Proiect de țară

Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 11 februarie 2016.

Unul dintre protestatarii din centrul Chişinăului, care a participat la toate acţi­unile Platformei DA, atunci când i-a văzut fraternizând pe I. Dodon, R.Usatîi şi A. Năstase, referindu-se la alegerile anticipa­te, care vor avea loc cel târziu în toamnă, m-a anunţat speriat:

– Vin ruşii!

– Cum să vină?, îl întreb. De unde să mai vină? Când ei nici n-au plecat.

Cei care s-au mai dus nu-s ei, ci tot concetăţeni de-ai noştri, care au părăsit ţara, în căutarea unei bucăţi de pâine, pe care ei, cei veniţi după 1940, toţi ca unul au găsit-o aici.

Eu nu mă tem de tancurile ruseşti, eu mă tem de mintea lui Dodon.

Convingerea mea, având în vedere ziua de 7 noiembrie 1989, când mulţimi­le au stat în faţa tancurilor ruseşti, e că te mai poţi înţelege cu acestea, dar nu şi cu indivizi ca Dodon şi alţii ca el.

Acesta, dacă vine la putere, promite că va federaliza Republica Moldova, va anu­la Acordul de asociere cu Uniunea Euro­peană, va face ca rusa să fie limbă de stat, va trece scrisul „limbii moldoveneşti” la alfabet chirilic, va pune în locul tricolo­rului drapelul roşu cu cap de bou pe care l-a şi pregătit, va muta capitala Transnis­triei la Chişinău şi a Republicii Moldova la Moscova, va interzice cetăţenia ro­mână – adică europeană –, va renunţa la suveranitatea Republicii Moldova în schimbul gazelor ieftine ş.a.m.d.

Îţi mai trebuie tancuri ruseşti?!

Dodon va fi susţinut de celălalt bufon politic, Renato Usatâi. Pe fundalul lor, în Parlamentul de după eventualele alegeri, cei 7, cel mult 10 deputaţi, posibili, ai Platformei DA vor arăta neputincioşi şi jalnici.

Am mai discutat în Piaţă cu un protes­tatar în uniformă de camuflaj, care seamă­nă cu oamenii lui Dodon-Usatâi-Năstase, care i-au bătut pe unionişti la 24 ianuarie lângă monumentul lui Ştefan cel Mare. Mi s-a prezentat „tanchist”. Deci, piaţa e deja ocupată de tanchişti. Rămâne să mai aşteptăm să vină tancurile. În aces­te zile, peste 100 de tancuri (de trei ori mai multe decât are Armata Naţională a Repu­blicii Moldova) fac manevre militare pe poligoanele din Transnistria, inclusiv cum să treacă pe pontoane Nistrul într-un timp record.

Am crezut în Platforma DA şi dezideratele ei, am fost cu mulţimile în Piaţă ca să-i susţin, până la 24 ianuarie curent, când am descoperit cu toţii că am fost folosiţi ca fundal pentru Dodon şi Usatîi, care s-au erijat în salvatori ai naţiunii. Le-am făcut cu toţii campanie electorală, iar ei ne-au promis în interviurile acordate în aceeaşi seară:

1. I. Dodon: „Am să vin la putere şi am să le arăt unioniştilor anul 1940”;

2. R. Usatîi: „Am să vin la putere şi am să fiu mai rău ca Beria”.

Ambii vor putere, nimic altceva.

Sloganul lor nerostit este următorul: „Daţi-vă, hoţilor, la o parte, ca să mai fu­răm şi noi!”.

Ei ne împart în români şi moldoveni, ca să ne aţâţe pe unii contra altora şi – acesta e visul lor cel mare – poate facem vreun război între noi şi noi, un Maidan cât de mic, în care să curgă şi ceva sânge.

De la microfonul Platformei DA, oligarhul Dodon striga: „Jos oligarhii!”. Iar „hoţul în lege” Usatîi ţipa: „Hoţii la închisoare!”.

Tot atunci, A. Năstase a declarat cu fer­mitate: „Vom merge până la capăt!”.

Dar capătul nu se vede.

Iar întrebarea care se cere pusă e: cu cine merge Platforma DA până la capăt – cu necăjiţii din piaţă, cu poporul pe care pretinde că-l reprezintă, cu intelectualii sau cu duşmanii declaraţi ai Neamului nostru?

A susţine că nu importă cu cine te legi ca să-ţi rezolvi problemele, adică să-l dai jos pe odiosul Plahotniuc, e identic cu a te lega cu dracul ca să ajungi în rai.

Proverbul preferat al politicienilor noştri de câteva decenii este: „Fă-te frate cu dracu’ până treci puntea!”.

Dar se ştie: cine se face frate cu dracul nici puntea n-o mai trece, dar nici de drac nu mai scapă.

De aceea am şi ajuns unde am ajuns.

Greşelile dintotdeauna ale liderilor noştri au drept argument supoziţia cunos­cută că „politica este murdară”.

Dar noi credem că nu politica este murdară, ci oamenii sunt murdari. Politica murdară o fac oamenii murdari. E timpul ca-n politica noastră să vină oameni tineri, necompromişi, corecţi, principiali, care ţin la Neam şi nu doar la propriile interese şi buzunare.

Prin prezenţa în PMAN a celor doi Ivani Susanini, care ne vor duce către Uniunea Europeană prin taigaua siberia­nă, a fost spurcat acest loc sfânt pentru noi toţi, unde am obţinut limbă de stat, grafie, independenţă, libertate ş.a.

Rugăm ca un sobor de preoţi de la cele două Mitropolii să sfinţească de ur­genţă PMAN şi s-o cureţe astfel de pu­toarea emanată de adepţii lui Dodon şi Usatîi, care au încercat s-o încalece cu slogane contra Neamului nostru, contra orientării noastre europene şi apropierii de Ţară şi contra Libertăţii obţinute cu mari sacrificii.

În contextul în care politicienii sunt compromişi, sau au fost compromişi (Dodon şi Usatîi sunt compromişi din faşă, ceilalţi au fost compromişi – de alţii, de presă, dar şi de propriile acţiuni), respon­sabilitatea Societăţii Civile creşte.

E necesară depolitizarea Societăţii Civile.

Forumul Civic al Platformei DA, din care fac parte mai mulţi şefi de parti­de, nu poate reprezenta Societatea Civilă, de vreme ce liderii de partid încearcă s-o subordoneze intereselor lor politice.

Nu ne-ar fi alarmat situaţia creată, dacă partidele de extremă stângă s-ar fi situat pe poziţiile pro-europene ale Platformei DA.

Din păcate, s-a creat impresia că Platforma DA s-a situat pe poziţiile anti-europene ale Partidului Socialist şi cele ale Partidului Lor (care-şi zice „Al Nostru”).

Lucru care nu poate să nu ne îngrijoreze. Noi ne dorim dez-dodonizarea Societăţii Civile, dez-usatizarea, dez-plahotnicizarea ei.

Se ştie că la 31 decembrie 2006 Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova a depus Cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană din partea Societăţii Civile, cu peste 200.000 de semnături.

Noi am urmat exemplul Ungariei, prima cerere de aderare a acestei ţări fiind iniţiată în 1995 de Societatea Civilă.

Urma ca Cererea oficială să fie depusă între timp de Guvernul Republicii Moldova.

Dar acest lucru nu s-a făcut.

Ba mai mult, acum doi ani, Natalia Gherman, ex-ministru de Externe, a anunţat: „Noi nu vom depune cerere de aderare la UE, pentru că nu suntem pregătiţi”.

Oamenii politici ne văd pregătiţi doar de integrare cu Uniunea Vamală a lui Pu­tin, cu Moscova, cu gulag-urile Siberiei.

A declara un moratoriu nu pe doi ani, ci pentru o singură oră, integrării în Uniu­nea Europeană, cum au făcut-o de comun acord A. Năstase şi I. Dodon, înseamnă a abandona pentru totdeauna vectorul european. Chiar dacă comisarii UE numiseră Republica Moldova „campion al integrării europene”.

Respectarea Acordului de asociere este obligatorie.

Există paşi concreţi care trebuie fă­cuţi, etape dinainte stabilite, pe care, dacă nu le parcurgi conform graficului, eşti scos din calcule.

Cine va mai sta de vorbă cu noi, cei care nu vom mai avea cuvânt, după doi ani de zile, când ne vom duce la Strasbo­urg să-i anunţăm pe mai-marii UE că noi ne-am răzgândit şi ne vrem porniţi spre UE?

În contextul în care declaraţiile unor lideri ai Platformei DA vin să compromită principiile de integrare europeană, suntem nevoiţi să ne expunem poziţia noastră şi să reafirmăm ceea ce se conţine în Cere­rea noastră de aderare: Locul Republicii Moldova e în Europa.

Iar aici niciun compromis nu-şi are locul.

Din păcate, asistăm cu toţii la eşecul statului autodeterminat în 1991. Experi­enţa noastră de 25 de ani demonstrează neviabilitatea lui.

La 28 octombrie 2015, 71 de perso­nalităţi din Republica Moldova au lansat, ca unică soluţie de ieşire din criza în care ne-am pomenit, un Apel de reunire a celor două state româneşti.

Uniunea Scriitorilor a adresat şi ea o Declaraţie în acelaşi subiect. Sute de concetăţeni au reacţionat, susţinând ideea lansată.

În Apel s-a propus că dacă nu dorim să dispărem ca popor, ca limbă, ca neam în hăţişurile Siberiei, care ne bate la uşi, sau în neantul istoriei, este necesar ca Gu­vernul de la Chişinău să iniţieze cu Gu­vernul de la Bucureşti tratative privind înlăturarea consecinţelor Pactului Rib­bentrop-Molotov, condamnat de toate ţările lumii, pentru reunificarea celor două state româneşti.

Numai aşa am putea evita pericolul de a fi înglobaţi încă o dată în imperiul care la 1812 şi în 1940 ne-a despărţit de neamul nostru, numai aşa vom scăpa de sărăcie, de corupţie, de şantaj economic, am obţine mărirea salariilor, a pensiilor (care în dreapta Prutului sunt de 6 ori mai mari) şi am ajunge mai repede, ca parte a unui stat membru al Uniunii Europene, în Uniunea Europeană. Într-o primă eta­pă, ţara reîntregită s-ar putea numit Statul Federativ România-Republica Moldova. Ea ar putea avea o vreme două capitale (Bucureşti şi Chişinău), două guverne, două parlamente.

În acelaşi timp, guvernanţii noştri să poarte tratative cu Ucraina pentru un schimb de teritorii, aşa cum arătau acestea înainte de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov: Transnistria cu tot cu Armata a 14-a s-o cedăm pentru Sudul şi Nor­dul Basarabiei, care de secole au fost ale noastre.

Sunt convins că anume guvernanţii, prin lipsa lor de activitate şi lipsa de res­ponsabilitate, care au provocat sărăcirea populaţiei, corupţia generalizată, au creat premise pentru Reunire.

Şi conjunctura politică internaţională ne este favorabilă.

Pentru realizarea acestui deziderat, mai e necesară crearea unui curent unionist credibil, prin unirea forţelor unioniste, a intelectualităţii, a oamenilor de bună-cre­dinţă, a societăţii în jurul acestei Idei, de salvare a noastră, ca neam, ca limbă, ca istorie pe această aşchie de Ţară.

Totodată, am adăuga şi câteva între­bări care nu s-au pus în mod special la multele manifestaţii de protest la care am vrea să ni se răspundă:

1. Au furat toţi. Dar de ce fac închisoa­re numai unii?
2. În ultimii 25 de ani s-a furat, din bănci, de la bugetul de stat, din credite­le acordate de Banca Mondială, din banii publici peste 30 de miliarde de lei. Dar de ce se vorbeşte doar de-un miliard?
3. Hoţii, când ajung şefi, învaţă să fure fără să încalce legea. De ce nu sunt traşi la răspundere autorii legilor (făcute de hoţi pentru hoţi), care legiferează fărădelegea?
4. Ni s-a furat aeroportul, fiind dăru­it Federaţiei Ruse, duşmanul strategic al Independenţei noastre. Cine l-a furat şi cu concursul cui? Poate fi acesta returnat acum? Sau să aşteptăm să se nască nepoţii noştri, cărora Kremlinul l-ar putea restitui după cei 49 de ani de concesiune?
5. Cât de „deţinut politic” e Grigore Petrenco, dacă acesta făcuse depozite de muniţii în apartamentele camarazilor săi din „ANTIFA”, Mihail Amberg ş.a., privind pregătirea unui război civil sânge­ros?

Susţinem în acelaşi timp crearea unui Forum cu adevărat Civic, fără tutela sau umbrela unor partide politice, care ar avea eventual numele de Sfatul Ţării. Şi ca să nu fie confundat cu alt Sfat al Ţării, cel din 1918, să fie denumit Sfatul Ţării-2.

Credinţa mea e că Unirea din afară o vom putea face numai în măsura în care vom fi uniţi înăuntru.

Acesta este noul proiect de ţară pe care-l propunem societăţii Republicii Moldova.

Nicolae Dabija, 11 februarie 2016

DE ACELAȘI AUTOR: