vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaCine sunt iresponsabilii care au trimis elevi români într-o ţară în care...

Cine sunt iresponsabilii care au trimis elevi români într-o ţară în care colcăie teroriştii?

-

Şcoala românească continuă să fie teatrul unor experienţe tragice. Nu doar în ţară, acolo unde violenţa în şcoli sporeşte în paralel cu parteneriatul dintre o guvernare coruptă şi infractori, ci şi peste graniţă, unde elevii sunt trimişi în zone cu mare risc, prin decizia unor iresponsabili.

Nici până la acest moment, opinia publică nu a aflat cine sunt cei care au luat decizia să trimită opt elevi de la Colegiul „Costache Negruzzi”, din Iași, în Sri Lanka, o ţară în care colcăie terorismul islamist. Explicaţia oficială a unei directoare de la instituţia respectivă a fost aceea că elevii au plecat în Sri Lanka pentru „un schimb de experienţă”!

Oare s-au terminat ţările Europei civilizate pentru „schimburi de experienţă”?! Nu era mai interesantă din multe puncte de vedere o excursie pe urmele marelui Leonardo da Vinci, părintele „Renaşterii”, dacă tot se împlinesc 500 de ani de la moartea geniului italian?

- Advertisement -

Sau o deplasare în Spania, pe urmele marelui Cervantes, ori în Franţa cea încărcată de istorie? Dar câte locuri impresionante există aproape de România, în Europa noastră, ignorate însă de cei care i-au trimis pe copii tocmai în sudul Indiei!

Aşa ceva n-a contat şi o explicaţie e absolut necesară de ce decidenţii din Iaşi ai excursiei au ales Sri Lanka în locul Bătrânului Continent. Au apărut doar declaraţii că elevii sunt bine. Cine i-a expus, alegând să-i expedieze într-o destinaţia absurdă şi foarte periculoasă, încă nu am aflat. Slavă Domnului că sunt bine!

Sindicaliștii din educație au transmis, duminică seara, că aceștia sunt în siguranță și vor reveni în țară imediat ce va fi posibil.

- Advertisement -
”Copiii aflați în Sri Lanka sunt elevii Colegiului Costache Negruzzi din Iași (8 elevi din clasele a X-a și a XI-a). Aceștia sunt în siguranță și vor reveni în România cu prima cursă aeriană posibilă!”, a anunțat Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, duminică seara.
MAE a activat Celula de Criză în urma atentatelor din Sri Lanka, în atenția acesteia aflându-se opt elevi de la un liceu din Iași, care fac un schimb de experiență la o unitate de învățământ din Sri Lanka, dar și două familii de cetățeni români aflate în vacanță în această țară, potrivit Mediafax.

Cum au primit vestea părinții elevilor ieșeni 

Unul dintre părinți a povestit că “simte o mare tristețe pentru că în zilele noastre se mai pot întîmpla astfel de lucruri. Emoția cauzată de faptul că și copiii noștri sunt în regiunea respectivă . Cam acestea au fost primele reacții la știrea pe care am vazut-o!“.

Părintele a povestit că a luat legătura cu copiii și “că în programul stabilit aveau activități într-o zonă de junglă iar singura zonă în care puteau sta era o bază militară în cadrul căreia era un hotel al armatei. Ei erau în baza militară cu o zi înaintea atentatelor“.

Părintele unui elev din grupul aflat în capitala statului Sri Lanka spune că “ din momentul în care au aterizat au fost în permanență escortați de două mașini ale poliției și au avut paza asigurată. Ori serviciile lor secrete știau ce se va întâmpla, ori fiind un grup de copii le-au asigurat această securitate! “

Bilanţul tragic al măcelului din Colombo

Mai multe explozii aproape simultane la biserici în timpul serviciilor de Paște și la hoteluri frecventate de oaspeți străini au lovit în duminica Paștelui catolic și protestant Sri Lanka.

Oficiali din Sri Lanka au declarat că peste 200 de persoane, inclusiv mai mulți străini, au fost ucise în exploziile din Colombo și din alte localități. Peste 500 de persoane au fost rănite. O biserică, Altarul Sf. Anton (fotografia de mai sus), se află în partea de nord a capitalei, Colombo, iar alta, Biserica Sf. Sebastian, în apropierea orașului Negombo. A treia biserică, Biserica Zion, se află în orașul Batticaloa.

Este cel mai sângeros atac după o perioadă de acalmie care a urmat războiului civil din 2009. Șapte persoane au fost arestate în legătură cu atacurile, după un raid al poliției.

Exploziile au lovit de asemenea trei hoteluri de lux, ucigând sau rănind mai multe persoane, inclusiv străini, ofițeri de poliție și de securitate. Este vorba despre hotelurile Cinnamon Grand, Kingsbury și Shangri-La, toate în centrul capitalei Colombo, relatează Deutsche Welle.

Foto 1: Biloxi Sun Herald

Foto 2: The Japan Times

CITIŢI ŞI:

Tragicul destin al miliardarului danez cu terenuri în Carpaţi. Anunţase că înainte de moartea sa le va lăsa copiilor proprietăţile din Scoţia. Ieri însă, i-au murit trei copii…

Haos la TVR. Iuliana Tudor, cea mai populară realizatoare, mazilită de marionetele PSD. Rămâne în schimb copia lui Gâdea

Drăghici, acum ce mai zici? DNA l-a prins pe trezorierul PSD cu „Merţan” de 3 miliarde din banii partidului

Se strânge laţul pentru Alexander Adamescu, fugar anti-DNA şi patronul „României libere”, care a făcut din ziar oficina „Ciumei Roşii”

Codrin ameninţă DNA cu… „SS”! Încă o dovadă că secţia Adinei Florea e arma politică a PSD-ALDE

2 COMENTARII

  1. Scriu acest comentariu pentru ca m-am saturat sa citesc articole in care adevarul e doar pe jumatate prezentat, nu cu buna intentie, ci mai probabil din dorinta autorului de a gasi o teorie conspirationista, „un motiv politic”, „un interes ascuns”.
    Cunosc foarte bine acest caz, pentru ca invat la acest colegiu si cunosc toate persoanele implicate. Colegiul nostru este in parteneriat cu numeroase scoli din diverse state, atat din Europa, cat si Asia, elevii fiind implicati in schimburi culturale si in Spania, Italia, Suedia, Germania sau alte state, pe care dvs. le considerati ca fiind „sigure”, civilizate, potrivite pentru un tanar elev care doreste sa participe in astfel de experiente. Parteneriatul dintre colegiul nostru si scoala din Sri Lanka a fost realizat la initiativa unei eleve a colegiului nostru(nu din considerente politice) si a unei eleve din Sri Lanka(aceste doua tinere cunoscandu-se intr-un alt proiect in care scoala noastra este implicata, World School Forum).
    Stirea conform careia aceste tinere si domna profesor au fost „adapostite” in baza militara la ordinele MAE este O MINCIUNA, declaratia parintilor fiind adevarata. Grupul de eleve se situa intr-o localitate aflata la aprox. 400 km departare de locul atacurilor in momentul producerii acestora.
    Domnule Ciocăzanu, avand in vedere articolul dvs, care nu numai ca discrediteaza numele colegiului prin aluzia dvs ca aceste evenimente au un caracter politic si ca decizia unor astfel de partenierate da dovada de inconstienta, dar mai ales nu prezinta obiectiv si veridic realitatea, va rog sa va actualizati articolul in conformitate cu un punct de vedere avizat, atat al conducerii colegiului, cat si al persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -