luni, noiembrie 25, 2024
AcasăLumeaPericol nuclear: Israelul amenință că va ataca Iranul, care "peste două luni...

Pericol nuclear: Israelul amenință că va ataca Iranul, care „peste două luni va putea construi bomba atomică”

-

„În două luni, Iranul va avea materialele necesare fabricării unei bombe atomice”, a declarat miercuri ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz. Acesta a avertizat că țara sa poate desfăşura o acţiune militară împotriva Iranului. Ministrul israelian a cerut comunităţii internaţionale un plan diferit faţă de reaplicarea acordului nuclear din 2015.

„Nu ştim dacă regimul iranian va fi dispus să semneze un acord şi să revină la masa negocierilor, dar comunitatea internaţională trebuie să construiască un Plan B viabil pentru a opri Iranul de pe drumul său către arma nucleară”, a semnalat Benny Gantz la o întâlnire cu circa 60 de ambasadori la Tel Aviv, potrivit agenției EFE, preluată de Agerpres.

El a făcut aceste declaraţii în timp ce premierul israelian Naftali Benet se află la Washington, în prima sa vizită oficială. Acesta va aborda joi cu preşedintele american Joe Biden ameninţarea nucleară iraniană şi va propune soluţii alternative acordului nuclear din care SUA s-a retras în urma deciziei fostului preşedinte Donald Trump. Acord pe care statele semnatare (G5+1), care l-au negociat cu Iranul, încearcă acum să-l readucă în vigoare sau să-l renegocieze cu Teheranul.

Israelul s-a împotrivit mereu acestui acord, susţinând că s-au făcut prea multe concesii Iranului prin ridicarea aproape totală a sancţiunilor fără oprirea completă a programului de îmbogăţire a uraniului.

- Advertisement -

Ministrul israelian al Apărării a mai semnalat, la întâlnirea cu ambasadorii, că Israelul poate desfăşura o acţiune militară unilaterală împotriva Iranului.

„Israelul are mijloacele de a acţiona şi nu va ezita să o facă. Nu exclud posibilitatea ca Israelul să fie nevoit să acţioneze în viitor pentru a preveni un Iran nuclear”, a indicat Benny Gantz.

Pe de altă parte, el a asigurat că Iranul se află în spatele atacului cu dronă din luna iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street, navă operată de o companie israeliană, soldat cu moartea a doi membri ai echipajului – un român (căpitanul vasului) şi un britanic.

- Advertisement -

„Evaluarea noastră este că drona folosită în atac a fost lansată de pe teritoriul iranian, cu aprobarea conducerii iraniene”, a mai spus ministrul Gantz.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Caz grav la Timișoara: pacienți fals vaccinați ajung în stare critică la spital. Unii medici de familie eliberează certificate false pentru o șpagă de 300 de euro

* Un gorjean de 37 de ani, suspect de infecție cu Covid-19, a murit după ce a refuzat testarea și internarea. Nu credea în existența virusului

* Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

* VIDEO. Ultimele clipe din viața comediantului afgan mitraliat și decapitat de talibani pentru că a făcut glume pe seama lor. A continuat să râdă de ei până în ultima clipă

* Scrisoarea a treia de la talibani: „I-ai ajutat pe americani, ești condamnat la moarte!”. Jihadiștii au mințit în privința „iertării generale”

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* A murit o mare sportivă: Ileana Gyulai Drîmbă Ienei, soția lui Emeric Ienei. A fost campioană mondială și dublă medaliată olimpică

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -