În prima parte a dosarului dedicat dimensiunii de sectă religioasă pe care a dobândit-o mișcarea politică ce a fost confecționată în jurul politicianului putinist Călin Georgescu, am prezentat câteva dintre mesajele și tehnicile de manipulare utilizate de acesta pentru a exercita un toxic control al gândirii asupra adepților săi.
În această a doua parte, prezentăm mecanismele prin care un anonim – a cărui singură trăsătură vizibilă era parvenitismul – a fost transformat într-un fals profet cu apucături de lider de sectă.
De la un fel de ”profet new age”, cu discursuri agresive împotriva Bibliei și a Bisericii Creștine, Georgescu a fost transformat treptat într-un ”creștin practicant”. Sprijinul grupării filetiste și pro-Rusia din Sinodul BOR a fost foarte important – Georgescu este primit cu fast în biserici parohiale și mânăstiri, este împărtășit la Liturghie de ierarhi ai BOR, se confecționează rugăciuni pentru ”salvarea Salvatorului” și se răspândesc în rândul creștinilor ortodocși etc.
Laboratorul de propagandă care se ocupă de Georgescu a sesizat pericolul electoral generat de discursul anticlerical, new age și anticreștin – pe care acesta l-a împrumutat foarte probabil de la Cristela, cunoscută pentru aberațiile ”new age” pe care obișnuia să le răspândească în spațiul public. S-a decis ”întoarcerea fiului risipitor” și asumarea agresivă, fariseică a ”predicii creștine”, în cheia unui ”creștinism de mahala”.
Autovictimizarea – ”Alesul” pe drumul martiriului, al jertfei pentru Neam
Din perspectivă psihologică, autovictimizarea este un comportament psihologic prin care o persoană se percepe în mod constant ca victimă a circumstanțelor, a altor oameni sau a societății, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii și acțiuni.
Georgescu folosește cu cinism autovictimizarea. Discursul lui, comportamentele sale se regăsesc în matricea autovoctimizării.
Georgescu manifestă o plângerea permanentă. Acțiunile lui sunt mai mult decât acțiuni politice; Georgescu le prezintă ca și când ar fi o jertfă a unui om mereu vânat, hăituit. Anchetele penale deschise împotriva sa, ca urmare a unor fapte penale evidente, sunt expresii ale prigoanei pe care Oculta a lansat-o împotriva ”Alesului lui Dumnezeu”; ”dușmanii Credinței” lovesc în ”Profet”. Georgescu insistă să-și prezinte viața ca pe o dramă permanentă.
În comportamentul său politic, Călin Georgescu confirmă o altă caracteristică a autovictimizării: evitarea asumării responsabilității pentru faptele sale. Georgescu neagă faptele cu miros penal pe care le-a comis și se proclamă mereu a fi nevinovat, deși nu aduce nicio dovadă în acest sens, față de dovezile solide pe care le prezintă procurorii în cele trei dosare penale în care este anchetat.
Georgescu nu a explicat niciodată de ce în trecut a avut reacții critice violente la adresa lui George Simion, iar peste puțin timp a devenit asociatul, ”fratele” acestuia în ”lupta cu Oculta”. Georgescu este incapabil să-și asume responsabilitatea și fuge mereu de întrebările incomode venite de la jurnaliști ori de la oameni. El vrea să fie perceput de oameni ca un inocent care deține Adevărul, dar a cărui ”lucrare mântuitoare pentru Neam” este obstrucționată de oamenii răi ai Ocultei.
O altă caracteristică a autovictimizării pe care o regăsim la Georgescu este atitudinea de respingere a soluțiilor. De fapt, Georgescu nu vrea soluții, nu vrea sfaturi, nu vrea nimic din ceea ce ar putea să-i afecteze imaginea de ”profet”, de ”ales” prigonit de Sistem și de Ocultă.
La acuzațiile îndreptate împotriva lui, conform cărora a fost ajutat masiv de armate de boți pe rețelele de socializare, Georgescu avea soluția de a răspunde cu o analiză tehnică prin care să demonteze aceste acuzații. A ales să folosească masca de ”martir”.
La acuzațiile conform cărora campania lui electorală a fost finanțată ilegal cu sume de milioane de euro, Georgescu avea soluția să prezinte probe care să anuleze probele adunate de procurori. A ales să se ascundă în spatele afirmației ”zero lei pentru campania electorală”, iar când evidența a dezvăluit minciuna, s-a întors la folosirea măștii de ”martir”. Refuzând soluțiile pertinente, Georgescu nu dovedește că e prost, ci că este obligat să respecte narativele specifice rolului care i-a fost încredințat.
Prin autovictimizare, Georgescu obține beneficii specifice. Rolul de victimă impresionează electoratul de la periferia societății, gospodinele din mahala, lucrătorii cu ziua din diaspora, pe cei care au fost învinși de viață din cauza propriei mediocrități ori a nedreptăților din sistem. Victimele ratării și ale nedreptății se regăsesc în ”alesul prigonit” Georgescu. El obține astfel compasiune, atenție, loialitate, inclusiv iertare pentru ipocrizii evidente: se plânge că trăiește în dictatură, dar are o vilă de lux în Mogoșoaia și s-a plimbat prin toată țara într-o adevărată campanie electorală; le ”plânge de milă” celor săraci, dar se lăfăie în mașini de lux, păzit de gărzi de corp scumpe, îmbrăcat în costume de colecție etc.
În procesul de autovictimizare, Georgescu confecționează o viziune dihotomică asupra realității. El le spune adepților săi că societatea românească și cea europeană reprezintă o lumee nedreaptă, că această lume este împotriva lui, a ”Alesului”, dar și a lor, a ”adepților care s-au trezit în conștiință”. Inevitabil, rezolvarea acestui conflict cu lumea este ca Neamul să fie salvat de Ales, iar Țara să urmeze ”Calea arătată de Ales”, adică să renunțe la coabitarea cu această lume decăzută, ieșind din Uniunea Europeană și din NATO, și să-și găsească ”mântuirea” în ”înțelepciunea rusească”.
În discursul lui Georgescu, anularea alegerilor, respingerea candidaturii la prezidențiale, acuzațiile penale, criticile presei și dezvăluirile despre legăturile lui dubioase cu mafia politică mioritică și cu ecosisteme informative cu greu miros de Rusia – toate acestea sunt reinterpretate ca episoade ale unei persecuții controlate de Ocultă, de Sistem.
Georgescu a folosit agresiv și imaginea sacrificiului. El și adepții ”sectei” sale folosesc formulări care evocă Patimile și Răstignirea lui Iisus Hristos, finalitatea fiind inducerea în sufletele adepților a sentimentului că Marele Lider este condamnat fără vină de către Sistem. Dezvăluirile despre trecutul dubios, despre faptele cu iz penal, despre conexiunile lui Georgescu cu extremismul naționalist și cu medii de propagandă controlate de Rusie etc. – pentru adepții ”sectei” nu reprezintă dezvăluirea adevăratului chip al lui Georgescu, ci doar confirmarea faptului că ”Președintele Ales este prigonit de Sistem”.
Mecanismul de manipulare este unul circular și, din acest motiv, este foarte rezistent: dacă Georgescu este atacat, el are dreptate, Sistemul îl atacă pentru a se apăra de Georgescu. Dacă Georgescu nu este atacat, atunci înseamnă că Georgescu a dezvăluit ”secrete” atât de compromițătoare, încât Sistemul nu mai are ce să spună, ce să facă. Georgescu este liderul-victimă. Comuntatea adepților săi, ”secta”, își regăsește unitatea de gândire și acțiune în jurul apărării Marelui Lider. O unitate construită printr-un mecanism care exclude din start bunul-simț, efortul de gândire critică și orice minima moralia.
În lupta cu procurorii și instanțele de judecată, Georgescu se folosește (paradoxal și ipocrit) de mecanismele de apărare oferite chiar de Sistemul pe care-l acuză că este dictatură. Deși în utilizarea acestor mecanisme Georgescu și avocații săi ating toate culmile ipocriziei, vicleniei avocățești și tupeului, așa cum sunt permise de procedurile juridice în vigoare, Marele Lider nu încetează să declame că orice acțiune a statului (cu precădere a organelor de anchetă) reprezintă o prigoană împotriva persoanei sale și a adepților săi, o dovadă că undeva, în secret, Oculta a instrumentat un complot care urmărește să-l piardă, ba chiar să-l ucidă!
Comportamentul oracular față de adepți
Călin Georgescu se prezintă adepților săi ca fiind un oracol. El nu oferă dialog. El comunică mesaje enigmatice, ambigue, dogmatice izvorâte dintr-un adevăr absolut a cărui cunoaștere este apanajul exclusiv al celor treziți în conștiință, care au fost inițiați urmând Calea arătată de Marele Lider. Prin acest mod de comunicare, Georgescu imită oracolul păgân al Antichității, iar mai recent – de când a renunțat să mai batjocorească Biblia și Biserica Creștină – profetul vechitestamentar, cu excepția faptului că în persoana lui Georgescu se regăsesc atât profetul, cât și Salvatorul.
În democrație, un lider politic dialoghează: răspunde la întrebări, își clarifică poziția, acceptă obiecții, recunoaște când este în eroare, oferă argumente pentru ideile pe care le promovează etc.
Călin Georgescu refuză dezbaterea democratică. El nu discută. El rostește. Frazele lui Georgescu sunt sentențioase, extrem de rar încadrate în demonstrații, iar întrebările incomode primesc, de regulă, răspunsuri generale, asta atunci când nu sunt total ignorate, privite cu dispreț. Adepții ”sectei” lui Georgescu nu sunt invitați să raționeze, să treacă prin filtrul propriei gândiri mesajele Marelui Lider. Adepților li se cere să accepte că adevărul Marelui Lider este un adevăr pe care, de fapt, îl aveau și ei în profunzimile minții lor, dar pe care niciun alt politician nu-l scosese la suprafață. Doar Salvatorul îi trezește în conștiință.
Jucând rolul de Oracol-Profet-Salvator, Georgescu dezvoltă cu mulțimea o relație cu caracter liturgic. Folosind metode întâlnite la mari oratori din rândul dictatorilor – Hitler, Stalin, Mao –, el se lasă așteptat de adepți, precum un Mare Preot la tempu, și într-un sfârșit apare și se dăruiește mulțimii, fără să spună nimic. Tăcerea nu-i deteriorează imaginea de Oracol-Profet-Salvator, ci o adâncește, îi conferă dimensiuni mistice: Marele Lider nu se explică. Precum un preot, Georgescu nu-și justifică tăcerea, mesajul, binecuvântarea, ci doar le oferă ca un inițiat care își însoțește ucenicii pe căi doar de el cunoscute.
Călin Georgescu însuși evită să se prezinte ca un politician clasic. El este omul care știe! Marele Lider se află deasupra tuturor, într-o presupusă vecinătate a lui Dumnezeu.
Ritmul hipnotic și non-verbalul imobil
În modul de comunicare verbală asumat de Georgescu remarcăm un stil vocal lent, cu pauze lungi, cu intonație joasă și relativ monotonă, combinat cu o postură statică și o mimică redusă. Obiectivul acestei comunicări este confecționarea unui contrast cu agitația tipică tribunei politice. Un ritm lent sugerează stăpânire de sine și autoritate. Adepții sunt convinși de ritm că Marele Lider știe ce spune. Ritmul paralizează gândirea și fascinează.
Imobilitatea sugerează solemnitate. Adepții înțeleg că Georgescu nu este un simplu politician. El este un sacerdot al mântuirii neamului. Cum altfel decât solemn poate să fie un salvator de țară?
Când declamă, Georgescu face pauze lungi. El își lasă adepții într-o așteptare care să le permită să-și proiecteze propriile așteptări. Pauza este brusc sfârșită de un nou adevăr, de o nouă sclipire a trezirii în conștiință. Adepții acceptă mesajul, nu neapărat pentru că acesta ar corespunde așteptărilor, ci pentru că este izvorât din înțelepciunea Marelui Lider. Chiar și când este vorba de un citat furat din ”Stăpânul Inelelor”, adepții sunt cuprinși de extaz. Oracolul a grăit!
Discursul lui Georgescu este unul hipnotic, dar nu în sensul clinic al noțiunii. Adepții sunt hipnotizați de ritm și repetiție, de pauze și de intensitatea scăzută a vocii. De fapt, în discursul pentru adepții săi, Georgescu – sau mai exact, echipa care l-a instruit – folosește tehnici din oratoria religioasă și din psalmodiere, obiectivul fiind să inducă adepților o stare de extaz care să reducă până la anihilare starea de vigilență critică. Aceste mecanisme apar în predici, în cântări cultice și în ritualuri colective. Efectul este garantat, atât atunci când Salvatorul vorbește într-un talcioc, cât și atunci când discursul lui este difuzat pe rețele de socializare. Puterea de penetrare a minților slabe este și mai mare pe ecranul smartphone-ului, când mesajul are un format scurt, Salvatorul este cu ochii în camera video și comunică cu o voce egală. Adeptul are o caldă senzație de intimitate: iată, Georgescu vorbește în mod exclusiv cu el, mesajul este unul intim, personal, adeptul este cineva special pentru Marele Lider.
Formulările vagi și efectul de proiecție
Discursul lui Georgescu este încăract cu expresii precum ”trebuie să ne trezim”, ”să ne întoarcem la ce suntem”, ”să ne apărăm demnitatea”, ”poporul știe” etc. Din punct de vedere informațional, toate aceste expresii sunt goale. Dar tocmai lipsa de conținut le face utile. Psihologia vorbește despre efectul Forer-Barnum: oamenii tind să valideze afirmații comune care s-ar aplica oricui, crezând că au fost create special pentru ei. Aceste afirmații generale sunt completate de fieecare individ cu propria experiență. Astfel, prin acest mecanism, generalitățile declamate de Georgescu – de multe ori, absolut banale – sunt percepute de adepții ”sectei” sale ca fiind mesaje personalizate.
În teoria politică, Ernesto Laclau vorbește despre ”semnificanți goi”: termeni suficient de largi încât să poată cuprinde cereri diferite, chiar contradictorii.
De exemplu, un pensionar cu pensie mică, un român din diaspora, un fermier nemulțumit, un credincios neliniștit de schimbarea valorilor din societate – fiecare aude în același discurs al lui Georgescu propria nemulțumire. Generalitățile banale sunt umplute de adept cu nemulțumirea personalizată, iar de aici apare convingerea adeptului că Salvatorul se adresează într-un mod personal, direct. Acesta este efectul de proiecție. De aici decurge și dificultatea verificării faptice. În ce declamă Georgescu nu există o propoziție de contrazis, pentru că mesajul lui nu declanșează mecanisme de gândire critică în adepți, ci trezește, amplifică în aceștia doar sentimentele – de cele mai multe ori, frustrarea, nemulțumirea, ura etc.
În discursul lui Georgescu descoperim o ”universalitate” conferită mesajelor prin ambiguitatea formulării. Cuvinte precum ”libertate”, ”dreptate”, ”schimbare”, ”poporul”, ”mântuire” înseamnă lucruri complet diferite pentru oameni diferiți. Tocmai pentru că sunt vagi, ele pot uni grupuri de oameni cu interese complet distincte sau chiar contradictorii. Orice grup caută o temelie comună pentru a-și alimenta voința. Georgescu oferă adepților săi amplificarea sentimentelor: frustrarea, nemulțumirea, dorința de apartenență la un grup de patrioți aleși.
Aici intervine funcția de unificare pe care o are discursul lui Georgescu. Într-o mișcare naționalist-populistă de inspirație legionară și cu puternice trăsături de sectă religioasă, diversele revendicări sociale, economice și politice sunt unite sub umbrela unui singur cuvânt-cheie sau a numelui liderului. La acest moment, echipa care-l coordonează pe Georgescu folosește expresia ”Președinte ales” ca element de unificare a tuturor speranțelor pe care le au adepții ”sectei”. Evident, ”Președinte ales” este un ”semnificant gol”.
În realitate, Georgescu nu a fost ales președinte. El a câștigat doar primul tur al unui scrutin electoral al alegerilor prezindețiale, obținând primul loc în opțiunile exprimate de electorat la urne, însă cu doar 2,1 milioane de voturi din cele peste 9 milioane de voturi valabil exprimate. În România, nimeni nu poate deveni președinte cu 2,1 milioane de voturi.
Maniheismul simplu: Neamul Românesc pur versus Sistemul Ocult degradat
În discursul lui Georgescu, lumea este împărțită în două tabere. Pe de o parte, sunt adepții săi, un fel de adevăratul neam românesc, cel ”trezit în conștiință”, virtuos, autentic, creștin absolut, inocent, pur. De cealaltă parte, se află Sistemul: partidele ”jefuitoare”, presa ”cumpărată”, Justiția ”coruptă”, Oculta de la Bruxelles, NATO care ”vrea să ne bage în război”. Sistemul are diferite nume: ”sorosiștii”, ”globaliștii”, ”pro-europenii”. Pentru Georgescu și ”secta” sa nu există nuanțe, totul este alb sau negru, ”albul pur” fiind, bineînțeles, reprezentat de Marele Lider și de adepții săi.
În viziunea lui Georgescu și a adepților săi, totul este o singură, mondială și teribilă conspirație. Este exact schema lui Cas Mudde (politolog olandez specializat în extremismul politic și populismul din Europa și SUA), prin care definește populismul.
Poporul român pur este masa critică de ”aleși care s-au trezit în conștiință”, o comunitate omogenă, virtuoasă și unificată de aceleași interese patriotice. Această fărâmă a poporului este sursa supremă de legitimitate morală și politică. Voința poporului român pur se manifestă prin Marele Lider, prin ”Președintele Ales”. În sinteză: poporul pur luptă până la jertfa finală împotriva elitei corupte.
Aici intervine o trăsătură specifică fascismului: orice dezacord cu ”poporul pur” este considerată a fi trădare. Consecințele sunt severe. Compromisul devine trădare, negocierea devine capitulare. Pentru ”secta” lui Georgescu, adversarul politic nu mai este un competitor legitim, ci o amenințare existențială; el trebuie eliminat, mai întâi de pe scena politică, ulterior posibil și fizic.
O societate organizată după logica ”sectei” lui Georgescu nu mai poate funcționa democratic.
Mesajul din închisoare al ”Alesului cel prigonit”
Aflat în arest preventiv într-un dosar penal în care este anchetat de DIICOT sub acuzația de înșelăciune în valoare de peste 1.000.000 de euro, Călin Georgescu a transmis un mesaj adepților săi. Textul acestui mesaj, pe care-l oferim aici spre lectură, confirmă că Georgescu folosește în continuare masca de ”Ales”, ”Profet”, „Prigonit” etc., dezvoltând cu abilitate tehnicile specifice unui lider de sectă religioasă.
E interesant de urmărit textul.
”Dragii mei din țară și de pretutindeni, vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit. Fiecare glas care ajunge până la mine, fiecare gând bun și fiecare rugăciune venite de departe îmi spun că nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare. Și știm cu toții că, pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările. Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă. Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent.
Țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare. Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, pentru binele ei. Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare. În lumina Adevărului, mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură. Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea! Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!”
Să analizăm acest text – o mostră de manipulare care ar merita cuprinsă într-un manual de comunicare politică.
Observăm că mesajul este scurt. La o prima lectură, stilul este blând și pios, ca al unui om care își poartă cu demnitate crucea suferinței pentru ”mântuirea neamului”. Impactul mesajului nu provine însă din vreo afirmație izolată, ci din acumularea mai multor tehnici de comunicare și manipulare: un registru sacru/religios aplicat unui scop politic foarte lumesc, consacrarea unei relații asimetrice între autorul mesajului și adepții săi, o schemă a suferinței care transformă orice consecință negativă a unei eventuale dezvăluiri din dosarul penal în dovadă de dreptate – ”Alesul este prigonit de Sistemul Ocult”.
Toate acestea nu sunt formulate explicit în text. Ele se construiesc implicit, cu viclenie, ceea ce le face greu de contestat frontal.
Autorul mesajului – ”Mesia politic”, ”Alesul care va salva neamul românesc”
Georgescu – sau mai probabil echipa care-l coordonează – folosește expresii care au ca efect așezarea lui la o înălțime sacră. Din această înălțime a suferinței provocată de prigoană, ”Alesul” se coboară și își ”binecuvintează” adepții cu un mesaj ”mesianic”. Expresiile indentificate:
- ”Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit” – Relația dintre Georgescu și adepții săi nu este una între egali. Georgescu primește iubire și o redistribuie multiplicată, ”Alesul” devenind sursa acestei iubiri, cel care oferă iubirea. Formula ”înmiit” evocă logica pildei creștine a semănătorului și a darului divin, nu a unui om politic.
- ”Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt” – Georgescu pretinde că posedă o percepție care depășește distanța fizică și limitele trupului fizic, ”Alesul” se transformă într-o prezență aproape supranaturală. Este un registru al omniprezenței de origine divină.
- ”Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent” – Georgescu vrea să arate adepților săi empatia totală și cunoașterea deplină a suferinței lor. El caută să-și atribuie caracteristici tradițional divine, chiar hristice (doar Hristos are empatie totală și atotștiința despre toți și toate).
- ”Această Lucrare” – Georgescu folosește majuscula care transformă un proiect politic într-o misiune cu caracter sacru, o Lucrare aproape Divină. El nu spune ”programul meu” sau ”mișcarea noastră”, ci ”Lucrarea”, cu ”L” mare. Folosește un termen care sugerează o operă încredințată de divinitate, nu aleasă liber, așa cum alege un om care decide să se implice în politică. Mesianismul rezidă tocmai în această sacralizare a acțiunilor politice ale ”președintelui ales”.
- Pluralul comunității – Expresia ”Oamenii uniți în această Lucrare” induce ideea existenței unui grup al celor aleși, al celor ”treziți în conștiință”, grup legat de autor printr-un liant spiritual, divin, nu doar prin simple afinități ideologice.
Observăm că Georgescu nu se declară a fi ”Salvatorul”. Mesianismul lui este unul implicit și se construiește prin registru, prin asimetria relației și prin sacralizarea scopului. Toate acestea fac ca retorica lui Georgescu să fie eficientă: adeptul completează singur imaginea, iar Georgescu nu poate fi acuzat că s-a pretins a fi ”Alesul”, deși tocmai acesta este scopul mesajului.
Manipularea trimiterilor la credința ortodoxă
Trebuie să facem distincția între folosirea limbajului religios – care este legitimă și frecventă – și instrumentalizarea lui, adică folosirea limbajului religios pentru a sacraliza o ideologie, o acțiune politică ori, mai grav, persoana unui politician. Mesajul lui Georgescu conține numeroase trimiteri biblice și liturgice. Am identificat aceste trimiteri și le prezentăm însoțite de funcția pe care o îndeplinesc în relația cu adepții.
- ”Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea!” – Este o trimitere evidentă la Epistola I a lui Petru (cap. 3, versetul 11): ”Să se ferească de rău şi să facă bine; să caute pacea şi s-o urmeze”. Funcția: textul împrumută autoritate Bibliei unui îndemn care este prezentat ca fiind izvorât din înțelepciunea lui Georgescu.
- ”Credința noastră se desăvârșește prin încercări și răbdare” – Textul este inspirat din Epistola lui Iacov (cap. 1, versetul 3) și rezonează cu discursul creștin ortodox despre suferința care curăță păcatele. Funcția: redefinește arestarea preventivă a lui Georgescu, suspect într-un dosar penal, ca fiind o probă spirituală prin care ”Alesul” și adepții trebuie să treacă.
- ”În lumina Adevărului… minciuna se va arde singură” – Utilizarea cuvântului ”Adevăr”, scris cu majusculă, face trimite la Hristos, conform Evangheliei după Ioan (cap. 14, versetul 6): ”Iisus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine»”. Focul care mistuie minciuna este o imagine escatologică specifică ortodoxiei. Funcția: identifică poziția lui Georgescu cu Adevărul, iar pe oponenți (procurorii, adversarii politici, jurnaliștii de investigație etc.) îi asociază cu minciuna.
- ”Cu adâncă smerenie”, ”să ne rugăm cu toții” – Acestea sunt expresii împrumutate din lexiconul bisericesc și monahal. Funcția: inducerea unui cadrul sacru, de rugăciune, de ritual, ”Alesul” fiind ”Marele Preot” care cheamă la rugăciune și smerenie.
- ”Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!” – Mesajul ”Alesului” se încheie printr-o formulă liturgică, de binecuvântare arhierească oferită de ”cel prigonit” din ”adâncul temniței”, așa cum Apostolii își binecuvântau ucenicii din închisoarea romană. Funcția: pecetluiește mesajul cu un ton pastoral și induce ”Alesului” calitatea de ”prigonit aflat pe calea suferinței pentru turma sa”.
Mecanismele de instrumentalizare a limbajului religios
Mesajul comunicat de Georgescu adepților săi, din arestul preventiv, este un exemplu de instrumentalizare a limbajului religios pentru scopuri evident politice. Am indetificat câteva mecanisme folosite de autorul mesajului.
- Suprapunerea de planuri – Mesajul trece direct de la registrul politic (”dragostea de țară”, ”convingeri”, ”pedeapsă”) la registrul religios (”rugăciune”, ”Adevăr”, ”Dumnezeu”). Adeptul care citește mesajul ajunge să asocieze poziția politică, automat, cu ”Adevărul divin”.
- Adversarul nu este numit, dar este moralizat – ”Minciuna” este opusă ”Adevărului” cu majusculă. Oponenții (procurorii, adversarii politici, jurnaliștii etc.) devin, prin construcție, agenții minciunii, iar disputa juridică în care se află Georgescu (acuzat într-un dosar penal de escrocherie, pe lângă alte spețe infracționale) este redefinită ca o luptă titanică între Bine și Rău, între ”Ales” și ”Sistemul Ocult”.
- Teodiceea aplicată politic – Ideea că încercările întăresc credința este autentic creștin-ortodoxă. Georgescu o folosește însă în mesaj pentru a transforma eventuale consecințe juridice sau politice ale dosarului penal în care este suspect într-o probă spirituală, ca episod al luptei dintre ”Ales” și ”Sistemul Ocult”. Orice eșec (noi dezvăluiri din dosarul penal nefavorabile lui Georgescu, o eventuală condamnare etc.) devine astfel confirmarea că ”Alesul” este o victimă inocentă a Ocultei.
- Autoritatea scripturii fără atribuire – Citatele inspirate din Biblie nu sunt marcate ca atare. Georgescu le folosește ca expresii ale propriei înțelepciuni. ”Alesul” devine astfel o voce profetică, inspirată de divinitate, în deplină armonie cu Biblia.
- Smerenia afișată dintr-o poziție de autoritate – Apelul la ”adâncă smerenie” are efect retoric tocmai pentru că poziția autorului este una de conducător al unei comunități. Smerenia devine o virtute a lui Georgescu, nu doar una pe care o cere. Aceasta deși, în planul realității, este dificil să faci dovada smereniei când ești beneficiarul unei vile de lux în Mogoșoaia, al unei mici armate de gărzi de corp (foarte scumpe la utilizare!), al unor autoturisme de lux care te plimbă prin țară etc.
Georgescu ca martir, ”prigonit pentru popor”
Mesajul lui Georgescu contribuie și la reafirmarea, consolidarea imaginii lui de „Ales prigonit”, de „Profest care se jertfește pentru poporul său”. Fragmente din text (câteva au fost deja indicate) conțin elemente în acest sens:
- ”Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii” – Prin „zidurile”, Georgescu sugerează detenția, iar prin „distanță”, intenția „prigonitorilor” de a-l speara pe „Ales” de adepții săi. Georgescu se prezintă a fi izolat de prigonitori, însă fără ca acest lucru să fie spus explicit și fără ca motivul să fie dezvăluit.
- ”Dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă” – Georgescu mută discuția de la aspectele juridice ale dosarului penal în care inculpat, la dimensiunea religioasă a ”prigonirii” la care ar fi supus de ”Sistem”. Pedeapsa nu mai este legată de fapte, ci de virtuți. ”Alesul” și adepții săi suferă prigoana împreună pentru că s-au manifestat ca fiind niște oameni ai virtuților (”nimic din ceea ce îndurați nu îmi este străin”). ”Alesul” îndură aceeași pedeapsă – doar că în formă mult mai dureroasă, în arest – ca și adepții săi, din același motiv: virtuțile sublime pe care le deține.
- ”Pe cât de mare este Lucrarea, pe atât de mari sunt și încercările” – Georgescu leagă dimensiunea persecuției de importanța misiunii sale ”divine” – ”Lucrarea”! Argumentul este circular și implicit, manipulator: cu cât Georgescu este mai persecutat, cu atât el are mai multă dreptate.
- ”Minciuna se va arde singură” – Prin această expresie, Georgescu formulează o promisiune: anticiparea reabilitării viitoare. De fapt, este schema clasică a martiriului: prigoana de acum va fi justificată mai târziu, prin confirmarea rolului de martir. Dosarul penal devine instrument de prigoană, indiferent de probele de vinovăție pe care le-ar aduce procurorii.
- Figura părintelui care se roagă și iubește de departe. Georgescu evocă ”mărturisitorul din închisoare”, o imagine foarte încărcată simbolic în cultura ortodoxă română (vezi deținuții politici din comunism, ”sfinții închisorilor” etc.). Fără a o face explicit, mesajul îl așază pe Georgescu într-o genealogie a suferinței pentru credință și neam.
Concluzie: mesajul din arestul preventiv consolidează imaginea lui Georgescu de ”Ales prigonit pentru Neam și Țară”
Mesajul lui Georgescu construiește o echivalență între suferința comunității adepților săi și suferința lui, ca inculpat într-un dosar penal, între suferință și dreptate. Georgescu nu cere compasiune și nu se plânge. Tocmai de aceea, imaginea confecționată de martir funcționează. Este o imagine sugerată prin context, iar adeptul o completează singur.
Conțintul mesajului reafirmă imaginea lui Georgescu de ”Mesia politic”. Mecanismele folosite sunt: sacralizarea scopului (”Lucrarea”), asimetria relației dintre ”Ales” și adepți (”Alesul” este inspirat de divinitate) și inducerea ideii că Georgescu posedă atribute de omniprezență și empatie totală (așa cum numai un ”ales al Divinității” ar putea să dețină).
În conceperea mesajului, Georgescu instrumentalizează agresiv Ortodoxia, profitând de tăcerea complice a Patriarhiei Române și a zecilor de ierarhi din Sinodul BOR. Mesajul suprapune registrul politic cu cel liturgic de inspirație ortodoxă, folosește citate biblice neatribuite, operează cu opoziția dintre ”minciună” (dosarul penal, procurorii, adversarii politici, jurnaliștii de investigație etc.) și ”Adevăr” (”Alesul” și adepții săi, ”Lucrarea” etc.).
Efectul principal al mesajului este prezentarea lui Georgescu ca martir. ”Zidurile” și ”pedeapsa” sunt asociate ”prigoanei” și ”virtuților Alesului” care au declanșat prigoana operată de ”Sistemul Ocult”. Dosarul penal nu mai este un mecanism juridic în care Georgescu este anchetat de DIICOT sub acuzația de înșelăciune în valoare de peste 1.100.000 de euro. Dimpotrivă, acest dosar penal este doar o altă dovadă că Georgescu are dreptate, că el este ”Alesul cel prigonit”.
Forța mesajului comunicat de Georgescu din arestul preventiv stă în caracterul lui implicit: fiecare element din mesaj poate fi apărat ca pietate sinceră, ca ceva inocent. Toate elementele mesajului compun însă împreună o imagine de lider providențial și martir, imaginea ”Alesului”.
(VA URMA)
