vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăIstorieSERIAL: "Sfârșitul Ceaușeștilor" (56) / La șosea

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (56) / La șosea

-

Din fotoliul VIP al elicopterului prezidenţial, Nicolae Ceauşescu a ajuns la marginea drumului. În urmă cu o oră încă mai era cel mai important om în stat. Acum caută disperat o maşină de ocazie, să-l ia din pustietate. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Sălcuţa, judeţul Dâmboviţa, 22 decembrie 1989, ora 13.09. Apariţia elicopterului în zonă a stârnit curiozitatea sătenilor şi a muncitorilor de la fermele din apropiere. O parte dintre oamenii aflaţi în trafic au oprit şi ei să-l vadă pe şeful statului cum îşi încearcă norocul la “Ia-mă, nene!”. Cei mai mulţi şi-l amintesc pe fugar astfel: nebărbierit, speriat, cu mâinile încleştate şi cu vocea tremurândă. Se aflau pe drumul vechi Bucureşti – Piteşti, la numai câteva minute înainte de oraşul Titu.

Doi bătrânei la margine de drum. Ce era de făcut? Şi, mai ales, încotro s-o ia? Situaţia devenise disperată de când, cu câteva minute înainte, Televiziunea şi Radioul asmuţeau populaţia împotriva “odiosului dictator” şi a “sinistrei sale soţii”. Cele două tunuri mediatice, dirijate de Silviu Brucan, au declanşat marea operaţiune naţională “Să-i prindem pe Ceauşeşti!“. De aici până la linşaj mai era doar un pas.

Abandonaţi la marginea drumului Bucureşti – Titu – Găeşti – Piteşti, Nicolae şi Elena Ceauşescu mai aveau de partea lor doar cele două gărzi de corp: maiorul Florian Raţ şi căpitanul Marian Rusu.

- Advertisement -

“Vezi, nu spui unde suntem şi ce facem!”

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. “Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină. Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea, s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau.”

În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai zăbovt în preajma lor câteva minute.

“Imediat după aterizare, ei s-au dat jos. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu la el». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!». «Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic – n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie.”

- Advertisement -

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, pe care o văzuse Maluţan, ci într-una care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur: şoferul.

Preşedintele nimănui

Cu fiecare minut care trecea, situaţia risca să se complice. Dictatorul fugar era tot mai iritat de agitaţia din jurul său, iar cetăţenii obişnuiţi păreau electrizaţi de ceea ce auzeau la televizor. Un aer revoluţionar, cu miros de vendetă, plutea peste firul de asfalt mărginit de salcâmi bătrâni.

Oamenii care veneau la faţa locului, din curiozitate sau mânaţi de ură, se minunau văzându-se în preajma ilustrului şi a savantei… pardon, în preajma odiosului şi a sinistrei.

Unii îşi făceau planuri cum să pună mâna pe cuplul dictatorial. Printre cei aduşi de destin faţă în faţă cu “Nea Nicu” era şi inginerul Marius Popescu, şef de fermă la Potlogi, lângă Sălcuţa. Alături de un coleg şi o colegă, el venea în remorca unui tractor. Aducea de la Banca Agricolă, sucursala Titu, salariul pe decembrie al subordonaţilor săi. Se apropiau Sărbătorile şi oamenii aveau nevoie de bani.

Ajuns în dreptul elicopterului “parcat” în cultura de orz, inginerul Popescu s-a frecat la ochi. Nu-i venea să creadă cine i-a ieşit în cale. “Cum ne-am uitat mai bine, lângă elicopter, două cadre militare, comandantul şi adjunctul elicopterului. Şi ce am surprins? O linişte deplină. Doi bătrânei. Erau Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena. Se vedeau căciula lui Nea Nicu şi blana de pe Leana.“

Pachetul

Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Otopeni, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care pentru el a rămas o enigmă.

“După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred eu, cam 15–20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – dom’le, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri.”

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Nicolae Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor. Decă era bucureştean şi se întorcea de la Găeşti, unde lucra ca medic la Spitalul Municipal. Făcea naveta zilnic, 75 de kilometri dus, 75 întors, cu Dacia sa de culoare roşie.

E posibil ca respectivul colet – adus de dictatori de la Palatul Snagov – să fi schimbat viaţa unui medic navetist. Inginerul Popescu bănuieşte că în pachetul cel greu se găsea o sumă mare de bani: “Cred – aşa, după mărimea lui – că erau vreo patru milioane de dolari”. Popescu îşi însoţeşte bănuiala cu o întrebare retorică: “A mai auzit cineva ceva de doctorul Decă? S-a topit în America! Nici nu-i de mirare – cu aşa bani…”

Dar, toate la vremea lor!

– Va urma –

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 55. Abandonați în cer

EPISODUL 54. Pachetul misterios

EPISODUL 53. Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

EPISODUL 52. Misterele de la Snagov

EPISODUL 51. Zborul spre iad

EPISODUL 50. Fuga la elicopter

EPISODUL 49. Portavocea neagră

EPISODUL 48. Lovitura de stat a generalului Stănculescu

EPISODUL 47. „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

EPISODUL 46. Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

EPISODUL 45. Nicolcioiu şi banii din Iran

EPISODUL 44. „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

EPISODUL 43. Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

EPISODUL 42. „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

EPISODUL 41. Ghipsul de 8 ore al generalului Stănculescu

EPISODUL 40. Șobolanii părăsesc corabia

EPISODUL 39. Variantele morții lui Milea

EPISODUL 38. Suspiciunea soţiei lui Milea

EPISODUL 37. Șocul lui Ceaușescu: „Milea a trădat!”

EPISODUL 36. Moartea lui Milea

EPISODUL 35. Planul de la ora 3

EPISODUL 34. Ultima noapte în Palat

EPISODUL 33. Moartea bate la ușă

EPISODUL 32. Agenţi care pentru o ţuică îşi trădează ţara

EPISODUL 31. Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu (VIDEO)

EPISODUL 30. 21 decembrie: mitingul fatal

EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

EPISODUL 25. Mințit și în Iran

EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -