Majoritatea reprezentanților PSD au boicotat și luni ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, unde se discuta introducerea moțiunii de cenzură pe ordinea de zi a Parlamentului – dezbaterea și, respectiv, votarea în plenul reunit.
Este al treilea boicot în 4 zile organizat de partidul condus de Marcel Ciolacu. Beneficiar: Florin Cîțu, care amână riscul de a fi demis înaintea Congresului PNL din 25 septembrie, la care candidează pentru funcția de președinte.
Majoritatea membrilor PSD s-au retras din ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale celor două Camere parlamentare, astfel încât să nu mai existe cvorum. PSD are 8 din cei 26 de membri ai BPR.
Liderii PSD susțin că nu vor să “arbitreze” conflictul dintre PNL și USR PLUS în Guvern, deoarece nu fac parte din nicio tabără.
Ei cer susținere pentru propria lor moțiune de cenzură, dar le pun condiții umilitoare (inacceptabile) celor de la USR-PLUS pentru a introduce această moțiune.
Urmarea: niciuna dintre cele două moțiuni de cenzură anunțate nu avansează, astfel că Florin Cîțu reușește să împingă cât mai târziu momentul posibilei demisii a Guvernului său.
Lucian Romașcanu, șeful Grupului PSD din Senat: „Noi nu arbitrăm un conflict între PNL și USR-PLUS, nu facem parte din nicio tabără. Cum să arbitrăm între dumneavoastră, care spuneți că ceilalți sunt hoți cu PNDL, iar ceilalți spun că sunteți falsificatori?!”.
Alfred Simonis, șeful Grupului PSD din Camera Deputaților: „Când depui moțiune de cenzură, negociezi cu toate forțele politice. N-ați dorit să semnați moțiunea PSD”.
Calendarul boicotului organizat de PSD
- Vineri, 3 august, ora 23.00 – ședința nu se poate ține, din lipsa cvorumului (prezenți 11 din 26, era nevoie de 14).
- Sâmbătă, 4 august, ora 11.00 – ședința nu se poate ține, din lipsa cvorumului (prezenți 12 din 26, era nevoie de 14).
- Luni, 6 august, ora 12.00 – reprezentanții PSD părăsesc ședința, aruncând în aer cvorumul înainte a se stabili calendarul moțiunii.
Componența Birourilor Permanente Reunite (26): PSD – 8, PNL – 8, USR-PLUS – 5, AUR – 2, UDMR – 2, Minorități – 1
Senat (13): PSD – 4, PNL – 4, USR-PLUS 3, AUR 1, UDMR – 1
Președinte: Anca Dragu (USR-PLUS)
Vicepreședinți: Vasile Dâncu (PSD), Gabriela Firea (PSD), Alina Gorghiu (PNL), Nicolae Neagu (PNL)
Secretari: Robert Cazanciuc (PSD), Eugen Pârvulescu (PNL), Dan Ivan (USR-PLUS), Sorin Lavric (AUR)
Chestori: Radu Oprea (PSD), Eugen Ţapu-Nazare (PNL), Sergiu Vlad (USR-PLUS), Attila Laszlo (UDMR)
Camera Deputaților (13): PSD – 4, PNL – 4, USR-PLUS – 2, AUR 1, UDMR – 1, Minorități – 1
Președinte: Ludovic Orban (PNL)
Vicepreședinți: Sorin Grindeanu (PSD), Alexandru Rafila (PSD), Florin Roman (PNL), Cristina Prună (USR-PLUS)
Secretari: Daniel Suciu (PSD), Cristian Buican (PNL), Andrei Lupu (USR-PLUS), Ovidiu Ganț (Minorități)
Chestori: Marius Budăi (PSD), George Tuță (PNL), Seres Denes (UDMR), Antonio Andrușceac (AUR).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Iohannis și MARIONETA sa Cîțu… ÎNGROAPĂ (DEFINITIIIIIV!!!) P.N.L.!!!
Că o fac… LA ORDINUL CUIVA (!!!) sau din… ORGOLIU (!!!), PROSTIE (!!!) ori INTERES-MÂRȘAV (!!!), … VOM AFLA (chiar FOARTE-REPEDE!!!), dar… S-AR PUTEA SĂ FIE (MUUUULT-)PREA-TÂRZIU, NU NUMAI PENTRU P.N.L., ci, DIN-PĂCATE, și pentru… ȚARĂ!!!
Premierul Cîţu e preţios ca la albine matca. Va dezvolta prioritar România rurală. E probabil viitorul nostru preşedinte, tot două mandate!
DOAMNEEEE-FEREȘTEEEEEE, de așaaa… APOCALIPSĂ-NAȚIONALĂ!!!
DOAR candidatura… UNUIA PRECUUM Cîțu, din partea P.N.L., ar putea să ne-aducă, în 2024, un președinte… P.S.D.-ist!!!
Ăsta să fieee… BLATUL (!!!) dintre P.N.L. și P.S.D.???!
Adică: Cîțu… premier PÂNĂ-N 2024 și Ciolacu… președinte DIN 2024: un… NOU-U.S.L. (!), peee… ETAPE!!!
CEA MAI BUNĂ SOLUȚIE PARE A FI… RETRAGEREA ACESTEI MOȚIUNI șiii… IMEDIATA-DEPUNERE A ALTEIA, care… SĂ FIE SEMNATĂ ÎN-PUBLIC (!), SUB OCHII CONDUCERIIILOR CAMEREI, ai membrilor Birourilor-sale-Permanente și ai Biroului-Reinit al Parlamentului, ba chiar și sub ochii… ZIARIȘTILOR!!!
Sssst! Sa nu afle si Gorghiu ca va fura imediat ideea.
Cred ca asta-si doreste si Catu: complicatii, tergiversari, pana se vede preseditele PML.
Păiii…, parcăăă… DIMPOTRIVĂ: ABIA AȘA CUM VOR NOII-„CIUMAȚII” ACU’…, cu acea IDEE „ȘERPEASCĂ” a unei… „COMISII-de-VERIFICARE/VALIDARE” pentru semmnături, seee… TERGIVERSEAZĂ „DINTR-UN-FOC” CUUU… DOUĂ (2!) SĂPTĂMÂNI!!!
Zicem și noiii…, de!
Căăă… NICI NU MAI ȘTIM CUM E MAI BINE…, CU TICĂLOȘII ĂȘTIA DE LAAA… NOUL-U.S.L. (P.N.L.-Cîțu plus P.S.D.-Ciolacu)!!!
#USLexista
#halalPNL
#halalIohannis
„DE-HALAL”… să le fie!!!
Va spun eu: cativa din conducerea PSD sunt santajati.
Nu e vorba de banii pentru primari, de la Citu. Daca ar sustine motiunea, ar avea mari sanse sa intre la guvernare si sa devina ei stapanii banilor.
E vorba de FRICA. Ii au cu ceva la mana pe fiecare.
Pe Ciolacu, banuiesc ca il santajeaza fiindca a tradat in 2019 la motiunea de cenzura si PNL a venit la putere. A dorit sa scape de Dancila ca sa-i ia locul.
Ceilalti, au acelas motiv, sau altele. Ei impun strategia tergiversarii si celorlalti din partid.
POSIBIL…, e o VARIANTĂ-de-EXPLICAȚIE (chiar… PLAUZIBILĂ!!!) ȘI (!) ASTAAA!!!
Întotdeauna e vorba de bani, restul sunt povesti de adormit copiii .
S-a reunit gașca de banditi bolșevici care a jefuit țara 32 de ani.
Dormiți liniștiți PCR veghează !
MEREU-și-MEREU: partidele-VECHI („ÎMBĂTRÂNITE-N-RELE”!), P.S.D., U.D.M.R. și P.N.L., SEEE… AJUTĂ RECIPROC „LA-GREU”, adică atunci când… apar formațiuni-NOI, care… le amenință HEGEMONIA exercitată (împreună sau alternativ…) din decembrie 1989 până astăzi!!!