Un membru al PNL a primit o decizie de excludere din partid pentru că a participat la o emisiune realizată și moderată de Mihai Gâdea la Antena 3.
Conform unei decizii a Comitetului Executiv al partidului, membrii PNL au interdicție de a participa la emisiunile Antena 3 realizate și moderate de Mihai Gâdea.
Bogdan Jelea, șeful consilierilor locali PNL din Sectorul 5, și-a pierdut calitatea de membru al partidului în urma unei decizii semnate de Cristian Băcanu, președinte PNL Sector 5, se arată într-un articol publicat de Inpolitics.
În decizia respectivă se arată că Bogdan Jelea a participat la două emisiuni realizate de Mihai Gâdea, iar conducerea partidului a fost deranjată atât de participare, cât și de punctele de vedere exprimate.
Deși liberal, Bogdan Jelea era un susținător al Gabrielei Firea, primarul PSD al Capitalei. Acesta s-a confruntat de mai multe ori cu Ciprian Ciucu, consilier general PNL, în ce privește companiile municipale atât de dragi lui Firea. Jelea a susținut proiectul primarului, în timp ce Ciucu l-a contestat vehement.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a avut și el o prezență în emisiunea lui Gâdea, dar a fost iertat după ce a explicat că, fiind nou în partid, nu a știut de decizia Comitetului Executiv, care fusese luată anterior intrării lui în PNL.
Interdicția membrilor PNL a fost decisă de Comitetul Executiv al partidului la sfârșitul lunii martie 2019, după ce Ionel Dancă, pe atunci purtător de cuvânt al PNL, a fost dat afară din emisiune de Gâdea într-un mod barbar, sub amenințarea evacuării cu bodyguarzii.
Daca sunteti niste ziaristii cum va consideraría ca Cerati Donato asta u-i un abuzurile al pnl de excuse re fin partid pt participare la anumite emisiune dar pe voi va intereseaza despartirea lui dragnea de Irina nu este duplicat n-am mai scris
Ioane,nici spaniol,nici roman,ce mama naibii esti?Pesedist,mai mult ca sigur,ei nu au trecut pe la scoala ca erau la furat!
Atitudinea lui Gadea arata lipsa de bun simt a unui moderator tv,fata de invitati,pe care ii apreciaza cu 2 unitati de masura.Obedienta fata de invitatul din partea PSD si marlanie fata de invitatul din partea opozitiei.Este o jignire pt Romani cand un post proopietatea unui infractor,is aroga sintagma de post national.Si pe deasupra deservit de niste manipulatori si mincinosi bine plati.