În 2026 vom scoate din buzunare, în plus, peste 7 miliarde de lei doar pentru combustibil! Asta, dacă prețurile rămân cele de azi, iar petrolul se menține în jurul valorii de 100 de dolari pe baril.
UE a calculat că, în toată Uniunea, costul suplimentar pentru energie va fi de 55 de miliarde de euro, până la final de an (energie electrică, gaze, combustibili).
Haideți să vedem de ce!
România are una dintre cele mai mari accize pe combustibil din UE, mai ales pe motorină.
După ultimele modificări fiscale, România ocupă locul 5 în UE la valoarea accizei pe motorină, cu aproape 80 de euro peste Germania, cu 260 de euro peste Polonia și cu peste 200 de euro peste Bulgaria, per mia de litri. Mai exact, avem o acciză la motorină de aproximativ 550 de euro, în condițiile în care UE cere să fie de minimum 330 de euro la motorină și de 360 de euro la benzină.
La benzină, România are o acciză de aproximativ 600 de euro – locul 8 în UE.
În România, consumul de combustibil, de aproximativ 10 miliarde de litri, este compus din 80% motorină și 20% benzină. Deci, în România, consumul principal este motorina. De ce? Transportul (România având multe companii de transport rutier de marfuri), agricultura, industria și, da, avem și o flotă mai mare de mașini cu motoare diesel.
UE a cerut zilele trecute, prin vocea Comisarului pentru Energie, Dan Jørgensen, ca statele membre să scadă taxarea pe energia electrică, combustibili și gaze naturale, pentru a reduce povara mare asupra consumatorilor și a economiei. În România, atât președintele Nicușor Dan, cât și premierul Ilie Bolojan au refuzat public ideea scăderii taxelor.
De ce? În primul rând, pentru că taxele pe combustibil (TVA și accize) aduc la bugetul de stat aproape 9 miliarde de euro pe an (cam 3,7 miliarde din TVA și 5 miliarde din accize). Adică, aproape 15% din toate veniturile din TVA și accize și aproape 3% din PIB.
Creșterea prețurilor va suplimenta aceste încasări cu cel puțin 0,6–0,7 miliarde de lei în acest an.
Bugetul țării, știm, este praf și pulbere! Însă azi, o companie din România nu prea mai poate fi competitivă cu una din Polonia, unde acciza este la jumătate. Dar și consumul va fi lovit, pentru că, dacă în Polonia un consumator își poate cumpăra cu venitul mediu 900 de litri de combustibil, iar în Germania 1.500 de litri de combustibil, în România își poate cumpăra doar 600 de litri (calculat la valori medii și procentele de consum pe țară benzină–motorină). Cu alte cuvinte, România deja are o putere de cumpărare mică, însă acciza este dublă la motorină față de Polonia și cu 80 de euro peste Germania.
O altă măsură luată de câțiva ani, de mai multe state europene, a fost aceea de a limita creșterea accizei la motorină în dauna celei pe benzină, pentru a proteja industria, transportul și agricultura. Nici așa nu s-a decis în România.
Astăzi, la stat merge, sub formă de taxe, 47% din prețul motorinei și 49% din prețul benzinei.
Da, bugetul va încasa în plus din creșterea de preț – nu sume mari, dar va încasa.
Degeaba oferi însă anumite subvenții, care vor fi plătite peste un an, pentru că multe companii nu vor putea duce aceste costuri. Spre exemplu, azi, subvenția pe motorina pentru agricultură, din 2025, nu este încă plătită. OK, vii cu un ajutor plătit peste 8–12 luni, dar acea companie trebuie să dețină capitalul pentru a achita aceste creșteri mari, iar dacă are și un consum mare…
Cei 7 miliarde de lei vor dispărea din economia reală și se vor duce pe cost suplimentar la pompele de combustibil. E mult!
La care se va adăuga o scădere a consumului de combustibil în economie, adică acel plus de încasări din accize este foarte posibil să dispară din cauza scăderii consumului. Însă efectul nu va fi unul benefic într-un an în care oricum ne propunem o creștere economică de 1%. Adică mergem pe sârmă.
Dacă nu se vor găsi soluții pentru a lua parțial din povară, vor fi lovite exporturile de servicii și produse, pentru că o companie nu va face față costului regional în competiție cu un jucător din altă țară.
Știu, nu sunt bani la buget. Dar economia ar trebui protejată în aceste vremuri. Nu pentru că zic eu asta, o spune UE, care are calcule detaliate.
DE ACELAȘI AUTOR:
* Groparul Grindeanu
* Consiliul pentru barbut
* Unde au dispărut miliardele României. Schema lui Ciolacu
* Un pod prea trumpizat
* Să fie pace!
* Rușinea clopotelor
* Un agitator iresponsabil
* Reformă cu rugăminți
ALTE EDITORIALE:
GRIGORE CARTIANU: Astăzi scriem istorie: guru a tras un pârț. Suveranist, patriotic, strămoșesc
ADRIAN PAPAHAGI: „Fenomenul Putin”. Hai, Neamțule, că poți!
CRISTIAN GHINEA: PNL s-a comportat ca un partid socialist sub guvernarea Nicu-Marcel. Poate redeveni liberal prin „USR-izare”
CRISTIAN PĂUN: Sabotorii vor să răstoarne bugetul
CLAUDIU NĂSUI: V-au luat banii și acum cresc din nou cheltuielile!
BOGDAN GLĂVAN: România e mai aproape de Iran decât de SUA
SORIN BOCANCEA: A doua zi după furie
PAUL PALENCSAR: Noutăți de pe frontul persan
VLADIMIR MUNTEANU: Va pierde România războiul pentru justiție și securitate națională?
DANA HERING: Duamna Anca e suveranistă de Dubai
VITALIE COJOCARI: Războiul de pe Nistru
MATEI UDREA: Cum am ajuns fascist
ANDREI COLȚEA: Lumea de Ieri, Lumea de Azi și Lumea de Mâine
VASILE POPOVICI: Fița fițelor: școala în Dubai
DOINA DABIJA: Măi, dorule…
DANIEL UNCU: Biblic
ALECU RENIȚĂ: Adevărul istoric se cere legiferat și apărat
FLORIN BURTA: Răul este absolut, binele este relativ în politica românească
CRISTIAN HUBALI: Șutul în cur din Dubai
GHEORGHE POSTELNICU: Evanghelia după Călin
NICOLAE DABIJA: ‘Van ‘Vanîci




Pai vom vedea imediat in inflatie aceasta crestere a pretului la carburant, si cand a fost facut bugetul pe 2026 s-a avut in vedere si o rata a inflatiei de 6,5%, sa vedem cum va arata acest buget cu o rata a inflatiei cel putin dubla datorata cresterii inflatiei, ca sa nu mai vorbim de disparitiei a acelui 1% crestere economica…
Sa vina acum PSD-ul sa se dea cu fundul de pamant ca iese de la Guvernare daca nu se injumatateste acciza la carburant :))))))))