Afară cu „combinatoarea” de la vârful justiţiei!

1
741
Savonea, îndrăgostită de "modelul" politicianului îmbogăţit în funcţie

Lia Savonea este genul de personaj compromis moral şi profesional, pentru funcţia de şef al CSM, înainte să fi ajuns în funcţie.

Una ca ea sau ca Simona Marcu (al cărei soţ a încasat bani de la cartelul TelDrum – anchetat pentru că furat banii Europei) nu putea ajunge niciodată şefă a unei instituţii atât de importante decât într-un regim profund corupt cum este puterea PSD-ALDE.

Combinaţii cu infractorul Cătălin Voicu

Şi nu e doar pentru că a pus în libertate membri ai temutului clan Măraru, ci pentru că e cunoscută ca o mare „combinatoare” în sistem. Nici n-ar fi de mirare câtă vreme soţul ei a fost tovarăş de bani, ghici cu cine? Cu infractorul Cătălin Voicu, aflat acum în închisoare.

Este o ruşine imensă pentru sistemul judiciar că astfel de personaje legate de clanurile penale au ajuns în cele mai importante funcţii din justiţie. Dar e explicabil: sistemul are o componentă puternică a vechiului sistem – judecători, procurori şi avocaţi „fraţi” cu reţelele infracţionale. Ei, şi nu magistraţii tineri care au ales calea extremă a protestului, au „produs” şefe precum Savonea sau Marcu.

„Mută”, cu Dăncilă

Azi, Savonea s-a dus la „negocierile” cu o analfabetă ajunsă şefă de guvern pentru că mafia are nevoie de cârpe, nu de caractere. A motivat prezenţa ei acolo pe motiv că a fost „desemnată de plenul CSM”. Dacă îi păsa de revoluţia magistraţilor curaţi, refuza invitaţia. Sau dacă tot a mers acolo, trebuia să şteargă pe jos cu Dăncilă pentru că aceasta e parte din atacul la sistemul judecătoresc – putere a statului drept consacrată în Constituţie.

Aş! A tăcut magistral, cică. A fost practic complicea unor Dragnea, Tăriceanu sau Tudorel Toader. N-a scos nicio mutare genială, de lider adevărat. Nici n-avea cum; nu e lider. E pusă ca să tacă. Sau să saboteze justiţia, pe gustul duşmanilor României. Avem cel mai bun exemplu: un comunicat impus CSM în care ataca Uniunea Europeană pe tema Raportului MCV, raport ce spune STOP atacului la justiţie! Parcă i l-ar fi dictat Dragnea.

Cui foloseşte trădarea magistraţilor?

O astfel de ruşine a democraţiei a ajuns şefa CSM. Dar nu pentru mult timp. Sigur vor ieşi la iveală combinaţiile ei clasice care i-au influenţat acest comportament anti-european. Nu e străină de toate nenorocirile produse în sistem în ultima vreme. De moment, colegii ei oneşti s-au prins ce jocuri face individa şi au decis că nu se mai poate. Astfel, Curtea de Apel Brașov a inițiat procedura de revocare din funcția de membru CSM a Liei Savonea, care este și președinta instituției.

Orice om simplu sau cu pregătire juridică din ţara asta, care e ghidat de valoarea fundamental-umană a onestităţii, nu de parvenirea tip Tudorel Toader sau Dăncilă, poate spune lesne acum: afară cu combinatoarea de la vârful CSM! Cu ea acolo, România se prăbuşeşte controlat în braţele duşmanilor acestei ţări şi ai Europei.

1 COMENTARIU

  1. Aceasta Livia Savinescu este o Rușine pentru justiția din România,când te uiți la ea ai senzația ca este Sfânta Mărie ! A zis bine cineva este o mare combinatorie s-așa va rămâne ca nu o duce capul decât la prostii! Femeia asta mimează actul de justiție ! Cine a pus/o sa conducă CSM? Cum cine? Șmecherii de astăzi care conduc România in halul in care vedem toate porcăriile care se întâmpla astăzi in țara, conduși de niște incompetenți !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here