O investigație realizată în colaborare de RISE Project și PressOne dezvăluie o țesătură terifiantă de interese și putere între președinta celei mai importante instanțe de judecată din România și clanul mafiot din jurul primarului din comuna Chiajna (județul Ilfov), la bariera Capitalei. S-a născut un conflict de interese major, care ar impune îndepărtarea urgentă a Liei Savonea de la șefia ÎCCJ.
Lia Savonea (56 de ani), sinistra demolatoare a justiției, a condus succesiv Curtea de Apel București (CAB) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), iar de anul trecut e președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Rolul ei malefic în distrugerea justiției independente a fost revelat de sute de articole de presă. Investigația realizată de RISE Project și PressOne arată și altă dimensiune a toxicității judecătoarei din fruntea Curții Supreme.
Participată la ancheta jurnalistică, Emilia Șercan a sintetizat cazul într-un scurt text publicat pe Facebook. Varianta amplă se află pe cele două site-uri, iar noi vă prezentăm un rezumat edificator.
Cazul ”Savonea – interlopi”, prezentat de Emilia Șercan: judecătoarea, asociată cu Purcel
”Primarul din Chiajna, Mircea Minea, are un frate: Florian Purcel. Acest frate cumpără un teren în coproprietate cu Lia Savonea și soțul acesteia, în 2006.
Primarul din Chiajna are și un nepot interlop: Sorin Raiciu. Acest nepot tâlhărește un cetățean, îi fură o servietă cu bani, iar apoi își creează un alibi pentru a scăpa de justiție. Se întâmpla în 2008.
Un alt frate al primarului, Marian Velicu, zis Dede, îi învață pe complicii nepotului interlop Raiciu cum să mintă în instanță. Dede este interceptat, iar probele sunt la dosar.
Tot Dede este cel care a intermediat tranzacția pentru terenul cumpărat în 2006 de fratele său, Florian Purcel, și de Lia Savonea.
Trimis în judecată, Raiciu primește o condamnare de 7 ani de închisoare în primă instanță, iar toate alibiurile pe care le construiește sunt respinse de judecător.
Dosarul ajunge în apel la Curtea de Apel București, unde, după administrarea probelor și cu o lună înainte de pronunțare, componența completului este schimbată. În dosar intră doi judecători noi, Lia Savonea și Daniel Grădinaru, care se alătură judecătoarei care s-a aflat în complet de la bun început: Dumitrița Piciarcă.
Acest nou complet îl achită pe interlopul Raiciu. Se întâmpla în 2013, iar Lia Savonea încă era coproprietară de teren cu unchiul interlopului, Florian Purcel.
Dacă până aici vi se pare că ați citit un veritabil scenariu de film, mai aveți puțină răbdare.
În acest dosar există două motivări.
O motivare, redactată de judecătoarea Dumitrița Piciarcă, a fost încărcată în ECRIS, de unde a fost indexată de agregatoare juridice, precum Lege5.
O altă motivare, redactată de judecătorul Daniel Grădinaru, în prezent membru CSM și om de încredere al Liei Savonea, se regăsește în format fizic, la dosarul cauzei.
Povestea acestui adevărat thriller, cu interlopi achitați de magistrați care conduc acum justiția din România, o puteți citi pe RISE Project și PressOne.
Investigația a fost realizată de Andrei Ciurcanu și Daniel Bojin, iar eu și Roxana Jipa am fost contributori.”
Cum a scăpat Lia Savonea un interlop de închisoare în timp ce era asociată cu rudele lui în afaceri imobiliare
O decizie a unui complet prezidat de judecătoarea Lia Savonea, la Curtea de Apel București, a rămas timp de 12 ani un secret în cariera acesteia.
Un nepot recidivist al primarului din Chiajna a fost achitat de completul prezidat de Savonea după ce fusese condamnat la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie.
Componența completului a fost schimbată chiar înainte de decizia finală. Lia Savonea și un apropiat al ei au intrat umăr la umăr în dosar, după ce au propus și au aprobat modificarea completului.
Administrarea probelor era deja finalizată de alți judecători. Așa arată un posibil caz de abuz în serviciu, pentru că a fost încălcat principiul continuității completului, a cărui componențeă a fost schimbată fără o justificare temeinică.
La momentul la care dădea soluția de achitare, Savonea era asociată de 7 ani pe un teren din Chiajna chiar cu unchiul interlopului.
De reținut!
- Pe interlop îl cheamă Sorin Raiciu și este unul dintre membrii clanului ”Litrașu”. Este nepotul infamului primar al comunei Chiajna, Mircea Minea (PNL), aflat în funcție de 30 de ani.
- Individ cu un bogat trecut infracțional, Raiciu era acuzat că și-a fabricat rapid un alibi după ce ar fi atacat un om de afaceri și ar fi fugit cu o servietă cu bani. Instanța de fond l-a condamnat pe recidivist la 7 ani de închisoare, pentru tâlhărie.
