vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews“Ciuma roșie” ne-a făcut ciumații Europei. Marea Britanie ridică restricțiile pentru 70...

“Ciuma roșie” ne-a făcut ciumații Europei. Marea Britanie ridică restricțiile pentru 70 de țări, nu și pentru România

-

Extraordinara creștere a numărului de cazuri de Covid-19 în România a determinat Marea Britanie să nu includă țara noastră pe lista celor 70 de țări pentru care, începând de azi, nu mai aplică restricții de călătorie, informează rfi.ro.

Pe “lista albă” figurează 58 de state și 14 teritorii britanice de peste mări. Între țările considerate încă foarte periculoase, cu potențial de a exporta virusul, se află Statele Unite (unde se ating zilnic noi recorduri de îmbolnăviri), România (aflată, de asemenea, la o cotă de cazuri mai mare decât astă-primăvară) și Moldova.

Marea Britanie este a noua țară care, în ultimele zile, ne ține sau ne trece pe lista neagră. Grecii nu sunt, nici ei, departe

Oamenii care sosesc din aceste țări cu mașina, cu trenul sau cu avionul sunt obligați să stea 14 zile în izolare.

În ultimele zile, tot mai multe țări din Europa au trecut România pe lista neagră. Joi, Olanda a anunțat că persoanele venite din țara noastră trebuie să se izoleze 14 zile. Miercuri, Austria informase că e necesară carantina pentru cei sosiți din România. Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia luaseră, în prealabil, aceleași măsuri față de români.

- Advertisement -

Prudență totală manifestă și grecii. Pentru că în România și Bulgaria este această explozie de noi cazuri, Grecia a închis 5 din cele 6 puncte de frontieră de la granița cu bulgarii. Guvernul de la Atena a decis ca toți românii care intră în țară să fie testați.

Am fost foarte aproape să scăpăm. PSD ne-a tras din nou în groapă

 Situația din România este una în egală măsură stupidă și periculoasă. Astă-primăvară, pe parcursul a două luni în care a fost stare de urgență, s-a reușit ținerea sub control a epidemiei. La începutul lunii iunie, numărul cazurilor zilnice coborâse până aproape de 100 și toată lumea spera că va ajunge sub acest plafon.

OMS ne scosese de pe lista țărilor aflate în plină epidemie și ne inclusese în categoria a doua, a celor care aproape au câștigat lupta cu virusul.

- Advertisement -

În tot acest timp, PSD a susținut o foarte puternică operațiune subversivă în care a fost implicată și Moscova (există în acest sens un document scris, oficial, elaborat de un institut aflat sub comanda Secretariatului General al Guvernului român).

Începând din martie, pe rețelele de socializare, pe site-urile controlate de PSD și de oligarhi, precum și pe posturi TV deținute de moguli precum Dan Voiculescu și Sebi Ghiță s-a purtat o campanie de fake news și de dezinformare. Oamenii au fost bombardați cu “dovezi” că virusul nu există sau, dacă există, nu e periculos, că totul e o conspirație, că se urmărește de fapt instalarea de antene 5G, vaccinarea populației sau ciparea oamenilor, ca să fie teleghidați.

Mesaje conspiraționiste cu geometrie variabilă: de la “nazistul Iohannis ne ține în casă ca să instaureze dictaturași “termometrele ne fură datele” la “statisticile sunt falsificate”

 Mesajele s-au modificat în funcție de momentul traversat și de conjunctură. După ce s-a ieșit din starea de urgență, PSD și propaganda rusă au renunțat la enunțul “nazistul Iohannis ne ține în case ca să instaureze dictatura” și s-au reorientat. Au apărut teme precum “masca de protecție e botniță”, “masca ne ucide pentru că favorizează bacteriile și reduce procentul de oxigen din aer”, “termoscannerele ne fură datele personale”, “termoscannerele ne marchează sub piele cu un cod de bare” etc.

Explozia cazurilor, în ultimele zile, este însoțită de o nouă modificare a tipului de mesaj: guvernul minte, falsifică stastisticile, nu sunt atâția infectați.

Liderii PSD au fost primii care au dat tonul conspirațiilor.

În paralel, instituții controlate de PSD (Curtea Constituțională) și chiar de Moscova (Renate Weber, Avocatul Poporului, era cunoscută pentru relațiile cu Rusia încă de când se afla în Parlamentul European) au demolat sistematic toate eforturile Guvernului de a menține un control asupra situației.

Starea de urgență a fost declarată neconstituțională, ținerea pacienților contagioși în spitale a fost considerată tortură sau detenție ilegală, băgarea în carantină sau izolare a celor suspecți de Covid – declarate ilegale.

Consecința acestui război subersiv a fost revenirea epidemiei. În timp ce, în restul Uniunii Europene, situația se îmbunătățește, în România lucrurile au evoluat spre rău.

Dintr-o țară care a controlat foarte bine fenomenul astă-primăvară, România fiind folosită ca studiu de caz (alături de Polonia și Ungaria) pentru a vedea de ce a fost ferită de valul uriaș al pandemiei, acum am ajuns ciumații Europei.
În ultima săptămână, România a avut cel mai mare număr de cazuri de infectare cu Covid-19 dintre toate țările Uniunii Europene.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* COVID-19. A treia zi de groază: 592 de noi cazuri, după 555 și 614. Topul județelor ca număr de îmbolnăviri

2 COMENTARII

  1. Ne merităm soarta..nu suntem noi cei mai viteji dintre traci??…ei uite gena daco-tracica ne-a izolat în Europa… poporul român vorba cretinilor sa născut din aceasta alianță +legiunile romane… și-a ieșit un căcat…nici o nație din Europa nu sa născut din părinți pozitivi masculini…. Traian și Decebal… restul popoarelor s-au născut dintr-o singură ramură… așa că uitați vă la lobul urechii…

  2. Domnilor căutăm ce e constituțional în țara asta, ce vrea psd e constituțional, ce nu vrea psd nu e constituțional, în rest nu contează nimic, oamenii pot să moară oricum, dacă nu de boală de infecțiile adunate din spitale, iar ei prostesc lumea că numai ei au guvernat bine, după cum se vede (n-)avem spitale și autostrăzi dar avem pensii speciale și salarii mai mari ca a președintelui, iar ce n-a reușit Dragnea au reușit urmașii lui să ne izoleze de lumea exterioară. pe timpul lui ceaușescu n-am fost lăsați să pecăm în afara granițelor acum nu ne mai primesc cei de afară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -