Guvernatorul Băncii Naționale a României, care este și membru al Academiei Române, a garantat pentru ca Dan Voiculescu să publice o carte la Editura Academiei Române. Fără semnătura lui Mugur Isărescu, „Felix” nu ar fi putut publica, a spus președintele Academiei pentru Newsweek România.
Fostul pușcăriaș Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru fapte grave de corupție, și-a publicat, săptămâna trecută, volumul „Umanismului Pragmatic” la Editura Academiei Române. Lansarea a avut loc la Biblioteca Academiei.
Pentru a publica la Editura Academiei Române, e nevoie ca autorul să îndeplinească o serie de criterii academice. Lucrarea trebuie evaluată de o comisie de specialitate, formată din membri ai Academiei Române.
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a precizat pentru Newsweek România: „Editura Academiei Române are personalitate juridică și este ordonator de credite. Editura nu poate publica nicio lucrare fără cel puțin două referate de specialitate. Avizul pentru publicare îl dă, de regulă, secția Academiei în specificul căreia se încadrează lucrarea respectivă. De difuzarea lucrărilor publicate se ocupă nu Academia, ci exclusiv Editura”.
Acordul pentru publicarea lucrării lui Dan Voiculescu a fost dat de Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie, care este condusă de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a semnat personal referatul favorabil lui Dan Voiculescu. Cel de-al doilea aviz a venit de la Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei.
Ioan Aurel Pop: „În cazul acestei lucrări, conducerea Academiei Române nu și-a dat niciun fel de acord, nici colectiv (Biroul Prezidiului sau Prezidiul) și nici individual, prin președinte, vicepreședinți sau secretar general. Orice lucrare publicată la Editura Academiei Române are nevoie de cel puțin două referate de specialitate și de avizul secției din Academie în specialitatea căreia se încadrează lucrarea respectivă. Pentru lucrarea în cauză, avizul a venit din partea Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologie, iar referatele au fost semnate de domnul academician Mugur Isărescu și de domnul profesor Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei”.
Da’ ce, credeați că în ’90 securiștii bolșevici s-au evaporat ? Așa cum spuneam, toți bolșevicii sunt Doctori Docenti Savanți de Renume Mondial :))
Care disparitie. Mai vizibila si mai infoiata decat dupa revolutie n-a fost niciodata. Securitatea a fost mafia profitoare de comunism si acum e piua-ntai la profitul de comunism…Nu ne-am dori decat sa faca ceva si pentru tara, dar o parte din cadrele securitatii, din nenorocire, sunt de joasa speta, asa ca nici tara insasi nu putem fi siguri ca va ramane nedezintegrata, intr-atat de marsavi sunt unii dintre securisti, mai ales cozile de topor rusesti.
Un nesimtit cu aere de boier acest Manole. Penibil individ.
Cine a uitat să bifeze momentul tragic „15. Martie 1990” nu a înțeles că în acea zi Iliescu-Măgureanu-Brucan au moșit Re-nașterea din cenușă a Securității și îngroparea definitivă a acestei populații prea pașnice, blânde, credule. Au urmat mineriadele și am fost puși cu botul pe labe.
E și vina noastră, n’așa?
publicarea unei carti nu are nicio legatura cu trecutul comunist al romaniei.