duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăIstorieSERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (36): Moartea lui Milea

SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (36): Moartea lui Milea

-

Ministrul Apărării a fost găsit împuşcat în dimineaţa de 22 decembrie 1989, la ora 9.30. Tocmai fusese certat aspru de Ceauşescu, care l-a făcut „incompetent” după ce generalul coordonase personal, în timpul nopţii, represiunea din centrul Capitalei. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

„Obosit şi deprimat”. Aceasta este caracterizarea făcută generalului Milea de cei care l-au văzut pe şeful Armatei în sediul CC al PCR, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ce s-a întors de pe teren. S-a văitat apropiaţilor şi chiar a plâns în faţa şefului Securităţii, generalul Iulian Vlad, care-i ceruse sprijin pentru a-l înlătura pe Ceauşescu.

Ziua de 22 decembrie 1989 începe prost pentru şeful Armatei. „La 8.15, Milea încearcă să raporteze unde sunt trupele, cine vine, dar e confuz. Era nedormit şi poate şi băuse, căci obişnuia să mai tragă la măsea. Ceauşescu îl întrerupe violent, îl acuză şi de incompetenţă – «Trebuie să te învăţ eu să dai un raport?» –, apoi i se adresează devastator: «Marş şi adu trupele!». Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Ceauşescu către Milea. Iar Milea urcă la etajul 6, ia pistolul şi se împuşcă”. Reconstituirea acestui final tragic îi aparţine istoricului Alex Mihai Stoenescu.

- Advertisement -

„Era obosit, părea mai bătrân”

Doi generali: Nicolae Ceauşescu şi Vasile Milea

La întâlnirea convocată de Ceauşescu puţin după ora 8.00 – o şedinţă CPEx restrânsă –, generalul Milea era de-a dreptul înspăimântat. Aflat lângă el, şeful Securităţii, generalul Vlad, a pus mâna pe genunchii lui: şeful Armatei tremura. Şi nu de frig, ci de frică.

Evenimentele care urmează pentru Milea se petrec sub ochii a doi militari: colonelul Corneliu Pîrcălăbescu (şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice) şi maiorul Ioan Vătămănescu (aghiotantul lui Milea).

„Când a fost chemat la cabinetul lui Ceauşescu, eu l-am trezit, l-am ajutat să se îmbrace cu o cămaşă kaki. Era nebărbierit, obosit, părea mai bătrân şi era abătut”, a povestit Vătămănescu.

- Advertisement -

Certat de Ceauşescu şi marcat de ordinele pe care le dăduse, Milea începe să bântuie prin sediul CC al PCR. Iese din Cabinetul 1, traversează holul de la etajul 1 şi intră în birourile în care lucra Comandamentul Militar Unic – organism înfiinţat în seara precedentă, la cererea expresă a lui Ceauşescu.

La Comandament, Milea se interesează de poziţia trupelor care vin spre Bucureşti. De la etajul 1 urcă la etajul 6, unde se află birourile Gărzilor Patriotice.

Pistolul căpitanului Tufan

La Gărzile Patriotice, Milea îl întâlneşte pe colonelul Pîrcălăbescu. Acesta declara în 1991: „Am ieşit în faţă. Milea venea către biroul meu. L-am însoţit, iar când a ajuns la biroul care dă spre lift , mi-a spus: «Domnule, vreau o centură! Că vreau să merg jos, la unităţi»”.

Negăsind nimic la Gărzile Patriotice, Milea i se adresează unui ofiţer de transmisiuni, căpitanul Marius Tufan, care se afla pe hol. Relatarea îi aparţine tot colonelului Pîrcălăbescu: „A intrat în birou şi a ieşit din nou afară, cu mine, şi îi zice lui Tufan: «Măi, eu am cerut o centură. Dă-mi, măi, centura!». Ăsta a încercat să scoată pistolul de la centură. Milea a spus: «Nu, dă-mi şi pistolul!». Ăsta nu a vrut să dea pistolul. A avut o ezitare. «Măi! Sunt ministrul Apărării. Dă-mi pistolul!», a repetat Milea. «Vreau să merg jos, să văd care e situaţia la unităţi», şi a luat centura şi pistolul”.

În momentul următor, Milea îi cere aghiotantului său să-l lase puţin singur cu colonelul Pîrcălăbescu, în biroul acestuia. „Stăteam înăuntru eu şi Milea. În picioare. El îmi spune: «Măi Cornele, vreau să-ţi spun că Ceauşescu mi-a dat ordin, după şedinţa CPEx, să lichidez tot ce e în faţă. Să trag în popor, în faţa sediului»”, a mai spus Pîrcălăbescu.

Detunătura

Vasile Milea

După această discuţie, Milea îi spune lui Pîrcălăbescu că-i este frică să nu păţească ceva afară. Îi cere şefului Gărzilor Patriotice să-l lase puţin singur, în birou, să dea câteva telefoane. „Mi-a mai spus: «Să mă aştepte Vătămănescu la lift. Să cheme liftul şi să mă aştepte, că vreau să cobor repede de aicea». M-am gândit că, fiind ministru, intră într-un TAB şi se duce la Ministerul Apărării Naţionale. Am ieşit şi am stat cu Vătămănescu. Discutam cu el, când am auzit o detunătură. «Cred că de la mine e», am spus eu. Îl lăsasem la intrare pe plutonierul Manole. Plutonierul nu a intrat în primele 5–6 secunde. Am fugit cu Vătămănescu, iar plutonierul ne spune: «Cred că ministrul». Când am intrat, Milea era aproape întins cu capul pe canapea”, a mai spus colonelul Pîrcălăbescu.

Aghiotantul lui Milea, Ioan Vătămănescu, a declarat că, înainte să-l trimită să cheme liftul, ministrul Apărării i-a vorbit pe un ton sumbru. „Mi-a spus că, dacă i se întâmplă ceva, să-i spun lui Barbu, care era şeful lui de cabinet, că are în spate două CEC-uri. Să fie date familiei, pentru nepoţii lui, pe care îi iubea mult.”

„Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici…”

Şeful de cabinet al lui Milea, căpitanul Alexandru Barbu, se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Se despărţise de Milea în cursul nopţii. Barbu declara, în 1991: „M-am dus la minister şi m-am culcat puţin. Pe la 9.15, ofiţerul de serviciu mi-a spus: «Scoală-te, că a sunat ministrul şi a zis să-l suni la Gărzi». L-am sunat pe la 9.20. Mi-a zis: «De ce nu eşti aici?». I-am răspuns că mi-a cerut să mă duc la minister. A răspuns: «Ştiu, măi copile, dar trebuia să fii aici, cu mine». I-am spus că mă sui în maşină, dacă ordonă. Mi-a răspuns: «Lasă, nu mai e nevoie». Şi asta a fost tot”.

O altă relatare aparţine chiar ofiţerului care i-a dat pistolul lui Milea: căpitanul Marius Tufan. Acesta făcea glume cu colegii pe seama faptului că nu mai are pistol. Se afla pe terasa clădirii, la etajul 6, cu o staţie de emisie-recepţie. “Eram pe terasă şi se auzeau rafale de armă. Se dăduse ordin să se tragă. Concluzia mea era că trăgeau cei de la Ministerul de Interne. Când mă aflam la uşa de la terasă, spre hol, am auzit un foc, dar nu pot spune dacă era din afară sau dinăuntru. În mijlocul holului l-am văzut pe Vătămănescu, urla că s-a împuşcat şeful. A început agitaţia, iar eu m-am blocat gândindu-mă că s-a împuşcat cu pistolul meu şi voi fi băgat… Din uşă l-am auzit pe generalul Milea gemând, dar nu l-am văzut. Au chemat un doctor, dar eu m-am gândit că s-a împuşcat cu pistolul meu, cred că era ora 9.15. Am mers pe terasă, le-am spus băieţior că situaţia e complicată, s-a împuşcat generalul cu pistolul meu. Când am ieşit pe terasă, era 9.35”, a declarat Tufan.

Arma cu care s-a sinucis generalul Milea era un pistol Carpaţi model 1974, calibru 7,62 mm.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -