În cea de-a treia zi a Campionatului European de fotbal a apărut prima remiză și, prin asta, prima surpriză. De fapt, o semi-surpriză: Danemarca – Slovenia 1-1. În rest, toate cele 6 partide au fost câștigate de echipele favorite, statut confirmat de cotele de la casele de pariuri.
Au existat și două favorite care mai întâi au încasat câte un gol, dar ambele au întors de la 0-1 și au câștigat cu 2-1. E vorba de Italia (contra Albaniei) și de Olanda (contra Poloniei).
În schimb, Danemarca conducea la pauză și se afla în control total, dar Slovenia a revenit spectaculos spre finalul partidei, egalând și fiind aproape chiar de victorie.
De altfel, Slovenia a fost și singura echipă din estul Europei (sintre țările ex-comuniste) care n-a pierdut până acum. În rest, Polonia, Ungaria, Croația, Serbia și Albania n-au obținut nici măcar un punct.
Duminică a ieșit la rampă și Jude Bellingham, câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid. Starul de 21 de ani a marcat singurul gol al Angliei, cu capul, în stil de mare zmeu.
Olanda a arătat o echipă foarte frumoasă, cu un mare potențial ofensiv. Cvartetul Simons – Reijnders – Gakpo – Depay e pur și simplu devastator, dar golul victoriei batave a venit tot de la rezerva Weghorst, cel cu „dubla” din poarta Argentinei, la CM 2022. Cvartetul-minune al Olandei are o distribuție de 24 de carate și în privința echipelor de club de la care provin cei patru: PSG – AC Milan – Liverpool – Atletico Madrid. În schimb, Weghorst s-a întors în Bundesliga, la Hoffenheim, după sezonul ratat de la Manchester United.
Minutul și scorul (duminică)
- Olanda – Polonia 2-1: Gakpo (29), Weghorst (83) / Buksa (16).
- Danemarca – Slovenia 1-1: Eriksen (17) / Janza (77).
- Anglia – Serbia 1-0: Bellingham (13).
21 de goluri + 1 autogol = 22 de marcatori diferiți
- Deși s-a marcat de 22 ori (21 de goluri și un autogol), niciun jucător n-a înscris până acum mai mult de un gol!
- Dintre cele 14 echipe care au jucat în primele trei zile, doar Croația și Serbia n-au reușit să înscrie niciun gol (doar Spania și Anglia n-au primit gol).
- În 5 din cele 7 partide de până acum au fost marcate cel puțin câte 3 goluri.
- Marea majoritate a golurilor au fost înscrise înainte de pauză: 15 în prima repriză, 7 în cea de-a doua.
Rezultatele de până acum (14-16 iunie)
Grupa A
- Germania – Scoția 5-1
- Elveția – Ungaria 3-1
Grupa B
- Spania – Croația 3-0
- Italia – Albania 2-1
Grupa C
- Anglia – Serbia 1-0
- Danemarca – Slovenia 1-1
Grupa D
- Olanda – Polonia 2-1
Slava Ucraina! Hai România!
Ziua de luni aduce și mult-așteptatul debut al României la Euro 2024. Va fi un derby al Estului, între selecționatele a două țări vecine, iar de peste doi ani – și aliate împotriva barbariei ruse.
Ucraina este favorită, având mulți jucători de superclasă, legitimați la mari cluburi din vestul Europei. Asta nu înseamnă că suntem condamnați să pierdem această primă confruntare din Germania! O bună organizare, o combativitate exemplară, un strop de inspirație și o doză de noroc ne pot aduce o remiză sau chiar o victorie. În fotbal, totul e posibil – ne încurajăm și noi cu acest adevăr care scoate capul din când în când.
Echipele probabile
ROMÂNIA: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă. Selecționer: Edward Iordănescu (46 de ani).
UCRAINA: Lunin – Konoplya, Zabarniy, Matvycenko, Zinchenko – Stepanenko, Brazhko – Tsygankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk. Selecționer: Serghei Rebrov (50 de ani).
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Fl. Coman, Pușcaș, Alibec, Bîrligea / Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko.
Programul de luni (17 iunie)
- 16.00: România – Ucraina (Grupa E)
- 19.00: Belgia – Slovacia (Grupa E)
- 22.00: Austria – Franța (Grupa D)
Programul de marți (18 iunie)
- 19.00: Turcia – Georgia (Grupa F)
- 22.00: Portugalia – Cehia (Grupa F)
Meciurile sunt transmise, după caz, de Pro TV și Pro Arena.