Comentariu de VLADIMIR MUNTEANU
La începutul acestei luni, festivitățile organizate în capitala SUA cu prillejul zilei de 4 iulie, Ziua Independenței, au fost puternic criticate de diferite voci „corecte politic” din mediul politic, jurnalistic și civic din SUA și Uniunea Europeană. Marele deranj a fost provocat de tehnica militară – câteva tancuri și avioane – folosită, la inițiativa președintelui Trump, pentru defilare pe străzile capitalei SUA.
Ziua de 14 Iulie, Ziua Națională a Franței și totodată, celebrarea Revoluției Franceze din 1789 (în ziua respectivă, revoluționarii cucerind fortăreața Bastilia din Paris, pe numele complet Bastille Saint-Antoine), a prilejuit o adevărată demonstrație de forță militară pe Champs-Élysées, sub privirile îngăduitoare ale președintelui Macron, pe care francezii nu l-au iertat nici măcar de Ziua Națională, huiduindu-l copios pentru falimentul spre care conduce Franța.
Însă nu ipocrizia comentatorilor „corecți politic” doresc să o discut și nici problemele tot mai grave cu care se confruntă regimul Macron în Franța (toate acestea le amintesc doar pentru a sublinia contextul), ci câteva adevăruri incomode pe care propaganda oficială, de la noi și de aiurea, le ascunde atunci când vorbește triumfalist despre Revoluția Franceză din 1789.
L-au renegat pe Papa
Despre Revoluția Franceză din 1789, propaganda „corectă politic” vorbește glorios, considerând-o începutul ofensivei republicane moderne și democratice în Europa de Vest. Ceea ce se trece sub absolută tăcere este faptul că Revoluția Franceză din 1789 a avut un pronunțat caracter anti-creștin. Această revoluție nu înseamnă doar Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului sau abolirea Monarhiei absolutiste prin executarea Regelui Ludovic al XVI-lea. Revoluția franceză din 1789 a instaurat și una dintre primele Dictaturi revoluționare moderne, cu un pronunțat caracter anti-creștin. Regimul revoluționar a adoptat măsuri politice dure, care vizau subordonarea Bisericii Catolice (majoritară în Franța acelor timpuri) față de stat, înlăturarea controlului Papei asupra activității clerului catolic francez, naționalizarea tuturor proprietăților Bisericii, obligația clerului catolic de a depune un jurământ de loialitate față de statul francez și legile laice, țelul final fiind înlăturarea totală a Bisericii din viața societății franceze.
La 10 octombrie 1789, Adunarea Națională Constituantă – rezultată în urma revoluției – a confiscat absolut toate proprietățile Bisericii Catolice din Franța, lăsându-i pe clericii catolici fără mijloace de subzistență, și a vândut aceste proprietăți pentru ca Revoluția să-și procure fondurile necesare înarmării Armatei.
La 12 iulie 1790, a fost adoptată o așa-zisă Constituție Civilă a Clerului, prin care Biserica Catolică din Franța era trecută sub controlul guvernului revoluționar republican, iar Papa nu mai era recunoscut ca șef al acesteia.
Masacrul din Septembrie
Prin Decretul din 15 august 1792, toți membri clerului Bisericii Catolice – episcopi, preoți, diaconi, precum și membrii comunităților mânăstirești – au fost obligați să depună jurământul de credință față de statul laic. Pe fondul acestei terori declanșate împotriva Bisericii Catolice, în ziua de 2 septembrie 1792, la Paris a avut loc un masacru coordonat de revoluționari. Barbaria s-a soldat cu uciderea a trei episcopi catolici și a peste 200 de preoți catolici (majoritatea preoților catolici care aveau parohii în Paris, la acel moment), distrugerea unor reședințe episcopale, case parohiale și devastarea de biserici.
Acest masacru a fost semnalul declanșării unor prigoane la nivelul întregii Franțe, prigoană care a avut ca rezultat uciderea a sute de preoți, călugări și credincioși catolici. În rândul acestora din urmă s-au regăsit și femei, și copii. De asemenea, au fost devastate sute de biserici și mânăstiri catolice din Franța.
Crimele din septembrie 1792 au fost comise de regimul revoluționar atât împotriva clerului Bisericii Catolice, cât și împotriva tuturor celor pe care revoluționarii îi proclamaseră „dușmani ai poporului”. Aceste crime au rămas cunoscute în istorie sub denumirea de „Masacrul din Septembrie”.
Exilați în Guyana Franceză
În 23 aprilie 1793, urmare a refuzului majorității clerului catolic de a depune jurământul de credință față de Republica revoluționară, regimul revoluționar republican decide ca toți clericii care refuză să depună jurământul să fie exilați în Guyana Franceză, în jungla sud-americană. Motivul refuzului manifestat de clerici a fost acela că jurământul era în contradicție atât cu Canoanele Bisericii Catolice, cât și cu jurământul de credință depus de clerici față de Biserica lui Hristos.
Amenințările și măsurile administrative și penale dure adoptate de regimul revoluționar împotriva clerului catolic au fost fără efect. Majoritatea diaconilor, preoților și episcopilor catolici din Franța și-au păstrat loialitatea față de Biserică și de Papă.
În perioada Terorii Revoluționare (Iacobină), regimul revoluționar a încercat să confecționeze o „biserică de stat”, cu participarea unei minorități clericale care acceptase să depună jurământul de credință față de regim, funcționând în așa-zisa Biserică Constituțională. Revoluționarii au încercat să convingă preoții acestei „biserici paralele de stat” să renunțe la celibat și la preoție, în dorința de a înlătura treptat orice prezență a creștinismului în societatea franceză, supusă unui puternic proces de laicizare și secularizare.
Biserici transformate în depozite și grajduri
Începând cu octombrie 1793, creștinilor li s-a interzis să se închine în spațiul public. Au fost interzise semnul crucii, purtarea de cruciulițe și alte însemne religioase în afara locuinței private etc. Crucile de pe biserici au fost înlăturate, iar clopotele bisericilor au fost rechiziționate și topite sub pretextul susținerii „efortului de război pentru apărarea Revoluției”.
Din noiembrie 1793, a fost declanșat un proces de închidere a bisericilor și de transformare a acestora în depozite, fabrici, grajduri etc., pentru a fi puse „în slujba Revoluției”. Străzile și diferitele locuri publice care purtau nume de Sfinți Creștini au fost redenumite. Calendarul Gregorian a fost interzis și înlocuit cu un Calendar Republican, în care numerotarea anilor nu mai era socotită de la Nașterea lui Hristos, ci cu Anul 1, anul instaurării Republicii, 1792.
În ziua de 6 mai 1794, liderul revoluționar Maximilien Robespierre declara în ședința Convenției Republicane că, în numele poporului francez și al Comitetului Salvării Publice, a decis să recunoască existența lui Dumnezeu și imortalitatea sufletului omenesc. A doua zi, pe 7 mai 1794, Convenția a adoptat decretul prezentat de Robespierre, prin care se proclama, ca religie de stat, Cultul Ființei Supreme. Toate sărbătorile creștine erau interzise și înlocuite cu diferite ceremonii publice închinate Ființei Supreme.
Bref: principiul separării absolute a Bisericii de stat, interzicerea orei de educație religioasă în școala publică, îndepărtarea oricărei prezențe publice a Bisericii în societate aveau să fie enunțate, în formă marxistă, de prima entitate politică de inspirație marxisto-comunistă, anume de Comuna din Paris, care a controlat capitala Franței vreme de aproximativ două luni, în anul 1871. Se întâmpla la un secol după Revoluția Franceză.
Sursă de inspirație pentru crimele bolșevice
Revoluția Franceză începută în 1789 a provocat un adevărat dezastru în Biserica Catolică din Franța: mii de creștini catolici au fost asasinați, ca victime ale „terorii revoluționare”; peste 20.000 de preoți au fost forțați să renunțe la preoție, sub amenițarea cu moartea sau exilul; aproximativ 9.000 de călugărițe au fost scoase din mânăstiri și obligate să se căsătorească, în numele „utilității sociale față de Revoluție”; aproximativ 30.000 de preoți catolici au fost obligați să părăsească Franța; mii de biserici și mânăstiri catolice au fost închise. Au fost înregistrate acte martirice, sute de clerici, călugări și călugărițe din Biserica Catolică refuzând să se conformeze măsurilor adoptate de regimul revoluționar și fiind uciși pentru mărturisirea credinței lor în Hristos.
Șocant cât de asemănătoare sunt aceste fapte cu ceea ce, peste aproximativ 130 de ani, a devenit un mecanism criminal, ateu și anti-creștin în tenebrele regimului comunist instaurat prin Revoluția bolșevică din 1917!
Ne rămâne să spunem doar atât: istoria se repetă, iar consecințele pot fi cel puțin la fel de grave!
