vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaTalibanii, la vânătoare de jurnaliști. Au împușcat două rude ale unui reporter...

Talibanii, la vânătoare de jurnaliști. Au împușcat două rude ale unui reporter Deutsche Welle refugiat în Germania. Un reporter TV a fost răpit, directorul unui post de radio a fost ucis

-

Talibani aflaţi în căutarea unui jurnalist ce lucrează pentru Deutsche Welle au împuşcat mortal un membru al familei sale şi au rănit un altul în Afganistan, a anunţat vineri dimineaţa postul de radio german pe site-ul său, informează Agenția France Presse (AFP), preluată de Agerpres.

Identitatea jurnalistului vizat, care a ajuns deja în Germania, nu a fost precizată.

Mai mulţi alţi membri ai familiei sale au reuşit să fugă in extremis, în timp ce talibanii percheziţionau locuinţe vecine pentru a pune mâna pe jurnalist.

„Asasinarea de către talibani, joi, a unui apropiat al unui dintre editorii noştri este absolut tragică şi ilustrează pericolul imens în care se află toţi angajaţii noştri şi familiile lor în Afganistan”, a comentat Peter Limbourg, directorul general al Deutsche Welle, într-un comunicat.

- Advertisement -

„Este evident că talibanii efectuează acum operaţiuni organizate pentru căutare de jurnalişti, atât la Kabul, cât şi în provincii. Trebuie să acţionăm urgent!”, a adăugat Limbourg.

Potrivit site-ului Deutsche Welle, talibanii au întreprins raiduri la domiciliile a cel puţin trei jurnalişti ai săi.

Deutsche Welle adaugă că Nematullah Hemat, de la postul privat de televiziune Ghargasht TV, ar fi fost răpit de talibani. De asemenea, informează că, potrivt unor surse guvernamentale, directorul postului de radio Paltia Ghag a fost ucis.

- Advertisement -

După ce au preluat puterea în aproape toată ţara şi la Kabul la sfârşitul săptămânii trecute, talibanii au dat asigurări că vor respecta libertatea presei. Însă ei şi-au intensificat operaţiunile de căutare a persoanelor care au colaborat cu forţele americane şi cu NATO, afirmă un document confidenţial al Naţiunilor Unite, în pofida promisiunii lor de a nu se răzbuna pe oponenţii lor.

Raportul, elaborat de un grup de experţi în evaluarea riscurilor pentru ONU şi consulat de AFP, afirmă că talibanii au „liste prioritare” cu indivizi pe care vor să-i aresteze.

„Ei vizează familiile celor care refuză să se predea, le urmăresc şi le pedepsesc familiile «conform (legii) Sharia»”, a declarat pentru AFP directorul grupului de experţi, Christian Nellemann.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* 15 români au reușit să spargă „zidul de oțel” al talibanilor și să ajungă la aeroportul din Kabul. Unul a fost evacuat în Pakistan, ceilalți vor fi preluați la următorul zbor

* Salima, femeia-guvernator mai curajoasă decât toți generalii afgani, a fost capturată de talibani. Aceștia ar putea s-o execute pentru că a luptat cu arma în mână împotriva lor

* Mizele fundamentalismului etno-religios de factură legionară promovat la „Serbarea de la Putna”

* Schizofrenia sondajelor: IRES (Dîncu-PSD) cotează PNL la 27%, iar Politico la 18%!

* Dragnea nu mai e „grav bolnav”, cum spunea la tribunal. Acum „e apt de luptă” să-și ia partidul înapoi, anunță pajul său

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Coreea de Nord: interzis să se discute despre slăbirea lui Kim Jong Un! Varianta oficială: liderul suprem „suferă pentru popor”

1 COMENTARIU

  1. Ia-le talibanilor armele si nu mai sunt nimic, decat niste inculti si lasi scapati parca din preistorie care nu stiu sa aplice decat legea terorii, si atat!!! Si apoi se mira ca lumea fuge de ei ca de dracu!!! Nu vad nimic uman la unul care merge cu pusca la picior pe strada imaginandu-si ca e mare razboinic!!!! Parca erau niste maimute in sala de sport a fostului presedinte!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -