vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaMisterioasele asasinate din Bulgaria anilor '90 aveau în spate mafia gunoaielor aduse...

Misterioasele asasinate din Bulgaria anilor ’90 aveau în spate mafia gunoaielor aduse din Italia. Ministru arestat. Liste cu afaceriști și patroni de presă lichidați

-

Misterul asasinatelor din Bulgaria anilor ’90 e pe cale să fie dezlegat. Procurorii au găsit liste cu afaceriști și patroni de presă lichidați în primul deceniu post-comunist. Ministrul adjunct al Mediului a fost arestat, ca urmare a implicării sale în traficul de deșeuri periculoase.

Krasimir Jivkov, ministru adjunct al Mediului în Guvernul Bulgariei, a fost arestat şi inculpat pentru presupusa sa implicare într-un trafic de deşeuri periculoase importate din Italia, a comunicat sâmbătă Parchetul de la Sofia, anunță Agenția France Presse (AFP), citată de Agerpres.

În acest dosar sunt implicați și doi oameni de afaceri. În timpul perchezițiilor, procurorii au găsit liste cu patroni de presă și afaceriști morți în urmă cu 20 de ani.

„Ministrul adjunct Krasimir Jivkov făcea presiuni asupra subalternilor săi pentru a autoriza activităţi ilegale de trafic de deşeuri”, printre care se aflau deşeuri periculoase provenite din Italia, arată procurorul Dolka Brezaşka. Magistratul a cerut plasarea în arest preventiv a demnitarului.

- Advertisement -

Mecanismul era clasic pentru țările corupte din Balcani, fiind aplicat și în România: în loc să fie reciclate, majoritatea deşeurilor erau stocate sau arse fără autorizaţie.

Autorităţile din Bulgaria şi Italia anchetează această filieră, ai cărei principali actori erau doi oameni de afaceri bulgari, care activau în cele două ţări.

Afaceriştii, care deţineau o fabrică de baterii, stocau şi tratau deşeuri fără a avea nici capacitatea, nici autorizaţia de a o face. Unele din activităţi erau fictive, în scop de evaziune fiscală, afirmă Parchetul.

- Advertisement -

În cursul unei percheziţii efectuate vineri la Ruse, la cei doi oameni de afaceri, poliţia a descoperit o listă cu nume de persoane, printre care figurau patroni de presă şi oameni de afaceri asasinaţi în anii 1990. În dreptul unor nume erau scrise sume de milioane de dolari.

Presa bulgară a scris în ultimele luni despre suspiciunile legate de un trafic ilegal de deşeuri din Italia spre Bulgaria, între rețele mafiote din cele două țări.

Cu ocazia unei întrevederi în luna ianuarie, şefii celor două guverne – de la Sofia și de la Roma – s-au angajat să pună capăt traficului ilegal de deşeuri.

La începutul anului, în cursul unei alte controverse legate de deşeuri importate din Italia, autorităţile bulgare au trimis înapoi 157 de containere considerate suspecte.

În aceeaşi perioadă, ministrul bulgar al Mediului, Neno Dimov, a fost constrâns să demisioneze, inculpat şi încarcerat pentru lipsa de control în privinţa importurilor de deşeuri şi pentru neglijenţe în gestionarea rezervelor de apă ale oraşului Pernik.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -