat dosar penal. Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Giurgiu a comunicat, la solicitarea ziarului Libertatea, a că secția de poliție din Călugăreni s-a sesizat din oficiu în acest caz, iar dosarul a ajuns deja la Parchet.

Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, le-a spus enoriașilor, la slujbă, că incendiile izbucnite în ultimul an, în spitalele sau secțiile Covid, ar fi o făcătură, provocate intenționat pentru ca pacienții să opteze pentru spitalele private.

Ambrozie i-a îndemnat pe oameni să nu se vaccineze, pentru că vaccinurile ar fi „expirate”.

ÎPJ Giurgiu le-a răspuns jurnaliștilor de la „Libertatea”: „Vă comunicăm faptul că polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Călugăreni s-au sesizat din oficiu la data de 18.10.2021, cu privire la comiterea infracțiunii de comunicare de informații false, având în vedere afirmațiile făcute de către un reprezentant al Episcopiei Giurgiu, în cadrul unei procesiuni religioase, realizată în data de 14.10.2021, în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu”.

Polițiștii spun că dosarul a ajuns deja la procurori. „Actele procedurale întocmite de către polițiști au fost înaintate unității de Parchet competente pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea persoanei”.

VIDEO: Predica delirant-penală a Preasfințitului Ambrozie

Dosar penal și în Neamț, după o minciună live pe Facebook

Și poliţiştii din județul Neamţ au întocmit un dosar penal pentru răspândirea de informaţii false. Ei au pus sub urmărire o persoană care, într-o filmare postată pe Facebook, a spus că spitalul modular ATI de la Piatra Neamţ este gol.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a comunicat, citat de Agerpres: „Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care o persoană prezintă informaţii cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra Neamţ, Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Neamţ precizează că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, şi fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Frica de moarte face minuni: 128.014 de români s-au vaccinat în 24 de ore (86.385 cu prima doză). Record absolut în 10 luni de vaccinare

* VIDEO. Noile restricții: de luni, nu mai poți intra nicăieri fără certificat verde, cu excepția farmaciilor și a magazinelor alimentare. Circulația după ora 22 e interzisă

VIDEO. Ministrul Novak dezvăluie ravagiile făcute de Covid în familia sa de anti-vacciniști: „Bunică-mea a murit, pe tata l-am salvat în ultima secundă”

* Medic: „Dacă veți fi pe un pat de spital, cu 40° C febră de la Covid, lângă voi vom fi noi! Xena nu va fi, Superman nici atât, alții vor fi la golf…”

Escrocherie în Voluntari: Primăria lui Pandele a cumpărat „medalioane anti-Covid” de 30.000 de euro, neomologate în UE

* Bătaie între PSD-iști la Iași: deputatul Vasile Cîtea, fost boxer, l-a sugrumat pe senatorul Maricel Popa, șeful filialei județene

* Rareș Bogdan justifică reorientarea PNL către PSD: „USR va trebui să petreacă o perioadă de penitență”

* Orban își pregătește plecarea din PNL și lansarea Forței Liberale. „Nu voi vota Guvernul Ciucă!” / „Îmi dau demisia din grupul parlamentar al PNL”

* Tragedie la turnarea unui film western: actorul Alec Baldwin a împușcat mortal directoarea de imagine și l-a rănit pe regizor

1 COMENTARIU

  1. Giurgiuveanu asta NU va pati nimic. Nu a dat de necuratul, pentru ca un dosar penal de calibrul asta ar trebui sa aiba o finalitate exemplara in justitie. Ori, justitia romana a condamnat pentru zadarnicirea boalelor numai un om care nu avea toate tiglele pe casa si care nu s-a putut apara pentru ca in mintea lui apararea nu avea nici o relevanta. Un simplu dosar penal nu mai inseamna nimic in zilele noastre. Cel mult vor fi iar diabolizati procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here