vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsDemisionează singurul ministru pro-Orban: "Pentru Cîțu, agricultura și industria alimentară n-au fost...

Demisionează singurul ministru pro-Orban: „Pentru Cîțu, agricultura și industria alimentară n-au fost niciodată priorități“

-

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, și-a anunțat demisia în noaptea de luni spre marți. Acesta a postat pe contul său de Facebook un text în care informează că marți iese din Guvern, explicând că premierul Cîțu tratează cu nepăsare agricultura și industria alimentară din România.

În sprijinul spuselor sale, Adrian Oros vine cu elemente concrete. Arată că bugetul Ministerului Agriculturii este în 2021 cu 40% mai mic decât cel din 2020, afectând grav programele în derulare. În PNRR, semnalează Oros, nu a mai fost trecut niciun proiect major pentru agricultură, deși inițial exista unul în valoare de 6,5 miliarde euro care fusese asumat de premier chiar prin Programul de Guvernare.

Cazul sistemelor de irigații pentru care s-a depus inițial proiect, apoi s-a renunțat la cererea Comisiei Europene e unul special. Bruxelles-ul a cerut Bucureștiului dovezi că planul nu afectează sursele de apă din jur, dar România n-a reușit să le ofere, după cum scria la vremea respectivă Economedia.ro. Problema nu era la Comisia Europeană, ci la Guvernul României, deoarece planul cu care s-au prezentat românii era unul făcut pe vremea lui Ceaușescu, deci vechi de peste 30 de ani, și care nu mai corespunde nici realităților, nici viziunii actuale asupra irigațiilor. Așa cum a fost el conceput, acest proiect uriaș de irigații ar accelera deșertificarea, în loc să o stopeze.

Oros adaugă că „nu există suficientă voință“ pentru eliminarea intermediarilor și a samsarilor care distorsionează piața și-i falimentează pe producătorii cinstiți. Problema pieței negre, a legumelor și fructelor din import etichetate ca fiind mărfuri românești și a mafiei care-i obligă pe producători să-și cedeze produsele la prețuri foarte mici este semnalată de foarte multă vreme de presă. Ministrul spune că actualul Guvern n-are interes să lupte cu aceste fenomene.

- Advertisement -

Motivele pentru care ministrul Agriculturii își dă demisia

„Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Pentru Premierul Florin Cîțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

  1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.
  2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.
  3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.

Multumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar și în activitatea curentă.

- Advertisement -

Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ.

M-am bucurat să pot promova pe pagina mea și a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.

Am vrut să arăt că și în România #SePoate!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

Cîțu spune că negociază „cu toate partidele”, inclusiv cu PSD și AUR! La Congres promisese exact pe dos

Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

1 COMENTARIU

  1. Ministrul Oros era, oricum, pe lista IMINENȚILOR-remaniați: se aștepta, de altfel, demiterea lui încă din vară, când a fost îndepărtat celălalt ministru pro-Orban din Cabinetul/Guvernul-Cîțu, Nazare de la Finanțe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -