vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiPutin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu...

Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

-

Comentariu de CRISTIAN HUBALI

Afirmația din titlu e valabilă cu o condiție: Dragnea să-și ia cetățenia rusă imediat după ce-și ispășește pedeapsa de trei ani și șase luni în România. Trebuie să facă un singur lucru în momentul în care se va vedea în libertate. Să-și mute imperiul din Teleorman și toată averea împrăștiată prin diverse cotloane ale lumii (unul din ele ar fi Brazilia), să renunțe la plaiurile mioritice și să stea liniștit la Moscova, să se plimbe liber prin Piața Roșie fără riscul de a mai fi ridicat de câteva ori de DNA în mega-dosarul Teldrum, care l-ar trimite la răcoare pentru alți ani de zile.

Rușii l-ar primi cu brațele deschise. Au nevoie de oameni cu buzunarele doldora de bani. Și-așa, pâinea albă s-a scumpit simțitor în ultima lună, ajungând la cinci lei pe kilogram (mă rog, echivalentul în ruble). Foarte mult, fiindcă un pensionar are un venit mediu lunar de doar 900 de lei!

În virtutea acestui fapt, președintele Vladimir Putin a promulgat, pe data de 2 august a anului în curs, modificări importante în Codul de procedură penală (CPP) al Federației Ruse, primit spre revizuire de Duma de Stat pe 23 iulie și adoptat în mare viteză în numai trei zile.

- Advertisement -

Dar despre ce legi credeți că este vorba, dragi cititori, de se mișcă lucrurile mai repede ca noile tancuri Armata ce defilează în fiecare an la parada din 9 mai, cu ocazia victoriei împotriva Germaniei naziste? Evident că politicienii lor, la fel ca ai noștri, nu se scoală cu noaptea-n cap să voteze acte ca să mărească bunăstarea cetățenilor, ci ca să-și protejeze afacerile dubioase, dar și afaceriștii, interpușii și așa mai departe.

Patronii hoți nu mai pot fi arestați preventiv

Nici măcar în România n-ar suna bine dacă am zice incredibil, dar adevărat! Dacă n-am fi fost cu ochii-n patru în iarna lui 2017, i-am fi lăsat pe Dragnea și ai lui să-și ducă la bun sfârșit OUG 13, noaptea ca hoții, și să ne umplem străzile de infractori. Și-așa coaliția PSD-ALDE, cu ministrul Tudorel Toader în frunte, a eliberat înainte de termen destui oameni certați cu legea, aproape 20.000!

Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi intrat în vigoare Ordonanța 13. N-am mai fi rămas nici cu hainele pe noi. Am fi trăit ca în epoca lui Gogol din nuvela Mantaua, unde hoții l-au deposedat de manta pe un biet funcționar copist, Akaki Akakievici Bașmacikin, și n-au mai fost găsiți în ciuda plângerilor formulate de acesta. Din contră, s-au transformat în stafii. Astfel, orice om care traversa locul cu pricina, podul lui Kalinkin, se trezea fără haine. Practic, era lăsat în pielea goală. Slavă Domnului, am scăpat pentru o bucată de timp!

- Advertisement -

Rușii, în schimb, au legalizat o parte a hoției pe care noi am stopat-o după săptămâni în șir de proteste masive și de revolte crunte. În Codul lor de procedură penală, s-a modificat problema stringentă a detenției. „Reținerea ca măsură preventivă nu poate fi aplicată unui suspect sau acuzat de săvârșirea infracțiunilor în temeiul articolelor 159, 160, 165 și 201 din Codul Penal al Federației Ruse, dacă aceste infracțiuni sunt comise de un antreprenor individual în legătură cu activitatea sa antreprenorială și (sau) administrarea proprietății sale utilizate în scop comercial, dacă aceste infracțiuni sunt comise de un membru al organului de conducere al unei organizații comerciale în legătură cu exercitarea autorității sale de a gestiona organizația sau în legătură cu organizația comercială a activității antreprenoriale sau de altă natură economică”, se arată în punctele de lege modificate în Codul de procedură penală al Federației Ruse.

Cu alte cuvinte, Dragnea și ai lui ar avea liber la furat cu toate actele în regulă, fără să trebuiască să realizeze angajări fictive precum cele de la Protecția Copilului din Teleorman. Dacă această situație l-a trimis la Rahova pentru un prejudiciu de 60.000 de lei, în Rusia, o asemenea sumă și o asemenea faptă ar fi fost considerată inexistentă: un flecușteț într-un ocean de interese financiare. Acolo, Dragnea se poate juca de-a hoții și vardiștii fără să fie deranjat de vreo autoritate a statului.

Interdicții pentru prelungirea unei detenții

Prin legea semnată de Putin, niciun om de afaceri nu va putea fi reținut dacă nu se iau măsuri de investigare activă într-un dosar penal. Acum, ca să prelungească arestarea unor patroni certați cu legea, autoritățile trebuie să justifice instanței cu vârf și îndesat motivele luării deciziei respective.

În plus, cererea de prelungire a unei detenții trebuie să conțină informații despre acțiunile de cercetare și alte proceduri care au fost efectuate după ce un afacerist a fost încătușat. „A fost introdusă o interdicție absolută a utilizării detenției ca măsură preventivă pentru o serie de infracțiuni economice. Vorbim despre frauda asociată cu neîndeplinirea intenționată a obligațiilor contractuale în domeniul activității antreprenoriale, antreprenoriatul ilegal, circulația mărfurilor fără marcaj, activități bancare ilegale și așa mai departe. Prelungirea unei detenții este exclusă dacă ancheta penală este organizată ineficient”, titrează siteul dedicat oamenilor de afaceri, garant.ru.

Pentru Călin, fila din povestea CPP al Rusiei poate fi o salvare

Mâine, poimâine, senatorii români se vor răzgândi. O vor coti ca la Ploiești din varii motive și vor încuviința cererea de urmărire penală împotriva potentului Călin, la îndelungile insistențe ale DNA. Nimeni nu-l va mai scăpa de acuzația că a luat indirect 800.000 de dolari de la firma austriacă Fujitsu Siemens Computers, în urmă cu mai bine de zece ani de zile.

Doar în Rusia, cu noua lege modificată, lui Tăriceanu nu i-ar mai trebui niciun colac de salvare. Ar sta la suprafață, ar pluti pe valurile mării de la Soci sau din stațiunile de pe coasta Crimeii exact ca o rață cu puii ei dispuși în șir indian. Dacă stăm să ne gândim, ar obține imediat cetățenia rusă, la fel ca și încarceratul Dragnea, având în vedere favorurile pe care le-au făcut rușilor prin Banca Internațională de Investiții. Adică, oamenii lui Putin au plătit zero impozite către statul român. Mai mult, BII n-are niciun fel de control venit din partea Băncii Naționale a României, spre deosebire de restul instituțiilor de profil.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Luați-vă catrafusele de la Palatul Victoria, doamna Dăncilă!

Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

Să ne păzim singuri de un stat idiot!

1 COMENTARIU

  1. Foarte interesant! Nu mmai este nevoie de alte argumente, Cu toot tonul sau glumrt, autorul da un argiument puternic care demonstreaza ca Dragnea si colaboratorii au functionat dupa idei de inspiratie ruseasca si ca schema pe care guvernele Dragnea incercau sa o aplice in Romania le era plasata de Putin..
    Pana acum banuiam, fiindca stiam ca rusilor nu le convine independenta Romaniei fatza de ei, ca au intesat lumea de spioni, si Romania cu atat mai mult.
    Se vedeau la guvernul Dragnea simpatii putiniste si incearcari sa a se distanta de UE si SUA, iar concesiile uriase din economie ar fi trebuit sa ne dea de gandit. Dar acum, totul devine mult mai clar: modificarea legislatiei prin proceduri de urgenta in scopul salvarii marilor corupti… parca am mai auzit de asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -