Senatoarea zurbagioaică Diana Iovanovici-Șoșoacă (53 de ani) trebuie să poarte masca de protecție în Parlament, deoarece adeverința pe care a prezentat-o – și prin care era exceptată de la purtarea măștii – a fost emisă de medicul de familie, și nu de medicul de medicina muncii de la Senat.
Lămurirea a fost făcută la Digi 24 de senatoarea Iulia Scântei (PNL), președinta Comisiei de validare din Senat. Iulia Scîntei a prezentat răspunsul primit de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), în urma solicitării trimise de Senatul României.
Iulia Scântei: „I-am solicitat să poarte mască, lucru cu privire la care s-a conformat și, pe durata ședinței, până când a venit răspunsul, a purtat masca de protecție. A purtat și ulterior, pentru că răspunsul pe care i l-am înmânat personal, primit din partea DSP București, atestă că emitentul nu este emitentul legal al unei astfel de adeverințe, cu privire la efectul exceptării măștii, întrucât nu medicul de familie este cel competent să excepteze o persoană, pe baza adeverinței, de la purtarea măștii, ci medicul de medicină a muncii din cadrul Senatului. Acela este medicul care, pe baza recomandărilor medicului specialist, va stabili dacă acel diagnostic stabilit de medicul de familie, identificat numeric codat, corespunde categoriei de boli care ar afecta capacitatea de oxigenare”.
Senatoarea PNL a detaliat: „Noi nu am încercat să verificăm sub aspectul autenticității, ci pur și simplu să vedem dacă această adeverință produce efecte juridice în privința exceptării domniei sale de la purtarea măștii în Senat. Nu produce efecte juridice! Domnia sa este obligată să se adreseze medicului de medicina muncii din cadrul Senatului, acela este singurul competent. Până la obținerea acestui aviz medical, adeverința medicală nu poate fi folosită pentru participare fără mască de protecție în sălile de plen sau în sălile comisiilor”.
Iulia Scântei a spus că nu a sesizat poliția cu privire la faptul că Diana Șoșoacă nu a purtat mască, dar că „se poate dispune o sesizare din oficiu”. „Cred că colegii din Secretariatul General au abilitatea de a sesiza, în cazul lipsei unei sesizări din oficiu”, a adăugat senatoarea liberală.
Iulia Scântei a mai spus că mai mulți senatori s-au plâns, pentru că suferă de boli cronice și se simt în pericol atunci când alți colegi nu poartă mască.
Diana Șoșoacă a stat în sala de plen fără să poarte mască. În momentul depunerii jurământului, ea a spus, complet mincinos, că „obligativitatea purtării măștii încalcă Constituția României”.
Într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook, senatoarea AUR a spus că va face plângere penală împotriva celor care i-au făcut publică adeverința medicală prezentată pentru a justifica faptul că nu poartă mască. De asemenea, a spus că va cere verificarea măștilor pe care le poartă parlamentarii, pentru a vedea dacă sunt conforme.
Săptămâna trecută, la consultările de la Cotroceni dintre președintele Klaus Iohannis și delegațiile partidelor parlamentare, Diana Șoșoacă a purtat masca sub nas, iar la final și-a dat-o jos de tot.
UNDE SCRIE IN CONSTITUTIE CA PURTAREA UNEI MASTI MEDICALE E NRECONSTITUTIONALA? ASTA E O RETARDATA MINCINOASA
Șoscroafa are tupeu porcesc…