vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportLionel Messi se desparte de FC Barcelona, după 21 de ani!

Lionel Messi se desparte de FC Barcelona, după 21 de ani!

-

Lionel Messi (34 de ani) nu mai continuă cu FC Barcelona! Deși părea clar că argentinianul va semna noul contract, clubul catalan a anunțat că vedeta sud-americană nu va mai continua pe „Camp Nou”. Messi a fost legitimat la Barcelona timp de 21 de ani, începând cu grupele de copii și juniori.

„Ultima oră: Leo Messi nu va continua la FC Barcelona!”, a fost anunțul făcut de gruparea catalană.

Cu o zi în urmă, se părea că semnarea unui nou contract între Lionel Messi și FC Barcelona este o simplă formalitate. Noul contract urma să se întindă pe 5 ani, deși jucătorul are deja 34 de ani.

Miercuri, președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat optimist, dar și circumspect: „Scopul nostru este ca Messi să rămână la Barcelona și să-l vedem jucând în meciul din cadrul Trofeului Joan Gamper. Este posibil să putem înregistra toți jucătorii respectând fair play-ul financiar. Dar vrem și ca La Liga să fie mai flexibilă și să ne dea mai multe posibilități în legătură cu această problemă. Problema legată de Leo este pe drumul cel bun și încercăm să rezolvăm dificultățile întâmpinate de ambele părți”.

- Advertisement -

„Leo Messi nu poate continua la FC Barcelona”

Joi, însă, după ce oficialii clubului au luat masa cu legendarul fotbalist și cu reprezentanții săi (impresari și avocați), afacerea a picat.

Nu s-a ajuns la un acord între cele două părți întrucât nu au putut fi îndeplinite mai multe aspecte economice ce țin de regulamentul campionatului spaniol (La Liga). Contractul lui Lionel Messi nu a putut fi înregistrat din cauza plafonului salarial impus de oficialii primei ligi din Spania.

„Din cauza acestei situații, Leo Messi nu poate continua la FC Barcelona. Cele două părți regretă profund că nu pot fi îndeplinite atât dorințele atât jucătorului, cât și cele ale clubului”, se arată în comunicatul oficial emis de Barcelona.

- Advertisement -

„Barcelona îi mulțumește din tot sufletul jucătorului pentru aportul adus la dezvoltarea acestui club și îi dorește tot ce este mai bun în plan personal și profesional”, au mai scris catalanii.

Cel mai mare salariu din lume: 76 de milioane de euro

Lionel Messi fusese de acord să renunțe la mai mult de jumătate din salariul său, care în sezonul 2020-2021 a fost de 76 de milioane de euro pe an. 

Acum, presa spaniolă susține că pentru catalani va fi „o joacă de copil” să reducă masa salarială impusă de La Liga. Responsabilul din club cu așa ceva este Ferran Reverter. Un eventual nou contract al lui Messi ar fi îngreunat și mai mult situația financiară a clubului, care trebuie să „taie” de oriunde poate.

Dar Messi aduce și un mare capital de imagine, care generază o mulțime de bani. Se pare însă că nu suficient de mulți pentru a se justifica semnarea unui nou contract, pe un asemenea salariu.

Barcelona are cea mai mare masă salarială din lume. Pe finalul anului trecut, salariile pe care le plătea clubul catalan pe an totalizau 800 de milioane de euro. Din această sumă, 70% reprezentau salariile fotbaliștilor.

Nu este clar în acest moment cu ce club va semna starul argentinian. El este dorit atât de Manchester City (unde antrenor e Pep Guardiola, omul care l-a transformat în starul absolut al Barcelonei), cât și de Paris Saint Germain (echipa franceză cu patronat qatariot care s-a arătat dispusă să plătească orice sumă pentru a-l aduce pe Messi lângă brazilianul Neymar).

În 21 de ani de carieră neîntreruptă la FC Barcelona, Messi a jucat 777 de meciuri oficiale, în care a înscris 672 de goluri. A câștigat 35 de trofee (printre care 10 campionate ale Spaniei și 4 Champions League) și a fost de 6 ori laureat al Balonului de Aur.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Cea mai rușinoasă zi din istoria fotbalului românesc: FCSB, CSU Craiova și Sepsi, eliminate de echipe din Kazahstan, Albania și Slovacia! Pentru asta a fost boicotată Olimpiada?!

Burleanu, Iorgulescu, Becali, ați reușit: zero goluri marcate în 3 meciuri la Olimpiadă! Respect, Hagi!

Două fete de 22 de ani aduc României primul „aur” la Olimpiada de la Tokyo: canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș! Plus: argint la 4 rame fără cârmaci (masculin). România urcă pe locul 16 în clasamentul pe medalii

Canotajul ne mai aduce o medalie de argint la Olimpiadă. Suntem pe locul 18, înaintea Spaniei, dar după Slovenia sau Kosovo

Ana Maria Popescu a ratat dramatic aurul olimpic, la ultima tușă. România, locul 10 în clasamentul pe medalii

Scandal uriaș la Olimpiadă: două chinezoaice, medaliate cu aur, îi aduc un omagiu pe podium marelui criminal Mao

* Au luat aurul olimpic și s-au aranjat: cafea, telefoane și abonament toată viața + casă, teren, 5 vaci + 150.000 de euro

Revoluție în fotbal: FIFA pregătește 5 schimbări radicale în regulile jocului! Autul să se bată cu piciorul, număr nelimitat de schimbări…

Câți bani va primi fiecare dintre cele 24 de echipe de la Euro 2020. Italia ia suma maximă oferită de UEFA

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -