vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews"Revoluționarul" lui Rareș Bogdan era ditamai generalul, dictator de dreapta, care-i căsăpea...

„Revoluționarul” lui Rareș Bogdan era ditamai generalul, dictator de dreapta, care-i căsăpea pe revoluționarii marxiști

-

În încercarea de a stopa „elanul revoluționar” al celor de la USR-PLUS, europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a comis o gafă, încurcând personajele istorice. Am aflat că dictatorul Augusto Pinochet a stat „în revoluție continuă”.

La începutul acestei săptămâni, într-un interviu acordat site-ului Stiripesurse.ro, Rareș Bogdan a spus la un moment dat, referindu-se la USR-PLUS: „Nu poți să stai în revoluție continuă, ca Che Guevara sau ca Pinochet”.

Este o gafă de natură istorică. Generalul Augusto Pinochet (1915-2006), fost șef al statului Chile, nu s-a ocupat nici cu „revoluția continuă”, nici cu cea discontinuă, pentru că el n-a făcut niciun fel de revoluție. Dimpotrivă, ca politician de dreapta și dictator, a luat măsuri dure împotriva revoluționarilor marxiști latino-americani inspirați de cubanezul Fidel Castro și de argentinianul Ernesto „Che” Guevara.

Salvador Allende în 1971, la un an după ce a fost ales președinte și cu doi ani înaintea morții

Pinochet a condus o juntă militară care a preluat puterea prin lovitură de stat, pe 11 septembrie 1973, prin înlăturarea președintelui Salvador Allende (marxist – marxist, dar ales de popor). În timp ce trupele lui Pinochet au înconjurat palatul prezidențial (La Moneda), Allende a ținut ultimul său discurs, jurând să nu demisioneze. Ceva mai târziu, în aceeași zi, Salvador Allende – medic de profesie – s-a sinucis. Avea 65 de ani.

- Advertisement -

Augusto Pinochet a renunțat la funcția de președinte după 17 ani, în 1990, după ce a pierdut un referendum național în anul 1988, dar a rămas pentru încă 8 ani comandantul suprem al Armatei, apoi a devenit senator pe viață. Aceste demnităi au îngreunat urmărirea sa în justiție pentru crimele comise în timpul dictaturii sale.

Guvernul chilian estimează că peste 3.000 de oameni au fost uciși în timpul dictaturii lui Pinochet. Printre aceștia s-au numărat și victime ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Alte mii de oameni au fost torturați, arestați sau forțați să fugă în exil.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Rușine, Cîțu!” Tatăl unei victime de la Colectiv îl critică dur pe premier pentru asocierea cu Piedone la deschiderea anului școlar

* VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

* S-a întâmplat ceva dramatic: Rareș Bogdan nu mai pedepsește USR-PLUS! Nu-i mai ia Transporturile și nici Fondurile Europene

* VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

* Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

* Din „lotul Giga TV”, cea mai multă pușcărie va face Laura Georgescu, prima șefă a CNA condamnată la închisoare. Hrebenciuc și Pinalti vor ieși mai repede

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

* „Perla lui Hagi”, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 la fotbal: 15 ani și 6 luni. Născut în Canada, pregătit un an la Barcelona

8 COMENTARII

  1. L-a incurcat cu Allende. Rares Bogdan se incurca datorita spaimei de a derapa de la ortodoxia progresista, in care nu ai voie probabil sa-l ataci pe Trotsky (Bronstein) sau Mao.

    Pinochet a fost un patriot de moda veche, oricate cuvinte grele si minciuni improasca presa stangista. A asigurat stabilitatea tarii stiind prea bine ororile revolutiei Cubaneze si de ce sunt capabili psihopatii de teapa lui Castro si Guevara.

    Pinochet a fost singurul raspuns posibil in contextul acelor ani si al asaltului pe toate fronturile al sovieticilor. Acestia doar jucau scenariul mortal al razboiului civil spaniol.

    N-a fost perfect? Cu siguranta. Dar alternativa era catastrofala…

  2. Acelasi trucaj drag comuniștilor USL , cum că de fapt nu ei ar fi comuniștii ci cei tineri 😂😂😂
    Si nu ei au furat ci cei tineri o să fure 😂😂😂
    Deci, conform lichelei Rareș, trebuie să fii revoluționar doar pană ajungi la ciolan !

  3. Și în vremea în care făcea emisiuni la „Realitatea TV”…, aproape că NU era seară în care să n-ooo… „comită” (!): mereu îi ieșeau pe gură fel de fel deee… GOGOMĂNII (!!!), datorită evidentei… SLABE-INSTRUCȚII-ȘCOLARE și a… PRECARULUI-BAGAJ-de-CULTURĂ-GENERALĂ!

  4. Individul adta e deja abonat doar la stirile lui iosif bubble si latrina 3,deci concluzia e simpla: gasca lui citu s-a pus la dispozitia lui voiculescu,varanul puscarias,sa ramana cu orice pret ,cat de putin ,la ciolan!

  5. Ma tot gandesc la scenariul uluitor ca acest jurnalust de carton,rares bogdan,sa nu fi avut misiune de la gusa,fostul sau patron,sa destabiluzeze PNLul,mai ales dupa alegerile parlamentare,caci inainte de ele avea interes sa ajunga europarlamentar si apoi ,sa fie valetul lui Iohannis ! Caci,ce sa vezi,dupa cadtigarea primului mandat prezidential,apare o poza in „Comisarul”,cu rares bogdan la o sueta in trei:el,proaspatul sef SRI-HELLVIG si gusa,la Cluj!..de investigat,caci totusi e o criza grava,totul e de luat in considerare,.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -