vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaEuropaComedia Brexit. Noile pașapoarte britanice, simbol al ieșirii din UE, tipărite în...

Comedia Brexit. Noile pașapoarte britanice, simbol al ieșirii din UE, tipărite în Polonia de o firmă franco-olandeză

-

Pentru Boris Johnson și susținătorii Brexit-ului, noul pașaport britanic, fără însemnele Uniunii Europene reprezintă simbolul victoriei. Dar pentru că Brexit-ul, de multe ori, are și o parte comică, licitația pentru realizarea noilor pașapoarte a fost câștigată de o companie franco-olandeză, iar tipărirea lor va avea loc în Polonia.

Noile pașapoarte britanice de după Brexit au devenit o afacere a Uniunii Europene. Această situație a stârnit un hohot de râs în multe cancelarii din Europa și a produs stupoare printre suporterii Brexit-ului din Marea Britanie.

Revenirea la pașaportul albastru, culoarea pe care o avea actul de identitate înainte de aderarea la UE a fost un subiect de campanie pentru susținătorii Brexit-ului. Schimbarea culorii pașaportului a devenit un obiectiv politic, reprezentând „recâștigarea independenței”.

Parlamentarii britanici, susținători ai rămânerii în cadrul UE, l-au luat peste picior pe premierul Boris Johnson când acesta a prezentat noul pașaport, spunând că marele simbol al independenței britanice a devenit o afacere a Uniunii Europene.

„Chiar îmi place noul pașaport proiectat de francezi alături de olandezi și tipărit de polonezi, deși cel vechi era mult mai util – le oferea britanicilor posibilitatea să călătorească liberi oriunde în Europa, să locuiască, să învețe și să muncească oriunde și-ar fi dorit”, a declarat, ironic, Seb Dance, membrul al parlamentului, susținător al rămânerii în UE, citat de CNN.

- Advertisement -
Noul pașaport reprezintă un nou moment de stânjeneală a lui Boris Johnson în fața susținătorilor Brexit și un motiv de glume și zâmbete pentru europeni.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rusia, campanie intensă de dezinformare pe Facebook: „coronavirusul, armă biologică americană”

* Sfârșitul inocenței. Consiliera USR care a votat alături de PSD, în folosul lui Mutu. O întâmplare care îndeamnă USR la mai multă reținere în relația cu PNL

* Băsescu explică de ce a ales-o pe Kovesi deși avea aviz negativ de la CSM

* Tensiuni în UE pe buget. Austria, Suedia, Danemarca și Olanda au înfuriat statele mai sărace

* Mesaj emoționant al Kirei Hagi, sora lui Ianis, după seara de vis a fotbalistului român

* ÎNREGISTRARE AUDIO. Andreea Antonescu, mincinoasă ordinară! A sunat beată la 112, dar a dat vina pe un copil de 9 ani

* 2,5 milioane dolari de căciulă! Cei 6 din „Friends” au semnat cu HBO pentru un nou episod

* Patronul Ryanair a comis-o din nou: „Bărbații musulmani trebuie controlați mai bine în aeroport. Pot fi teroriști!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -