În 1910, Constantin Rădulescu-Motru făcea o radiografie a „sufletului neamului nostru” într-un discurs rămas în istorie, în care ne descrie atât de bine pe noi, românii. Recitindu-l, ai impresia că și l-a ales drept model pe Nicușor Dan, un adevărat exponent al românimii gregare, înapoiate și retrograde de la începutul secolului trecut.
Suntem un popor care nu s-a schimbat prea mult de atunci, deși am traversat războaie, dictaturi sângeroase și, în ultimii ani, un cert progres.
„Când un român stă la îndoială, fiți siguri că el nu stă pentru că are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu știe încă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga? Iată suprema lui neliniște. Pentru risipirea acestei neliniști, sforțarea Românului se îndreaptă în afară, ca să prindă cu urechea zvonul cel din urmă. Dar niciodată sforțarea nu merge înăuntru, spre forul conștiinței”, spunea C. Rădulescu-Motru într-o conferință la Atheneul Român.
Ca un bun român, președintele nostru nu stătea la îndoială pentru că-l omora propria conștiință („dacă mă duc la Consiliul păcii al lui Trump, îmi calc principiile”), ci pentru că nu știa încotro bate vântul. Noroc cu Conferința de securitate de la München: a aflat.
„Omul de caracter la români nu este acela care este consecvent cu sine însuși. Ci acela care n-a ieșit din cuvântul grupului, cel care a urmat întotdeauna clopotul turmei. Nu este vorba despre CUM sună clopotul, ci DACĂ sună. A sunat, ai fost prezent și ești român, atunci ești om de caracter”, scria în continuare filozoful, psihologul și academicianul Constantin Rădulescu-Motru.
Cert: mare om, mare caracter – președintele nostru! A sunat clopotul lui Trump, nu contează cum, cât de grobian și de grețos sună. Contează să fii prezent și, iată, Nicușor al nostru face dovada unui mare caracter.
Găsim și un diagnostic al societății noastre actuale în paginile scrise de Rădulescu-Motru: suntem încă o țară cu multe suflete gregare, cu mulți oameni fără personalitate proprie, care funcționează majoritar prin imitație și spirit de turmă. Așa se explică succesul fulgurant al lui Georgescu pe rețelei sociale și propagarea în masă a narațiunilor naționaliste, înghițite pe nemestecate și repetate pe negândite de populația „suveranistă”.
Să vedem ce mai zice Rădulescu-Motru.
„Preocupat de ce vor zice alții, ușurelnic când are de luat hotărâri sub influența mulțimii, religios și naționalist de ochii altora și în genere cu privirea totdeauna ațintită la ce vor face alții, Românul pare a trăi mai mult cu o conștiință de grup decât cu o conștiință a sa personală. (…).
Românul are un suflet gregar și atâta tot. Prin suflet gregar, sociologia înțelege altceva decât un suflet solidar.
Solidaritatea este opera sacrificiului conștient, este ultima verigă în înălțarea conștientă a voinței, pe când gregarismul este o stare impusă de împrejurări și de tradiție.
Solidaritatea este ținta spre care se îndreaptă cultura; gregarismul poate fi anterior orișicărei culturi și unii sociologi pretind chiar că el este anterior culturii.
Unitatea sufletească care se stabilește între toți membrii societății prin gregarism este cu desăvârșire de altă natură decât cea care se stabilește prin solidaritate. Gregarismul se produce prin imitație, solidaritatea prin încordarea și stăpânirea de sine.
O societate cu suflet gregar nu opune imitației niciun obstacol; membrii ei având suflete puțin diferențiate, lasă drum liber imitației, și aceasta se întinde de la o margine la alta a țării; pe când o societate cu suflete diferențiate opune rezistență imitației, iar unitatea între membrii ei nu se poate obține decât prin sacrificiul voit al fiecărei persoane.
Gregarismul este o armonie a sufletelor dobândită pasiv, aproape mecanic. Solidaritatea este o armonie obținută prin lupta omului cu sine însuși, prin recunoașterea altora, după ce fiecare s-a construit pe sine.
Dar cu aceasta nu vrem să înțelegem că starea de gregarism este o stare plină de păcate, de care un popor ar trebui să se rușineze.„
Iată, deci, marea confuzie: progresiștii români, cei care cred în valoarea individului, în solidaritatea europeană (care a funcționat și adus prosperitate în Occident și la noi, îndepărtând în același timp războaiele de pe continent), au crezut că votează un om care le seamănă. Nicușor Dan nu e decât un spirit gregar, într-o societate în care gregarismul e încă la cote înalte. Atâta tot.
Prin decizia sa de a fi observator la Consiliul lui Trump, Nicușor Dan nu face decât să dea dovada mediocrității sale. Am fi sperat, poate, date fiind studiile sale strălucite, capacitățile sale de a rezolva probleme matematice complexe, că ar fi un spirit avansat, individualizat, o personalitate bine definită, în ciuda ambiguității sale evidente.
Nimic, rien, nada. Principiile lui Nicușor Dan sunt ancorate probabil undeva în abstract; în real, el este doar un demn reprezentant al românilor neaoși, fără personalitate, care se dă după cum bate vântul.
Mulțumim, Constantin Rădulescu-Motru! Textul integral – aici.
MINUNAT articolul dv., dar cred ca nu va fi inteles corect nici de politicieni, nici de simpli cetateni.
Nu am înțeles totuși ceva: Doamna Hanganu este româncă?
Superb articol! Felicitari doamnei Marie-Cosette Hanganu!
Exact ce gandesc si eu despre Nicusor Dan, desi unii de pe acest site ma insulta pentru aceasta opinie.
ND este si va ramane momaia de la Cotroceni.
Este atat de real acest fragment din articol:
„Prin decizia sa de a fi observator la Consiliul lui Trump, Nicușor Dan nu face decât să dea dovada mediocrității sale. Am fi sperat, poate, date fiind studiile sale strălucite, capacitățile sale de a rezolva probleme matematice complexe, că ar fi un spirit avansat, individualizat, o personalitate bine definită, în ciuda ambiguității sale evidente.”