luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsMafia imobiliară construită sub Firea: funcționari ai Primăriei București falsificau și sustrăgeau...

Mafia imobiliară construită sub Firea: funcționari ai Primăriei București falsificau și sustrăgeau acte din dosare. Șefa Direcției de Urbanism le-a trimis și procurorilor acte false!

-

Rețeaua mafiotă de la Direcția de Urbanism a Primăriei Capitalei, crescută sub mandatul Gabrielei Firea, falsifica acte, sustrăgea și depunea documente false în dosare și emitea ilegal autorizații de construcție, arată procurorii care anchetează cazul. În baza acestor activități infracționale tutelate și girate de fosta primăriță, în Sectorul 1 s-au ridicat ilegal blocuri, fără autorizație, iar recepția lucrărilor s-a făcut tot încălcându-se legea.

Opt angajați ai Primăriei au fost săltați de procurori, spre spaima fostului edil. Gabriela Firea a reacționat pe Facebook, arătându-se indignată că noul primar, Nicușor Dan, și-a arătat disponibilitatea de a colabora cu anchetatorii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a făcut zeci de pecheziții, ridicând acte atât de la sediul Primăriei Generale, cât și de la domiciliile suspecților. S-a început urmărirea penală, membrii rețelei fiind acuzați de fals, favorizarea făptuitorului, executarea fără autorizație de construire sau de desființare și cu nerespectarea prevederilor acesteia.

S-au identificat 3 beneficiari ai rețelei mafiote care au construit ilegal 4 blocuri într-o zonă protejată din Sectorul 1

Anchetatorii au ajuns la 3 beneficiari reali care au construit, cu complicitatea și ajutorul penal al administrației Firea, 4 blocuri într-o zonă protejată: pe străzile Străbună, Șaradei și Episcop Vulcan – toate în Sectorul 1.

- Advertisement -
Vedere de pe Strada Străbună, din Sectorul 1, o zonă de case protejată, unde construcția de blocuri e interzisă. Mafia imobiliară de la Urbanism a dat însă autorizații, falsificând acte

Comunicatul dat publicității de Parchet menționează: “Cu privire la imobilele situate în străzile Străbună și Episcop Vulcan, doi inculpați au determinat membrii comisiei de recepție formată din reprezentanți ai Primăriei Municipiului București, Inspectoratului de Stat în Construcții și specialiști să ateste în mod nereal cu ocazia întocmirii procesului verbal de recepție că lucrările de construire au fost executate conform autorizației de construire, deși lucrările nu erau finalizate și erau executate cu nerespectarea prevederilor acesteia“.

Când i s-au cerut documente de către anchetatori, directoarea executivă a Direcției de Urbanism le-a trimis acte false!

Pare greu de crezut, dar directoarea executivă a Direcției de Urbanism a Primăriei București a încercat să mintă anchetatorii furnizându-le chiar și lor acte falsificate! Doi inculpați au pus alte persoane să fure documente de autorizare de la Primăria București și să depună în loc altele, falsificate.

Conform procurorilor, „o inculpată, director executiv în cadrul Direcției de Urbanism – Primăria Municipiului București a înaintat urmare a solicitărilor formulate de organele judiciare și Poliția Locală – Direcția de Control documente falsificate înlocuite în dosarele de autorizare“.

- Advertisement -

Potrivit site-ului Primăriei, șefa de la Direcția de Urbanism este Diana Olteanu. Aceasta era numărul 2 în organigrama direcției, după arhitectul șef.

Firea, speriată: “De când este Frigușor Ban judecător? De unde știe care sunt suspiciunile? Face presiuni?“

Ultimii doi primari ai Bucureștiului au avut reacții opuse la declanșarea anchetei. Nicușor Dan, ales în fruntea administrației pe 27 septembrie, a anunțat că nimeni nu va fi protejat de răspunderea în fața legii și informează că e deschis să coopereze cu organele judiciare.

Gabriela Firea, primărița din mandatul 2016-2020, sub acoperirea căreia a crescut această mafie la Direcția de Urbanism, s-a speriat și a avut o reacție isterică: “De când este Frigușor Ban judecător, anchetator? De unde știe care sunt suspiciunile și la adresa cui? Se substituie organelor de cercetare? Face presiuni asupra justiției? Ilegalitate înseamnă să-ți bagi joc de bucureșteni și de orașul acesta de aproape două luni de când ești pus în funcție și nu faci nimic. Stai închis în birou și scrii prostii pe fb. Cu siguranță eu și echipa mea am respectat mereu legea și spiritul ei“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

2 COMENTARII

  1. Neruşinarea scorpiei de Voluntari Firea-Pandele, suspectă de cele mai grave infracţiuni săvârşite împotriva bucureştenilor ca primar general, a trecut la faza ”Hoţii strigă hoţii!”. O asigur pe această ţoapă PSD-istă că va ajunge cu siguranţă la închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -