Roman Protasevici (26 de ani), jurnalistul arestat duminică la Minsk după deturnarea unui avion care zbura pe ruta Atena – Vilnius, a apărut a doua zi (luni) într-o înregistrare video de 29 de secunde, postată pe un canal Telegram din Belarus.
Prizonierul a transmis un mesaj pe care, în mod evident, a fost forțat să-l „recite”, probabil sub amenințări cumplite. Tânărul e speriat, iar pe fața sa sunt evidente urme de agresiune fizică.
Roman Protasevici pare să aibă niște contuzii pe frunte. Un consilier al disidentei Svetalanasa Tihanovskaia, fosta rivală a lui Aleksandr Lukașenko în alegerile prezidențiale de anul trecut, aflată acum în exil în Lituania, spune că în mod evident tânărul a fost bătut.
Suspiciuni ridică și faptul că mesajul video a fost înregistrat și apoi prezentat opiniei publice, nu a fost o transmisie live.
În înregistrare, Protasevici spune că este tratat foarte corect de autorități și promite să coopereze cu anchetatorii și să depună mărturie despre organizarea protestelor de masă la Minsk. Conform legislației din Belarus, această acțiune este considerată infracțiune foarte gravă și îi poate aduce opozantului ani grei de închisoare, ba chiar și pedeapsa cu moartea.
Atitudinea umilă a lui Protasevici poate avea legătură nu doar cu „tratamentul” fizic care i-a fost aplicat, ci și cu promisiunea că nu va primi pedeapsa capitală dacă va coopera în sensul dorit de regimul Lukașenko.
În cele 29 de secunde cât vorbește, jurnalistul poartă un hanorac de culoare neagră, stă la o masă pe care se află un pachet de țigări și o cutie de chibrituri, într-o cameră cu lambriuri de lemn.
Jurnalistul spune că se află la Centrul de detenție nr. 1 din Minsk, acolo unde sunt închiși mulți deținuți politic, dar nu există nicio posibilitate de a verifica în mod independent unde a fost făcută înregistrarea.
❗❗Raman Pratasevich, obviously beaten, says Lukashenka's thugs treat him "correctly" and "lawfully". He is in the Minsk Detention Center #1. Terrifying video. pic.twitter.com/d7Iuj9X4MD
— Franak Viačorka (@franakviacorka) May 24, 2021
La fel făceau și… teroriștii din I.S.I.S., de exemplu: puneau prizonierul să-și ceară scuze Islamului, pe o filmare video, înainte… de-ai tăia capul!!!
Încă o dovadă că TERORISMUL-de-STAT… TOOOOOOT TERORISM-CRIMINAL ESTE!!!
Scuze, CORECTĂM (în cel de-al doilea rând!): „(…) de-a-i tăia (…)”!
Da, si toata lumea se uita la toata treaba si nu fac nimic contra celor care au deturnat avionul, chestie unica in lume, ca sa rapesti un om care era contra unui dictator care taie si spinzura in tara lui. Ce primeste tanarul acesta curajos de la cei care l-au rapit sa nu mai primeasca nimeni, daca ar putea sa ne spuna ni s-ar ridica parul pe cap!! Ma tem ca n-o sa-l mai vedem vreodata pt ca nemernicii or sa-l trateze precum putin pe navalnai, nu mai vezi soarele in veac, or sa-l condamne pt instigare si gata!!!!
Si nimeni n-o sa faca nimic ca sa-l scoata din ghearele nemernicului de lukasenko care e mana-n mana cu putinul kgb-ist. Strigator la cer!