- Un frate al primarului din Chiajna a fost, între 2006 și 2018, coproprietar cu Lia Savonea pe un teren din localitate. Chiar în acea perioadă, un complet prezidat de Savonea l-a achitat definitiv pe Raiciu, anulând pedeapsa de 7 ani cu executare.
- Salvat de ”completul Savonea”, Raiciu și-a continuat parcursul infracțional. Astăzi este judecat pentru tentativă de omor.
- Un alt frate al primarului Minea apare în stenogramele dosarului de tâlhărie. El îi învăța pe martori ce să declare la audieri, ca să-i păcălească pe investigatori.
- Terenul pe care judecătoarea l-a împărțit cu fratele primarului (unchiul interlopului) a fost vândut în 2018, însă Lia Savonea nu a menționat tranzacția imobiliară în declarația sa de avere.
DOSARUL
10 decembrie 2013. Un complet al Curții de Apel București, prezidat de judecătoarea Lia Savonea – la acel moment, președinta instituției –, emite o decizie de achitare definitivă pe numele lui Sorin Raiciu, acuzat de comiterea unei tâlhării cu violență.
Cu câteva luni înainte, instanța de fond îl condamnase pe Raiciu la 7 ani de închisoare. La data pronunțării deciziei finale, Raiciu avea 24 de ani și era deja recidivist, fiind condamnat pentru mărturie mincinoasă într-un alt dosar.
Bărbatul este nepotul primarului Mircea Minea, care conduce comuna Chiajna din 1996 și a fost cercetat, la rândul lui, în mai multe dosare penale.
La momentul achitării nepotului, un unchi al acestuia, frate al primarului Mircea Minea, deținea în coproprietate un teren din Chiajna chiar cu Lia Savonea, președinta completului de judecată.
Componența completului din recurs fusese schimbată cu doar o lună înainte de decizia finală, imediat după administrarea probelor – moment în care în complet au intrat Lia Savonea și un apropiat al acesteia, judecătorul Daniel Grădinaru.
Schimbarea componenței completelor a devenit un fenomen răspândit în instanțele din România în ultimii ani, deși normele legale permit acest lucru doar în cazuri excepționale, temeinic justificate. Practica a fost intens criticată de magistrații care au protestat după ce echipa Recorder a difuzat documentarul ”Justiție capturată”.
TÂLHĂRIA
23 decembrie 2008, București, cartierul Militari.
Ora 19.33. În seara de colinde, un bărbat se întoarce acasă la volanul mașinii sale după o zi de muncă. Într-o servietă are 62.000 lei – încasările firmei sale din ziua respectivă –, mai multe acte și încă 3.000 lei, bani personali. Când oprește în poarta locuinței, pe o stradă din Militari, nu departe de comuna Chiajna, trei bărbați cu glugă se apropie de mașina lui.
Unul dintre atacatori îi taie un cauciuc, iar ceilalți doi îl trag afară din mașină și-l lovesc puternic în față, apoi îi smulg geanta cu bani și o iau la fugă. Țipetele victimei îi alertează vecinii și rudele.
Un martor îi urmărește pe indivizi și reușește să vadă numărul mașinii (un BMW negru), pe care-l notează cu degetul pe praful așternut pe o altă mașină, parcată în zonă.
Ora 19.39. Alertată de zgomotul din stradă, fiica victimei sună la 112 și-i acordă primul ajutor tatălui său, care sângera puternic, precum și mamei sale, care leșinase la vederea soțului căzut în stradă.
Câteva minute mai târziu, polițiștii ajung la locul incidentului și încep cercetările. Cu ajutorul numărului de înmatriculare notat în grabă, este identificat rapid proprietarul BMW-ului negru care plecase în trombă de la locul faptei. Acesta devine suspect în dosar.
Este vorba despre Sorin Raiciu, membru al Clanului ”Litrașu” din Chiajna, unul dintre cele mai vechi clanuri interlope din zona Bucureștiului.
Orele 19.53. Sorin Raiciu intră în mall-ul Plaza România din zona Lujerului, unde este văzut de camerele de luat vederi. Două minute mai târziu, la 19.55, cumpără o vestă, primește un bon fiscal pe care apare ora achiziției, după care părăsește complexul comercial.
Întors la Chiajna, Raiciu e săltat de polițiștii care-i identificaseră mașina. Poliția face o percheziție sumară a autovehiculului, fără să găsească servieta cu bani, dar întrerupe verificările pentru că rudele lui Raiciu – adunate la fața locului – încep să facă scandal.
Mașina este indisponibilizată și dusă la secție, unde sunt continuate cercetările.
Raiciu e reținut în acea seară, iar procurorul de caz cere mandat de arest pentru 29 de zile, aprobat de un judecător.
La a doua percheziție, polițiștii găsesc în BMW bonul fiscal și vesta cumpărată de la mall, dar și un document contabil care fusese, potrivit victimei, chiar în servieta dispărută cu banii furați.
Acest document va fi folosit de anchetatori, pe lângă alte probe, ca să obțină o condamnare cu executare în primă instanță.
La șase zile de la tâlhărie, poliția intră în posesia servietei victimei, care fusese găsită de un bărbat în spatele unui complex comercial din apropierea Plaza Mall. Procurorii demontează astfel ipoteza lansată de Raiciu că documentul contabil ar fi fost plantat de polițiști în mașina sa cu două zile înainte. Localnicul găsise servieta pe drumul care ducea spre mall-ul de unde Raiciu își cumpărase vesta.
Rude care au încercat să-i fabrice un alibi tâlharului din Chiajna:
- Viorica Raiciu – mama lui Sorin Raiciu, verișoară cu primarul Mircea Minea;
- Adrian Cristea – unchiul lui Sorin Raiciu.
Familia primarului din Chiajna este formată din patru frați: Mircea Minea (actualul edil al comunei), Florian Purcel, Marian Velicu (zis Dede) și Ilie Slave. Ultimii doi frați au decedat.
În 2006, Florian Purcel a cumpărat împreună cu Savonea un teren de 2.500 de metri pătrați, care ulterior a fost vândut. RISE Project a dezvăluit schema imobiliară aîn 2023 (detalii AICI).

COMPLETUL
10 decembrie 2013, Curtea de Apel București. Sorin Raiciu așteaptă soluția finală la Curtea de Apel București, în dosarul de tâlhărie, după ce cu 6 luni înainte primise o condamnare la 7 de închisoare cu executare.
Completul din apel era prezidat de Lia Savonea, șefa Curții de Apel la acel moment, alături de alți doi judecători:
- Daniel Grădinaru – aflat în cercul-zero de încredere al Liei Savonea. Grădinaru, judecător la Înalta Curte, a urcat în carieră până la nivelul de președinte Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde acum e membru. Deține și el o proprietate în Chiajna, achiziționată cu aproape două decenii în urmă.
- Dumitrița Piciarcă – la momentul deciziei, era anchetată penal de DNA pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Astfel, avea o poziție fragilă la momentul pronunțării sentinței. A fost, de altfel, suspendată din magistratură câteva luni mai târziu, când a fost și trimisă în judecată.
Dosarul DIICOT
Numele lui Sorin Raiciu a ajuns anul trecut din nou pe masa unui complet din care făcea parte și Lia Savonea, după ce a încercat să-și reducă din limitele pedepsei într-un nou dosar.
Raiciu este judecat astăzi pentru tentativă de omor, după ce în 2020, împreună cu alți membri ai clanului Litrașu, s-a încăierat cu bâte și cuțite, la lumina zilei, cu rivalii din clanul Iordan. Acum doi ani, Raiciu a făcut un denunț, pentru a beneficia de reducerea limitelor pedepsei.
Denunțul lui a mutat conflictul din lumea interlopă chiar în curtea DIICOT.
Cel pe care l-a denunțat Raiciu a făcut o cerere de strămutare a dosarului, care a ajuns chiar pe masa unui complet prezidat de aceeași Lia Savonea. Completul de judecători i-a respins cererea.
Lia Savonea a fost numită președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în iunie 2025. A fost singurul candidat înscris la concursul pentru şefia instanței supreme.
Daniel Grădinaru a devenit în 2023 președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, funcție pe care a ocupat-o până în 2024. În prezent este membru al CSM și judecător la ÎCCJ.
Dumitrița Piciarcă a fost condamnată în 2017 la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. Piciarcă, alături de alte două judecătoare, a fost acuzată și ulterior condamnată pentru că l-a ajutat pe omul de afaceri Dinel Staicu să scape de pușcărie. Cele trei judecătoare au atacat decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care în 2025 a validat condamnarea din România.
Mircea Minea este în continuare primar în Comuna Chiajna, ajuns la al 8-lea mandat consecutiv. În 2023 a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu producere de consecințe deosebit de grave. Procurorii susțin că, în perioada 2007–2021, Minea și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, ar fi încheiat mai multe contracte și ar fi favorizat clubul de fotbal Concordia Chiajna, unde era membru fondator și președinte al consiliului director. Prejudiciul estimat este de aproape 10 milioane de euro. După 3 ani de la înregistrare, dosarul nu apare nici acum cu termen pe fond la Tribunalul Ilfov.




in Romania, mai exista conflict de interese? Aici exista o fratietate deplina!
Doar in Moldova, sora noastra mai mica se dau pedepse de 19 ani in 9 luni!
Terorizeaza hotii, dle!
Conflict de interese, abuz in serviciu – expresii SF. ANI este tot o institutie SF.
Nu ii face nimeni nimic. Daca ea cade se demolează toată mafia rusa din justiție,servicii,psdaur