În 19 noiembrie 1946 alegerile din România au fost falsificate de comunişti, lucru posibil datorită prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul ţării şi intimidărilor la care au fost supuse partidele politice istorice, anume Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Naţional Liberal, condus de Dinu Brătianu. Care au fost evenimentele care au premers şi anticipat acestui deznodământ tragic care a aruncat România în cele peste patru decenii de regim totalitar, însoţit de represiuni politice a sute de mii de oameni?
Majoritatea noilor membri erau oportunişti şi își asigurau astfel o carieră politică sau birocratică sub noul regim. Unii dintre noii membri ai partidului erau legionari, primiţi în PCR datorită experienţei lor antidemocratice şi totalitare anterioare, dar şi vulnerabilităţii lor în contextul procesului de denazificare proclamat la Ialta de puterile învingătoare. Creşterea rândurilor partidului însă nu a asigurat însă impunerea unei majorităţi parlamentare prin respectarea normelor democratice. În 6 martie 1945, sovieticii, prin emisarul lor special Andrei Vâşinski, impunea primul guvern cripto-comunist în România, condus de Petru Groza. Deţinând funcţiile cheie în guvern, comuniştii au reuşit astfel să pregătească fraudarea alegerilor parlamentare din anul viitor.
Statele Unite şi Marea Britanie au protestat împotriva falsificării alegerilor, dar în cele din urmă s-au resemnat cu pierderea României şi au semnat Tratatul de Pace de la Paris în februarie 1947. Presa sovietică, la rândul ei, a aclamat victoria comuniştilor români în alegerile din 19 noiembrie 1946, menţionând că aceasta a constituit opţiunea istorică a românilor pentru comunism. În realitate, documentele de arhivă sovietice arată clar că Stalin ştia de atitudinea refractară a majorităţii românilor faţă de ideologia şi orânduirea comunistă.
