vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainCriză în Republica Moldova! Guvernul Maia Sandu a picat prin moțiune de...

Criză în Republica Moldova! Guvernul Maia Sandu a picat prin moțiune de cenzură

-

În Republica Moldova, guvernul reformator condus de Maia Sandu a picat în parlament prin moțiune de cenzură.

Socialiștii președintelui Dodon, susținuți de oamenii lui Plahotniuc au creat o nouă majoritate și au trimis în opoziție alianță reformatoare ACUM.

În fața parlamentului s-au strâns sute de oameni care protestează pentru demiterea Maiei Sandu.
Astăzi a fost trădat nu doar un guvern care apără interesele oamenilor, dar fiecare cetățean care își punea speranțele că în curând se va face dreptate și se va trăi mai bine”, a scris fostul premier într-o postare pe Facebook.

După ce a câștigat Primăria Chișinăului, Partidul Socialist din Republica Moldova a rupt alianța cu Maia Sandu și a decis să guverneze singur, susținut de Partidul Democrat, al oligarhului Plahotniuc, fugit din țară.

- Advertisement -

“Guvernul Moldovei a căzut la moţiune de cenzură introdusă de socialiştii lui Dodon şi votată şi de partidul lui Plahotniuc: 63 voturi din 101. Se reintră pe coaliţia clasică şi naturală de anii trecuţi, între partidul pro-Kremlin şi cel al oligarhului fugar, indiferent dacă se va formaliza ori va fi informală (cel mai probabil, planul B). Va urma o iarnă fără bani şi fără gaze, dar şi, important pentru ei, fără procuror. Lumea protestează în faţa Parlamentului”, a scris Sorin Ioniță, expert Forum, prezent la fața locului.

Andrei Năstase, vicepremier, și aliatul Maiei Sandu, s-a arătat dezamăgit de votul din parlament. El a candidat la poziția de primar al Chișinăului, dar a pierdut în fața candidatului susținut de socialiști. Andrei Năstase a câștigat în urmă cu patru ani primăria orașului, dar judecătorii locali, controlați de Plahotniuc și de Moscova, i-au anulat mandatul.

“Prea mulți oameni mici, care nu pot vedea dincolo de ei și de interesul lor meschin, nu permit Republicii Moldova să devină o țară cu adevărat mare, prosperă și așezată cu demnitate în rândul celorlalte națiuni europene.

Mi-am dorit dintotdeauna tot ce este mai bine și mai corect pentru Moldova și pentru toți oamenii ei. Am luptat și lupt în continuare pentru adevăr, dreptate, echitate socială, demnitate, conștiință națională și un viitor sigur și prosper pentru generațiile viitoare”, a scris Andrei Năstase pe Facebook după ce guvernul din care făcea parte a fost demis în parlament.

- Advertisement -
Situația devine complicată în Republica Moldova. Guvernul Maia Sandu a venit la putere la presiunea Uniunii Europene care a ajuns la o înțelegere cu Putin pentru a scăpa de Vlad Plahotniuc, un miliardar corupt care controla sistemul de justiție, dar și pe cel politic din micuța republică.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

 

 

 

2 COMENTARII

  1. ERA-DE-AȘTEPTAT: astfel deee… ENTITĂȚI-HIBRIDE, de „STRUȚO-CĂMILE”, ALIANȚE/ÎNȚELEGERI-politice-„CONTRA-NATURII” (MAI ALES cuuu… „CIUMA-ROȘIE” – ! – în „compoziție”/”aluat” !!!!!!!!!), NUUUUU… REZISTA/SUPRAVIEȚUIESC PREA MULT, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

  2. ERA-DE-AȘTEPTAT: astfel deee… ENTITĂȚI-HIBRIDE, de „STRUȚO-CĂMILE”, ALIANȚE/ÎNȚELEGERI-politice-„CONTRA-NATURII” (MAI ALES cuuu… „CIUMA-ROȘIE” – ! – în „compoziție”/”aluat” !!!!!!!!!), NUUUUU… REZISTA/SUPRAVIEȚUIESC PREA MULT, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -