duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăDezvăluiriHoție la loterie: au furat o extragere "6 din 49"! Au deturnat...

Hoție la loterie: au furat o extragere „6 din 49”! Au deturnat banii jucătorilor, că e foame mare la buget. Orlando, scoate banii!

-

Nu se putea ca PSD să nu pună ochii şi pe banii de la Loteria Română!

După ce a confiscat profiturile companiilor naționale care aparțin de Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei, Guvernul s-a gândit să stoarcă la maximum şi Loteria, subordonată Ministerului Finanțelor, condus de Eugen Orlando Teodorovici (foto). Iar pentru asta au recurs la o înşelătorie, victime fiind zeci de mii de jucători.

Scandalul a fost declanşat de cetățenii care s-au văzut înşelați la extragerea de Anul Nou. În mod excepțional, la Loto „6 din 49” (cel mai popular joc al Loteriei Române), varianta simplă a costat dublu față de prețul obişnuit: 10 lei, în loc de 5 lei. Loteria a justificat această creştere de preț prin faptul că va fi o extragere dublă, adică biletele ar urma să fie valabile pentru două extrageri. Jucătorilor li s-a explicat în agenții: dacă n-ai câştigat la prima extragere, nu arunci biletul, pentru că vei participa cu el şi la a doua extragere.

- Advertisement -

Numai că, surpriză: pe 31 decembrie a avut loc o singură extragere!

Pagina de Facebook a Loteriei Române a fost asaltată de jucători furioşi, care acuză că au fost înşelaţi. Mai mult, oamenii anunţă că vor sesiza Protecţia Consumatorului şi chiar se organizează pentru a da în judecată Loteria Română.

Aflați în culpă, oficialii Loteriei se bâlbâie. Ei au oferit joi o explicație stupidă: cică banii încasaţi în plus au fost folosiţi pentru suplimentarea fondurilor de premiere! Sunt socoteli doar de ei ştiute, netransparente şi necomunicate jucătorilor. Plus o mare problemă juridică, echivalentă cu o înşelăciune de mari proporții: au anunțat dou extrageri, dar au organizat doar una!

Citiți şi:

HOȚIE LA LOTERIE. Revolta jucătorilor: „Rușine! Sunteți niște hoți ca și Dragnea! Dați-ne banii înapoi!”

A fost TRIPLĂ hoție la loterie! Nu doar la „6 din 49”, ci şi la Joker, şi la „5 din 40”!

23 COMENTARII

  1. Nu e nimic transparent la loterie. Un premiu de categoria l la loto 6/49 castigat la o extragere speciala s-a dat din fondul reportat destinat jocului bisaptamanal.Acum s-au incasat bani pt doua extrageri si s-a tras doar una.Se poate vedea o adaugire in fondul de castiguri dar aceea nu e suma totala incasata din vanzarea biletelor pt extragerea Anului Nou.Curtea de conturi sa verifice valoarea totala a biletelor jucate pt 31 decembrie si valoarea varsata in categoriile de premiere.O sa fie surprize pt jucatori.Teapa e maricica! Dar pt orlando,nu!

  2. Băi, dar și jucătorii sînt imbecili. La faza asta, boicotați și voi loteria pentru vreo 6 luni. Așa o să aveți mai mulți bani de băutură, iar jegoșii ăștia își vor căuta un serviciu mai onorabil. „LOTERIA NU ARE ROLUL DE A ÎMBOGĂȚI SĂRĂNTOCII”. Puneți-vă acest motto deasupra ușii, atunci cînd vă mănîncă-n cur să le dați bani, ca ultimii proști. Plus că pe toți cîștigătorii i-au ajuns blestemele celorlalți fraieri, ca voi, și au sfîrșit-o nasol cu toții.

    • Bine spus domnule LIVIU !
      Vă apreciez , la maxim părerea .
      Cei care au câștigat premiul
      mare , au fost oameni de încredere ai puterii , care au
      fost plăți pentru tăcere .
      Din acest motiv , noi romanii ,
      nu avem milionari , dintre cei
      care au câștigat la loto .
      Până nu se va reveni , la loteria
      mecanică , nu voi mai juca
      niciodată la loto ( hoție românească ) .

  3. Domnule Cartianu, la extragerea din data de 02.12.2018 se intampla lucruri ciudate cu acordarea premiului de categ 1 la 6/49.Atunci au fost extrageri speciale.Premiile categoriei 1 apropiate ca valoare peste 15 mil ron respectiv peste 17mil ron.Varianta castigatoare la 6/49 din 2 decembrie 2018 a categoriei 1 este la extragerea speciala,deci castigul trebuia acordat din valoarea categoriei 1 a fondului aferent extragerii speciale. Un mare report de categoria 1 pt 6/49 dispare prin acordarea ca premiu la extragerea speciala care avea alt tabel de omologare a castigurilor.Intotdeauna dupa extrageri speciale loteria prezenta doua tabele cu castigurile categoriilor aferente tipului de extragere. Pt tragerea din 31 decembrie nu s-a mai prezentat un al doilea tabel pt ca nu s-a efectuat extragerea speciala anuntata,asadar, reportul categoriei 1 destinat extragerii speciale nu a mai fost facut public.

  4. Cati prosti au comentat aiurea! Eu am intrat, pe parcursul unei saptamani, in 4 agentii loto. In niciuna nu s-a spus ca ar fi tragere speciala, ci doar suplimentare a fondului de castiguri. Apoi, niciodata in istoria Loteriei nu s-au pus in fond toti banii incasati de pe bilete (altfel de unde bani pt salarii, chirii, utilitati)? Comentaci idioti!

  5. Sunt jucator de cand ma stiu.Todeauna m-am intrebat de ce nu se reporteaza suma celor doua extrageri atunci cand sunt extrageri speciale si nu sunt castigatori la categoria intai.Ceea ce au facut acum sfideaza cele mai elementare norme ale acestei institutii.Au vrut sa demonstreze ceia ce zicea un membru psd:Ce plm nu va convine ma,noi am castigat alegerile si facem ce vrem,chiar si dictatura e in intentia noastra.Oare dna-ul de ce nu s-a sezizat pana acum ?

  6. Fraierii nu mor…se schimba. Si va si inmultiti. Nu e prima oara cand va fura loteria…dar voi ca prostii…sa jucati. S- a dovedit ca aparatul care face extragerea poate fi masluit f usor…de ce se inchid casele inainte cu 2 ore de extragere? Dar voi in prostia voastra, insistati. Bravo! Asa va trebuie

  7. […] După ce a confiscat profiturile companiilor naționale care aparțin de Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei, Guvernul s-a gândit să stoarcă la maximum şi Loteria, subordonată Ministerului Finanțelor, condus de Eugen Orlando Teodorovici. Iar pentru asta au recurs la o înşelătorie, victime fiind zeci de mii de jucători, scrie jurnalistul Grigore Cartianu pe Ziaristii.com. […]

  8. Stai asa! La loterie se practica constant si fatis evaziunea fiscala! Pentru extragere platesti 4.9lei dar ti se retine fara bon fiscal 0.1lei pentru formular. Deci insumati toate bonurile si vedeti ce sume la negru se aduna in fiecare zi de Dumninica si Joi a saptamanii luna de luna, an de an la rand! Cu aceasta ocazie evaziunea este dubla caci pentru acelasi formular s-a retinut de doua ori suma de 0.1lei.

  9. Cunosc de ce e în stare Hoţeria Română, căci ştiu un caz clar de escrocherie comisă, când şi-au însuşit banii din fondul de câştiguri, în loc să-i reporteze.
    Dar în cazul extragerii din 31.12 nu putem să-i acuzăm, căci noi am fost neatenţi. Nu s-a anunţat că vor fi câte două extrageri, ci doar că se dublează preţul deoarece s-au suplimentat fondurile de câştiguri la categoria I (500.000 lei la 6/49, 100.000 lei la Joker, 50.000 lei la 5/40). Că şi asta e o şmecherie, e altă treabă: s-au dublat preţurile, astfel sunt acoperite suplimentările de la categoria I tot din banii noştri, dar şansele participanţilor nu s-au mărit.
    Nu putem să-i pedepsim decât dacă, cu toţii, nu vom mai participa la extragerile din zilele de joi, ci doar la cele din zilele de dumnică. Eu aşa voi face.

      • Dar dacă se știe de mult că Loteria Română nu este deloc corectă fiind acuzată direct de fraudă, de ce să mai jucați doar duminicile? Ca să fiți furați mai puțin? Decizia corectă ar fi ca nimeni să nu mai participe la această hoție națională și astfel să se închidă Loteria din lipsă de jucători.

  10. numai prostii mai joaca la loto🤣🤣🤣🤣🤣…poate acum se conving….si isi dau seama ca doar ei jucatorii pot inchide loteria….dar nu cred ca au suficient creier sa faca un astfel de protest atata timp cat nu vad de atata timp ca e i excrocherie .

  11. pesedeul controleaza toate jocurile de noroc.salarile lor groase si averile e fabuloase vin de aici.plus o parte la spagi.e clar ca buna ziua,fura din tot ce inseamna mija mare! eu cred ca si castigurile vin tot la lideri lor mafiotii!ca atate nu mai jucati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -