vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVotarea președintelui USR-PLUS s-a oprit și se reia joi de la zero!...

Votarea președintelui USR-PLUS s-a oprit și se reia joi de la zero! A votat și cine nu trebuia. Acuzații de fraudă cu mii de votanți fără drept

-

Alegerile pentru funcția de președinte al USR-PLUS, începute miercuri dimineață, au fost oprite după doar câteva ore, din cauza unor suspiciuni de fraudă. Au votat și persoane care nu au acest drept. Votarea se reia joi, la ora 10.00, de la zero, tot în sistem online, dar securizat. 

Conducerea USR-PLUS a hotărât ca perioada de votare să rămână de o săptămână, dar totul a fost decalat cu o zi. În loc de 15-22 septembrie, votarea va avea loc în 16-23 septembrie.

Așadar, orice membru USR-PLUS cu drept de vot va putea opta pentru unul dintre cei trei candidați până joi, 23 septembrie, ora 10.00. Congresul USR-PLUS va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.

Oprirea votului a fost decisă după ce au fost înregistrate mai multe sesizări privind „fraudarea votului”. Mai multe persoane votaseră deși nu aveau acest drept.

Pentru funcția de președinte s-au înscris trei candidați:

  • Dan Barna (deputat, copreședinte USR-PLUS, fost președinte USR, fost vicepremier);
  • Dacian Cioloș (europarlamentar, copreședinte USR-PLUS, fost președinte PLUS, fost premier);
  • Irineu Darău (senator USR-PLUS).

Dacă unul dintre candidați va obține peste 50% din voturi în primul tur, acesta va fi declarat câștigător.

- Advertisement -

Dacă niciunul dintre candidaţi nu va obţine peste 50% din voturi în primul tur, va fi organizat turul 2 pentru desemnarea președintelui USR-PLUS.

Comunicatul USR-PLUS

„Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a Președintelui USR-PLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10.00, și mandatează Comisia electorală și Secretariatul General să operaționalizeze această decizie de urgență.

Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situația unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să-și fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Județene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14.00.

- Advertisement -

Toți membrii USR-PLUS cu drept de vot își pot exercita votul din nou de mâine dimineață începând cu ora 10.00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23.09, ora 10.00.

Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care aveau cotizația plătita la zi la luna aprilie, data extragerii Registrului electoral.”

Candidatul Darău: „Mii de membri care nu aveau drept de vot au primit link către platforma de vot, iar unii dintre ei au și votat”

Senatorul Ambrozie-Irineu Darău, candidat la funcția de președinte al USR-PLUS, a fost unul dintre cei care au sesizat, prin intermediul Facebook, că link-ul de acces către vot a fost primit de mii de membri care nu aveau dreptul.

Irineu Darău: „Mii de membri care nu aveau drept de vot au primit link către platforma de vot, iar unii dintre ei au și votat. Trag de mult un semnal de alarmă privind managementul partidului și organizarea votului, iar realitatea arată că demersul meu este fundamentat. Așa arată Revoluția bunei guvernări a actualei conduceri a partidului! ATENȚIE: votul trebuie reluat doar când Biroul Național, Secretariatul General și Comisia Electorală pot garanta că registrul electoral este complet și corect. Orice vot exprimat în ciuda inexistenței dreptului la vot poate duce la compromiterea și lipsa de legitimitate a întregului proces. Incompetența sau lipsa voinței de a gestiona corect masa alegătorilor este atacabilă, atât prin regulament, cât și în justiție. E momentul să schimbăm actuala conducere cu una care se pricepe și care vrea să respecte regulile, de orice fel ar fi ele.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* „Rușine, Cîțu!” Tatăl unei victime de la Colectiv îl critică dur pe premier pentru asocierea cu Piedone la deschiderea anului școlar

* VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

* S-a întâmplat ceva dramatic: Rareș Bogdan nu mai pedepsește USR-PLUS! Nu-i mai ia Transporturile și nici Fondurile Europene

* VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

* Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

* Din „lotul Giga TV”, cea mai multă pușcărie va face Laura Georgescu, prima șefă a CNA condamnată la închisoare. Hrebenciuc și Pinalti vor ieși mai repede

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* „Perla lui Hagi”, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 la fotbal: 15 ani și 6 luni. Născut în Canada, pregătit un an la Barcelona

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -