În urma consultărilor de joi cu principalele partide parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis a tras linie şi a adunat. Într-o declaraţie de presă de la Palatul Cotroceni, Iohannis a anunţat ceea ce lăsase oricum de înţeles încă de miercuri: l-a desemnat candidat pentru funcţia de prim-ministru tot pe actual premier, Ludovic Orban.
„Avem un guvern liberal care vrea să repare greşelile guvernelor PSD şi un PSD cu mulţi parlamentari care vrea să oprească reformele. PNL vrea reforme, PSD se opune. Este evident. Soluţia corectă în acestă situaţie este întoarcerea la electorat. Adică, alegeri anticipate. Sunt prima mea opţiune. Am prezentat partidelor, unii au spus că e bine, alţii au spus că trebuie să se mai consulte. Aşadar, am decis să-l desemnez pe domnul Orban să formeze un nou guvern”, a spus Iohannis.
Anunţul preşedintelui apropie şi mai mult alegerile parlamentare anticipate, deoarece PSD-iştii sunt obligaţi să-l respingă pe Orban în Parlament dat fiind că tot ei l-au dat jos prin moţiune de cenzură.
Odată respins al doilea Guvern Orban, Iohannis îl poate desemna candidat tot pe actualul premier, care de asemenea va putea fi respins din nou, dacă PSD rămâne consecvent cu el însuşi. Altfel va fi de un ridicol total ca să-l accepte după ce l-a respins de două ori!
Românii vor considera că PSD a provocat o criză politică în mod intenţionat, din moment ce au respins de două ori un guvern, dar l-au acceptat a treia oară.
PSD va încerca însă să continue destabilizarea României pornită odată cu debarcarea Guvernului PNL la doar 3 luni de la instalarea în funcţie. Ca prim pas, va constesta probabil la CCR dreptul preşedintelui de a-l renominaliza pe Ludovic Orban.
Constituţia îi permite lui Iohannis să desemneze pe cine vrea
PSD a lansat pe piaţă teoria că preşedintele nu are dreptul să-l mai desemneze pe actualul premier pentru funcţia de prim-ministru într-un al doilea Guvern Orban pe motiv că nu i-ar permite Constituţia. Dar specialiştii în drept constituţional au demonstrat cu argumente clare că nimic nu-i poate interzice preşedintelui să-l numească din nou pe Ludovic Orban.
„La articolul 103, Constituţia României scrie foarte clar că preşedintele va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru după ce avea consultări cu partidul care deţine majoritatea absolută în Parlament sau, dacă nu există acest partid, după consultările cu partidele reprezentate în Parlament. Deci dacă e să citim textul cu bună-credinţă concluzia e că preşedintele poate să desemneze pe cine doreşte pentru că noi nu avem astăzi un partid majoritar în Parlament. Deci Constituţia nu spune de alianţe, că am auzit aseră că două partide se vor duce şi vor propune aceeaşi persoană şi astfel au majoritate. Nu! Dacă nu există un partid majoritar, care să decidă singur în Parlament, preşedintele decide singur pe cine propune premier”, a spus Zegrean, la Digi 24.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost ferm în privinţa PSD: nu va pupa la guvernare! Dan Barna, liderul USR, a confirmat intenţia lui Iohannis după discuţiile de azi de la Palatul Cotroceni.
„PSD să stea în opoziție! Să devină un partid, democratic, un partid european, apoi să solicite din nou voturile românilor”, a spus Iohannis în intervenţia sa de joi, după căderea Guvernului Orban în Parlament.
„Am fost și rămân adeptul alegerilor anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru, atunci voi insista să fie votat un guvern cu agendă reformatoare, un guvern care să fie construit în jurul Partidului Național Liberal – asta ca să fie foarte clar!”, a spus, miercuri, Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* USR trebuie să intre la guvernare!
* Silvian Ionescu: Adrian Năstase a fost spion al Securității! „Referent, apoi colaborator în serviciul ce îl conduceam în DIE”
* Voiculescu îi face cu ochiul lui Iohannis. Preşedintele e chemat „să rupă ritmul”: nici cu PNL, nici cu PSD!
* Hoţie în sediul PSD: două ziariste au rămas fără banii din portofel!
* Guvernul Orban a căzut, trăiască Guvernul Orban! Premierul anunţă planul PNL pentru alegeri anticipate
* VIDEO. Prima ninsoare – primul balamuc. În Bucureşti, se vede „mâna” primăriţei Firea
* Ar fi de râsul lumii şi al lui Iohannis ca PSD să voteze, de frică, un al doilea Guvern Orban!
Respect și stimă domnule președinte Iohannis ! România și românii onești pe primul plan !!! ✌