Iubire năprasnică între Cumpănașu și soția sa guvernamentală, care a furat cot la cot cu el: „Dacă mergem, mergem împreună la pușcărie!”. Milionul de lei de la Ministerul Culturii l-au sifonat împreună. Când o să-i ia DNA, corect ar fi să-i ia împreună.
Sâmbătă, la lansarea partidului său – Forța România -, Alexandru Cumpănașu (38 de ani) n-a venit singur la hotelul Caro, ci și-a adus și soția. Pe cea de-a treia, pentru că celelalte două au evadat la timp.
După ce a adus-o și pe scenă, punând-o în situația de a se topi de emoție, Cumpănașu a început să-i enumere calitățile, în fața unui public care deja vede în ea Prima Doamnă a țării.
„În spatele acestei ființe zâmbitoare a stat sprijinul meu în această perioadă, omul care a spus: «Nu ne pasă de amenințări. Dacă mergem, mergem împreună la pușcărie! Dacă mergem, mergem împreună oriunde»”, a mărturisit Cumpănașu, reconstituind parcă scena celebră și dramatică de la Târgoviște.
Pe 25 decembrie 1989, când militarii parașutiști încercau să-i separe pentru a-i duce pe rând la zid, să fie împușcați, Nicolae și Elena Ceaușescu au avut un dialog imposibil de uitat.
Ea: Nu legați! Împreună. Mergem împreună.
El: Împreună.
Ea: Împreună, mă, băieți! Am luptat împreună, murim împreună.
Soții Alexandru și Simona Cumpănașu nu sunt chiar Nicolae și Elena Ceaușescu, dar gândirea pare să le fie, în mod fatal, similară. Nu-i împușcă nimeni pentru asta, dar la pușcărie au tot dreptul să meargă. Milionul de lei pe care l-au furat de la Ministerul Culturii – împreună! -, în complicitate cu ministrul de atunci, George Ivașcu (PSD), și cu alți patru funcționari ministeriali, pavează drumul celor doi spre Jilava. Cu precizarea că nu e singurul tun pe care l-au dat în ultimii ani. Din tun în tun, au ajuns ca anul trecut să câștige împreună – împreună! – 376.500 de euro. În medie, 30.625 de euro pe lună, adică peste 1.000 de euro pe zi. În fiecare zi a anului, nu într-una cu noroc! Pentru ei, toate zilele au fost cu noroc. Dezmăț pe bani publici.
„Am trei copii… avem trei copii de fapt”
Cumpănașu a avut multe intervenții stângace, caraghioase sau de-a dreptul penibile.
„Am trei copii… avem trei copii de fapt. Iar ea mi-a suportat toate nevrozele și răbufnirile mele, care au fost dese și crunte”, a spus el, ducând discuția pe un teren sensibil. El are trei copii, dar nu sunt și ai ei, pentru că ei, copiii, au alte mame, care au grijă de ei! Prin afirmația sa imbecilă, Cumpănașu le-a pus într-o situație jenantă pe fostele sale soții, mamele copiilor. Dacă avea puțină minte-n cap, ar fi evitat cufundarea în penibil.
„Un om puternic, dacă nu are și latura sensibilă, înseamnă că e un animal. Și îl vedem astăzi la Cotroceni”, a grohăit apoi Cumpănașu, în aplauzele altor grohăitori. Mârlănia nici nu mai trebuie explicată.
Apoi a încercat să convingă auditoriul că el nu e sclavul lui Dăncilă, nu, să nu se ia după poze, alea-s înșelătoare. De fapt, el e dușmanul lui Dăncilă, iar soția sa guvernamentală e de-a dreptul dizidentă!
„Primul ordin de prim-ministru semnat de această analfabetă, când a venit la Palatul Victoria, a fost s-o concedieze pe soția mea din funcția de consilier de stat la Cabinetul primului-ministru. Jigodiile și jivinele care spun că eu sunt un «iepure» al cuiva… transmiteți-le că sunt un tigru al poporului, care va mătura cu Dăncilă pe jos!”.
Dar ce calități o recomandau pe soția guvernamentală să lucreze la Cabinetul primului-ministru? Oricum a stat acolo și sub Grindeanu, și sub Tudose, și oleacă sub Dăncilă…
VIDEO: Pasajul cu pușcăria e la ora 3.04:00
https://www.facebook.com/presedintecnmr/videos/803296426796210/
Cu două seri înainte, Cumpănașu făcuse o gafă enormă într-un live pe Facebook. El a descris „curvăsăria din ministere” fără să-și dea seama că în situația respectivă putea fi considerată și soția sa guvernamentală.
Cumpănașu: „Astăzi, România a dat jos un guvern care a promovat prostia, care a promovat curvia… politică – nu contează feminină sau masculină. Feminină are și un aspect fizic, și o spun cât se poate de clar: era suficient să mergi prin tot felul de ministere ca să-ți dai seama… cum ne vorbeau consilierele unor secretari de stat sau miniștri, când ele erau stăpânele, și ele sunt stăpânele de fapt, ele conduc. Niște analfabete, niște pițipoance”.
„FARA-BASCALAUREAT” ăsta se indreapta, cu pasi-REPEZI, spreee… „FACULTATE” (Sic !), asa cum este numita… PUSCARIA in jargonul HOTOMANILOR !
Cat despre DORINTA pe care si-a exprimat-o acest… MUIAN-de-SOBOLAN-de-LATRINA-N-FUNDU’-CURTII (Sic !)…, paaaiiii…, SA-L ASCULTE DUMNEZEU si SA-I FACA (URGEEEEEEEENT !) PE PLAC !!!
Am vrut sa scriem, bineinteles, „Fara-BACALAUREAT”, dar, din graba, am mai tastat un „S”, insaaa… CE HAIOS (!) A IESIT, S-A POTRIVIT-SUPER: „Fara-BASCAlaureat” (Sic !)…
Cumpanasu cum o da, cum o suceste tot in aceeasi mizerie a coruptiei se regaseste si el si tiitoarea de bani publici. Zicerea cumpanasului despre ,,curvasaria din ministere,, e de bal mascat – pai ce femeie il lua in casa stiind ca ai lui copii sunt in alte familii?! Dar, iata, mare noroc cu existenta curvelor din ministere pt ca veselul cumpanas nu doarme singur. Vai de tarisoara asta dupa ce trece alegerea presedintelui. Cu ce proiect pt tara trebuie tinut ocupat cumpanasu ca sa mai poata sorbi bani de la buget?! Poate face un ong sa salveze pasarici. Fiindca tot ii ciripesc lui prin scufita.