PORTRET DE CANDIDAT. Corina Atanasiu (USR): „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul“

Dacă ar fi două cuvinte care ar caracteriza viața de film a Corinei Atanasiu, candidata de 49 de ani plasată pe locul 8 în lista Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare, acestea ar fi „rebelă“ și „hotărâtă“. Ca majoritatea celor din generația sa, Corina îmbină în sine două lumi care s-au întretăiat în decembrie 1989: era prea mare ca să nu fi înțeles „binefacerile” comunismului, dar prea mică pentr a fi dresată de acesta. Focșăneanca a trecut peste reciful Revoluției la 15 ani și a ieșit direct în largul lumii post-ceaușiste. Dar, cel mai important, a reușit în tot acest timp – vorba lui Liiceanu – să-și păstreze capacitatea de indignare în fața nenorocirilor pe care Puterea le face în România.

Persoana din fața reporterului are aer de profesoară. Cu ochelari și privire scrutătoare, n-ai zice că are atâta umor. „Oleacă“, răspunde ea și izbucnește în râs când e întrebată ce regionalism e preferatul său. Când i se spune că n-are accent specific zonei din care provine, explică amuzată: „Ei, mă mai cenzurez acum, dar stați liniștit că imediat cum ajung acasă, la ai mei, îmi revine brusc”.

Povestea ei este a unui copil al Revoluției și ceva în plus. A făcut frigul în apartament și foamea la cozi pentru mâncare în Focșani, ca toată lumea pe vremea lui Ceaușescu. I s-a băgat pe gât socialism științific în școală și a fost scoasă împreună cu colegii pe câmp în pragul iernii, la practică agricolă, să culeagă struguri pe ploaie mocănească, de toamnă.

La un moment dat, nu s-a mai dus la „muncă patriotică“ și a fost exclusă din UTC, așa că a făcut ceva nebunesc: s-a apucat să bată la mașină manifeste anticomuniste împreună cu niște prieteni de la Liceul Economic din Focșani. Au fost prinși repede de Securitate, bineînțeles, dar erau ultimele zile ale lui Ceaușescu și Revoluția a scăpat gașca de liceeni.

La sfârșitul lui 1989 s-a apucat, cu aceiași prieteni, să facă un ziar, cu ajutorul unor angajați de la „Milcovul comunist“. Azi poate părea de necrezut, dar numai cine a trăit acele vremuri poate să înțeleagă ce au însemnat acele zile absolut nebunești în România, când orice era posibil – inclusiv ca niște copii să ocupe sediul de sticlă al Corpului Didactic din Focșani și să facă acolo o redacție.

Evenimentele se înșiră în același ritm trepidant. N-a dat la Arhitectură, pentru care se pregătise tot liceul, când i s-a spus că examenele sunt aranjate, și a intrat la o altă facultate la Iași, dar a abandonat-o când și-a dat seama că nici profesorii, nici direcția nu sunt ce aștepta ea. S-a mutat la București, unde viața Corinei Atanasiu a continuat ca-ntr-un film de Nae Caranfil.

Incredibilii ani ’90 au găsit-o la facultate și, în paralel, pe străzile din jurul Gării de Nord, unde mergea cu echipele Poliției Feroviare după pedofilii străini care năvăliseră în infernul copiilor abandonați. Era perioada când din îngrozitoarele orfelinate ale lui Ceaușescu se revărsaseră orfanii pe care regimul comunist îi ascunsese, iar străzile Bucureștiului erau pline de ei.

Ce putea să facă o tânără care la Revoluție tipărise manifeste și apoi scosese un ziar? Bineînțeles că voluntariat. La mijlocul anilor ’90, Corina mergea în fiecare zi în același loc, unde se întâlnea cu copiii abandonați pe străzi și-i învăța să scrie și să citească. Mai târziu, a făcut un centru de zi, cu banii odiosului Soros, în Prelungirea Ferentari. Zeci de copii care abandonaseră școala au primit acolo, timp de trei ani, hrană și educație, fiind reintegrați în sistemul de învățământ. Apoi, filmul s-a rupt când unul dintre liderii Partidei Romilor a luat el clădirea, să facă un club de box.

Corina Atanasiu e imersată și azi în România profundă. Pentru un public din orașele mari, poveștile ei din Focșaniul unui județ care n-a ieșit total din comunism nici la 35 de ani după Revoluție pot fi de-a dreptul șocante.

„Doamnă, dar e legal ce faceți?”, au întrebat-o unii focșăneni când au văzut-o în 2020 pe stradă, adunând semnături pentru candidatura la Primărie. Nu era o scenă obișnuită în orașul lor, unde partidele „tradiționale” obișnuiesc să-și facă listele direct de pe borderourile cu state de plată, în ordine alfabetică.

A ajuns să candideze din partea USR la Primăria Focșani pentru că nimeni care locuia în oraș nu avea curaj să-i supere pe „comasații” de acum. Ea se mutase între timp la București, așa că mafia locală n-avea cu ce s-o șantajeze sau s-o intimideze.

Azi, lucrurile s-au schimbat prea puțin. Oamenilor le e frică să se implice, pentru că-i calcă imediat ANAF-ul și toate instituțiile de control, dacă sunt văzuți cu opoziția.

„Îmi făceam campanie, mergeam să vorbesc cu oamenii pe stradă, până când mi s-a spus că mă agit degeaba. Înaintea alegerilor vor veni, le vor da câte 50-100 de lei la oameni, ca de fiecare dată, și asta e. Când știi că săptămâna viitoare s-ar putea să n-ai ce pune de mâncare pe masa copilului, să-ți vinzi votul pe 100 de lei devine dintr-o dată o opțiune foarte viabilă”, meditează amar Corina.

Suntem în NATO de 20 de ani, în UE aproape la fel, dar așa arată, de fapt, România reală. Ascultând asta, începi să înțelegi de ce milioane de români au fugit din aceste feude medievale.

Ce e de făcut? Corina spune că știe, deoarece asta face de peste 20 de ani: ne trebuie educație și protecție socială. A fost secretar de stat la Fonduri Europene când s-a făcut PNRR-ul și a lucrat pe componenta de educație. 3,6 miliarde de euro sunt prevăzuți azi de la UE pentru sistemul de învățământ românesc. „Cel mai greu a fost nu cu Comisia Europeană, ci cu Ministerul Educației de la noi, când am făcut PNRR-ul”, își amintește ea.

O ostilitate totală venită direct de la vârf, de la ministrul lui Iohannis, Sorin Cîmpeanu: „Ce vorbeam azi nu mai era valabil mâine”. Până la urmă, a răzbit și azi România are bani europeni din belșug la dispoziție. Mai trebuie doar luați și folosiți, ceea ce actuala putere – refractară la reforme – nu se prea grăbește să facă.

Scopul suprem, îmi explică interlocutoarea, este reducerea abandonului școlar și a ratei de analfabetism funcțional. Dar educația, în România de azi, nu se poate face decât într-o haină groasă de protecție socială. „Am mers prin sate și e o nenorocire acolo”, spune cutremurată Corina. Să lăsăm fițele din orașele mari și să vedem ce se întâmplă în mediul rural, unde profesorii vin cu covrigi pentru că le leșină elevii în clasă de foame.

Lupta e de durată, în Educație trebuie să investești azi ca să ai rezultate peste 10 ani, explică USR-ista. Dar din Parlamentul European se pot împinge mai eficient lucrurile înainte. În primul rând, trebuie schimbat sistemul de alocare a banilor. Azi, el e axat pe hârtii. Ca să fie eficienți banii UE, aceștia trebuie condiționați de rezultate și de reforme, nu de rapoarte pe hârtie. „Asta am de gând să schimb!”

Pe lista Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei), Corina Atanasiu ocupă locul 8, după Dan Barna (USR), Vlad Voiculescu (USR), Eugen Tomac (PMP), Vlad Botoș (USR), Cristina Prună (USR), Violeta Alexandru (Forța Dreptei) și Radu Mihail (USR).

Mai jos, povestea Corinei Atanasiu, o femeie al cărei destin pare să înfrunte mereu Sistemul.

„După ce m-au dat afară din UTC, le-am zis unor prieteni de la Filologie: «Haideți să facem manifeste anticomuniste!». Le-am împrăștiat prin Focșani și ne-au prins, normal! Eram toți copii de 15-16 ani, la liceu”

Reporter: Într-o postare pe Facebook de acum câteva luni, dumneavoastră vă urați sănătate, ca să aveți putere de muncă să-i țineți pe pensionarii speciali. Așa că încep interviul prin a vă întreba cum stați cu sănătatea. Să fie liniștiți pensionarii speciali ieșiți din activitate la 42, 45 sa 48 de ani? Are cine să le plătească pensia și în perioada următoare?

Corina Atanasiu: Din păcate, acum sunt liniștiți în privința asta. Sau din fericire pentru mine (râde) – stau bine cu sănătatea, mulțumesc.

Reporter: Deci, să doarmă liniștiți pensionarii speciali, că o să le vină fluturașul de pensie, la fel de generos, și în viitor.

Corina Atanasiu: Să nu doarmă liniștiți, pentru că o să câștigăm alegerile și cu siguranță trebuie să se schimbe ceva. Pentru că este o stare profund nedreaptă!

Reporter: Păi, și cum ați putea să schimbați? Dumneavoastră candidați la europarlamentare, pensiile speciale nu au treabă cu Parlamentul European. Dar vă întreb pentru că sunteți în USR: cum s-ar putea schimba, din moment ce Curtea Constituțională are componența pe care o știm și, practic, membrii ei ar trebui să-și voteze singuri desființarea privilegiilor? Dacă se ajunge în instanță, judecătorii ar fi chemați să dea o decizie împotriva lor înșiși. Cum se poate rezolva acest grosolan conflict de interese, această pacoste a pensionarilor speciali?

Corina Atanasiu: Schimbăm președintele! Schimbăm președintele țării! Aici este cheia. Președintele numește înalții magistrați. Aici este, de fapt, tot jocul politic și de aceea toate problemele din Justiție pe care le avem acum. Toată situația aceasta profund iliberală vine de la Iohannis! Este generată de deciziile lui Iohannis și de faptul că el nu numai că a mers pe linia pe care o deschisese PSD, dar a și împământenit și a subordonat cu totul politicului actul de justiție.

Reporter: Deci, planul este, de fapt, cu bătaie mai lungă: câștigarea pPeședinției la toamnă și…

Corina Atanasiu: Planul este să câștigăm toate alegerile! Știu că o să fie un an greu și știm cu toții că o să fie un an greu. Am intrat în lupta asta cu foarte multă energie și cu foarte mult entuziasm, să știți că nu ne-am pierdut entuziasmul! Și cred că o să facem o figură foarte frumoasă până la capăt.

„Negocierile pe componenta de educație din PNRR au fost mai grele cu Ministerul Educației decât cu Comisia Europeană! Deciziile politice s-au luat foarte greu, pentru că, imediat cum încercai să zdruncini puțin sistemul de educație, cum se ridicau cel puțin două-trei ziduri în față”

Reporter: Ați fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. V-aș ruga să-mi spuneți chestiunea care v-a surprins cel mai mult când ați ajuns acolo.

Corina Atanasiu: Au fost și surprize neplăcute, și surprize plăcute. Printre lucrurile plăcute a fost acela că am reușit să-mi fac o echipă cu oameni din interior, din minister. Am reușit să identific în minister oameni foarte bine pregătiți, contrar percepției generale, că ministerele sunt pline de sinecuriști. Nu! Printre sinecuriștii ăia mai sunt și oameni foarte buni, care știu ce fac și care abia așteaptă o scânteie: să fie motivați, să fie băgați în seamă, să fie implicați într-un proiect și să-i investești cu încredere. Să le dai mână liberă, să facă o anumită bucată de proiect. Și am reușit să-mi fac o echipă. Chiar ministrul Ghinea s-a și mirat că am reușit repede-repede să-mi pun echipa pe picioare. Și, la un moment dat, pe lângă programele vechi care erau deja în implementare și pe care le-am avut la mapă, am coordonat componenta de educație din PNRR, cele 3,6 miliarde de euro care au fost proiectate de noi către toate școlile din România. Ei bine, în componenta de educație am reușit să-mi fac cinci echipe, care lucrau pe nișe diferite, în paralel cu oameni din minister, pe care îi cuplasem cu oameni din Ministerul Educației. Pentru că negocierile au fost mai grele cu Ministerul Educației decât cu Comisia Europeană! Și atunci aveam nevoie de un dialog permanent, ca să putem să ajungem la niște rezultate așa cum ar fi trebuit pentru sănătatea sistemului și în concordanță cu regulamentele europene, să nu riscăm să pierdem banii.

Reporter: Asta e o bizarerie: cum să fie mai greu să lucrați cu colegii din Guvern decât cu Comisia Europeană?!

Corina Atanasiu: Din păcate, așa stau lucrurile! Pentru că, în momentul în care te duci într-un loc foarte, foarte îmbâcsit, într-un mecanism foarte greoi, și le dai unor oameni de muncă, firește că ei sunt rezistenți la muncă! Ministerul Educației nu a fost un minister USR, a fost minister PNL. Și acolo am găsit oameni care s-au mai mișcat și care până la urmă au avut deschidere și au lucrat alături de noi. La început a fost însă foarte greu! Și deciziile politice s-au luat foarte greu, pentru că, imediat cum încercai să zdruncini puțin sistemul de educație, cum se ridicau cel puțin două-trei ziduri în față! A fost un proces continuu de du-te-vino, documentele erau întoarse sistematic, ce vorbeam azi nu mai era valabil mâine. Dar până la urmă cred că, dacă actualul Guvern, sau Guvernele care vor veni până în 2026, ar implementa ce am scris noi în PNRR, fața școlilor din România ar fi alta!

Reporter: S-a implementat ceva din ce ați făcut dumneavoastră acolo?

Corina Atanasiu: Sunt în implementare multe dintre proiecte, multe dintre liniile de investiții. Dar firește că liniile astea de investiții erau cuplate cu niște reforme, care nu s-au făcut sau au fost făcute mai bine sau mai rău. Dintre liniile de investiții le-aș menționa pe cele din PNRAS – Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. În pachetul mare de 3,6 miliarde de euro, am alocat 600 de milioane de euro pentru prevenirea abandonului școlar.

Reporter: Și când ar trebui să vedem efectele acestor investiții?

Corina Atanasiu: Proiectele sunt în implementare. Sunt peste 2.000 de școli care primesc acum finanțare pentru diverse tipuri de acțiuni care să prevină abandonul școlar. Proiectele sunt pe trei ani și probabil că vom vedea efectele undeva după 2026. Abia atunci ar trebui să urmărim procentele, să vedem cu cât a scăzut la nivel național abandonul școlar.

Reporter: Dacă tot sunteți specializată pe zona asta, chiar dacă ați lucrat la Ministerul Fondurilor Europene…

Corina Atanasiu: Să știți că acolo a fost o decizie înțeleaptă! Mă scuzați că vă întrerup! La noi a fost un concurs intern pentru pozițiile de secretar de stat și am aplicat la Educație și la Fonduri Europene, pentru că aveam track record (toate realizările pe care cineva le-a avut în trecut într-un anumit domeniu – n. red.) bogat și pe partea de fonduri europene. Am fost team leader (șef de echipă – n. red.) pe asistențe tehnice, am administrat bani europeni mai bine de 20 de ani. Și mi-au zis: „Alege! Du-te acolo sau acolo!”. Și alegerea a fost una foarte practică, pentru că, dacă mă duceam la Ministerul Educației, unde mă trăgea inima, aș fi fost sub un ministru PNL și aș fi riscat să nu-mi dea nimic de făcut. Pe de altă parte, știam că suntem în plină perioadă de programare de fonduri europene și realitatea este că unde sunt bani sunt și politici publice. Am zis că o să am mai mult impact dacă merg la Fonduri Europene, să fac acolo programarea banilor europeni. Pentru că PNRR este un instrument care aduce în primul rând reformă și pe urmă investiție. Și reforma aia a însemnat politica publică pe care Ministerul Educației refuză s-o facă.

Reporter: O ultimă întrebare pe zona asta: cât de tare vă plac Legile Educației care au fost votate anul trecut?

Corina Atanasiu: O-ho-ho! (râde) Am criticat la momentul respectiv și am lucrat cu colegii mei din partid pe un pachet mare de amendamente. Cred că am avut vreo 400, care au fost respinse în bloc. Adică, printr-o singură ridicare de mână ne-au respins toate propunerile! Din păcate, pachetul de legi ale educației a ratat pur și simplu momentul în care putea să facă o schimbare reală. Nu se vorbește, spre exemplu, despre interdisciplinaritate. Bacalaureatul pe dual este mai complicat și nu mai simplu, ci mai puțin eficient pentru copiii care merg pe rută tehnologică sau profesională. Sunt foarte, foarte multe lucruri care puteau fi făcute mult mai bine prin legea asta. Practic, este o cosmetizare a legii vechi, uneori încărcată de detalii anapoda. Spre exemplu, să bagi într-o lege de o asemenea importanță adresa la care o să funcționeze institutul nu știu care, subordonat Ministerului Educației, este absurd! Dacă muți institutul, trebuie să modifici legea în Parlament! Este pur și simplu dincolo de orice logică.

„Fac politică pentru că am traversat un parc!”

Reporter: Să ne întoarcem la dumneavoastră. Cine este Corina Atanasiu și de ce ar vota românii să vă trimită la Bruxelles?

Corina Atanasiu: Am să încep cu câteva detalii personale. Am 49 de ani, sunt căsătorită, am doi copii. Fac politică de puțin timp, adică din 2018. Și aici am o poveste foarte frumoasă, de care Cristian Ghinea râde mereu. Fac politică pentru că am traversat un parc!

Reporter: Cum așa?

Corina Atanasiu: De 1 iunie, în 2018, mă duceam spre un eveniment cu ocazia Zilei Copilului și traversam Cișmigiul. Iar în Cișmigiu erau niște oameni cu tricouri albe, cu camere de filmat, opreau lumea pe stradă și întrebau ce părere au despre educația din România. Și, vă dați seama, în mine clocotea, așa, o frustrare foarte mare. Așa că m-am oprit, am ratat evenimentul la care trebuia să particip și am vorbit vreo 40-50 de minute. Unii dintre ei începuseră să-și ia notițe, spre exemplu Claudiu Năsui. M-am oprit…

Reporter: Dar oamenii ăștia în tricouri albe cine erau?

Corina Atanasiu: Erau USR-iștii! O să vă spun imediat despre cine vorbesc. Și, la un moment dat, m-am oprit, am terminat și zic: „Asta am avut de spus!“. Și Cristian Ghinea îmi spune: „Știți, am uitat să pornim camera! Ați putea să spuneți din nou?“. „Nu!“ Evident, se dusese emoția. Dar am avut un declic atunci, mi-am dat seama că, în sfârșit, a apărut o variantă sau o alegere din zona politică la care mă puteam alătura. Niște oameni lângă care nu mi-ar fi fost rușine să merg pe stradă. Și asta venea pe fondul unei frustrări mai vechi. Am fost activistă toată viața mea. Am lucrat cu organizații neguvernamentale, am luptat pentru diverse cauze. Am făcut o federație de părinți, încă sunt președinte, reprezint 30.000 de părinți din România. Și în perioada respectivă lucram cu un grup de ONG-iști pe o lege care se numește „Fenomenul Brăila“. În perioada respectivă se întâmpla următorul fenomen: erau licee tehnologice în care toată lumea știa și vedea că nu e ce trebuie. Calitatea învățământului era foarte scăzută. Cu toate astea, aveau rată de promovare la Bacalaureat 100%! Ce se întâmpla? Se întâmpla că profesorii «convingeau» copiii să nu participe la examen, pur și simplu! Participau un singur copil sau doi, luau Bacalaureatul, era promovabilitate 100% și atunci liceul nu era desființat. Pentru că, în funcție de rata de promovare, liceul mai exista sau nu mai exista.

Reporter: Chestiile astea se întâmplau pe vremea lui Ceaușescu, a comunismului. Se falsificau realitățile astfel încât statisticile să iasă bine.

Corina Atanasiu: Și se întâmplau și în vremea noastră, până de curând! Și atunci, legea asta a noastră a precizat: dacă la examenul de admitere nu sunt înscriși cel puțin 75% din seria respectivă, din generație, să se facă o anchetă! Nimic mai mult. Să vină Corpul de Control sau cineva, o comisie de la Ministerul Educației și să vadă ce se întâmplă acolo. Să vorbească cu copiii, cu părinții, cu profesorii, să vadă exact ce se întâmplă acolo. Nu poți lua dreptul copilului de a susține examenul ăla, care poate pentru el înseamnă șansa la o viață mai bună, la o calificare mai înaltă! Ei, ăsta era proiectul pe care trebuia să-l susținem în comisii, în Parlament.

„Ca ONG-istă, am văzut cum se discută în Parlament acte normative care afectează viața a milioane de copii în termeni de «dat la gioale», politic vorbind. Se trezea un PNL-ist și întreba: «Domnule, cât costă legea asta?» «Costă atât!» «Și are bani Guvernul s-o implementeze?» «N-are!» «Atunci o trecem!» M-am îngrozit!“

Reporter: Asta în ce an se întâmpla?

Corina Atanasiu: Cred că în 2017-2018, pe acolo.

Reporter: Înaintea episodului din parc și înainte să intrați în USR?

Corina Atanasiu: Da, da, da, înainte! Și participam, ca ONG-istă, în Comisia de buget Stăteam și-mi așteptam rândul cu proiecțelul meu, cu bucățica mea. Și am văzut cum se discută pe legi sau pe acte normative care afectează educația, care afectează viața a milioane de copii, în termeni de „dat la gioale”, politic vorbind. Se trezea un PNL-ist și întreba: „Domnule, cât costă legea asta?“ „Costă atât!“ „Și are bani Guvernul să implementeze legea?“ „N-are!“ „Atunci o trecem!“ Deci, logica era să-ți ataci candidatul politic prin aceste acte normative pe care le treceau, dar ceilalți nu le-ar fi putut implementa pentru că nu aveau bani. Și m-am îngrozit, pur și simplu! Am zis: „Astfel de oameni nu au ce căuta la butoane!“. Este înfiorător cum se iau deciziile acolo! Și dacă oameni normali – oameni ca mine, ca dumneavoastră, ca aceia din jurul meu – nu fac pasul ăsta, să se ducă spre politic, atunci ne merităm soarta. Asta este realitatea pe care o trăim și ăștia sunt oamenii în mâna cărora ne-am pus viețile. Și atunci a fost un moment de revelație pentru mine, pentru că mi-am dat seama că din papucii de ONG-istă schimb mult mai greu legi decât dacă aș fi în tabăra politică.

Reporter: Cum s-a produs intrarea dumneavoastră efectivă în USR?

Corina Atanasiu: M-am înscris pe site.

Reporter: V-au chemat ei?

Corina Atanasiu: Nu, pur și simplu am depus cerere. M-au acceptat, am trecut printr-o serie de interviuri. Era destul de riguros accesul în partid.

Reporter: S-o luăm un pic mai din urmă. De unde sunteți de loc?

Corina Atanasiu: Eu sunt vrânceancă, sunt din Focșani…

Reporter: Din Moldova. Tocmai a zis Ciolacu că Doamne ferește, el nu e din Moldova, să nu fie jignit cu chestia asta.

Corina Atanasiu: Da, da, da… M-am simțit oleacă jignită, ca să fiu sinceră. Nu știu dacă a vrut să facă o glumă, dar a fost o glumă total nefericită.

„Copilăria mea, în mare parte, s-a petrecut într-un apartament de bloc la etajul 4. În serile în care se întrerupea curentul electric și înghețam cu toții prin apartamente, tata vorbea cu mine în franceză și mă învăța dansuri de societate în bucătărie, unde mama gătea, evident, ca să nu îngheț. Așa știu, spre exemplu, diferența dintre valsul vienez și valsul boston”

Reporter: Dumneavoastră ce ziceți de controversa asta geografică? Buzăul e sau nu în Moldova, până la urmă?

Corina Atanasiu: E… cum simt buzoienii! Adică ei trebuie să se poziționeze, e dreptul lor să se simtă cum vor ei. Dar a fi moldovean nu este o jignire, dimpotrivă! Sunt mândră că am crescut acolo, că am mers la școală acolo.

Reporter: Unde ați făcut școala?

Corina Atanasiu: În Focșani.

Reporter: Ce erau părinții dumneavoastră?

Corina Atanasiu: Părinții mei – Dumnezeu să-i ierte, pentru că s-au prăpădit amândoi… tata a fost asistent medical și mama contabilă.

Reporter: Ați copilărit pe vremea lui Ceaușescu. Cum era?

Corina Atanasiu: Da, pe vremea lui Ceaușescu. Aveam 15 ani la Revoluție. Copilăria mea, în mare parte, s-a petrecut într-un apartament de bloc la etajul 4. În Focșani, din cauza cutremurelor, majoritatea blocurilor sunt de patru etaje, deci stăteam la ultimul etaj. Iarna era un frig înfiorător, iar vara – o căldură criminală. Eram ca într-o cutie de conserve care se încingea. Dar am avut și momente frumoase. Spre exemplu, tata, care era dintr-o familie mai educată, în serile în care se întrerupea curentul electric și înghețam cu toții prin apartamente, vorbea cu mine în franceză și mă învăța dansuri de societate în bucătărie, unde mama gătea, evident, printre cratițele ei, ca să nu îngheț. Așa știu, spre exemplu, diferența dintre valsul vienez și valsul boston. Mi-au prins bine momentele astea de intimitate și de construcție de familie. Acum nu spun că ar trebui să se întrerupă curentul ca să se sudeze familiile, dar au fost și momente frumoase, pe care mi le aduc aminte cu drag.

Reporter: Aveați rude la țară?

Corina Atanasiu: Nu aveam. Adică aveam o casă la țară, o avem în continuare, casa bunicilor, dar bunica mea s-a născut la 1900. Eu, când eram mică, am prins-o deja bătrână. Și în ultimii 20 de ani de viață, de la 70 la 90 de ani, a trăit cu noi la Focșani.

Reporter: Și atunci, cine vă trimitea de Crăciun și de Paște pachetul cu carne de porc, de miel, cum se făcea pe atunci? Pentru că în magazine nu se găsea nimic.

Corina Atanasiu: N-am avut pe nimeni. Suntem dintre familiile acelea care n-aveau nici porc, nici păsări, nici ouă de la țară și făceam cozi! Făceam cozi cu fratele meu.

Reporter: De la ce vârstă au început să vă trimită la cozi?

Corina Atanasiu: Ooo, de mici! Cred că de pe la 7-8 ani deja făceam cozi! Țin minte că încă de la 6 ani mai treceam pe lângă magazine prin Focșani și mai mirosea a cafea. Ai mei erau foarte mari cafegii, tata avea chiar un soi de învârtitoare, așa, care prăjea cafea, trebuia să fie prăjită într-un anumit fel. Deci, era un tipicar pe partea asta.

„M-au făcut pionier în tura a doua, pentru că n-au vrut ai mei să-i ducă învățătoarei carne! Prin clasa a IV-a, la matematică mi-a pus învățătoarea foarte multe note proaste, una după alta. Tata a început să se agite: «Ce se întâmplă? Ce-i cu tine?». M-a certat. Pe urmă mi-a zis că învățătoarea aștepta niște cadouri…”

Reporter: Și când a dispărut cafeaua din România, ce a făcut? Bea nechezol, bănuiesc! (Nechezol era porecla dată ironic de români surogatului scos pe piață de regimul comunist, sub titlul de „cafea cu înlocuitori”, atunci când s-a interzis importul de cafea. Amestecul conținea 20% cafea și, în rest, năut și ovăz măcinate, cel mai adesea cu tot cu paie, așa că românii cerneau nechezolul vândut pe post de cafea.)

Corina Atanasiu: Nechezol, da, da, nechezol! Și când prindeai o cutie de ness era… Mă certam cu fratele meu, care să învârtă ness-ul ăla, să-i facă spumă… Era o mare onoare să facem ness-uri la prieteni de familie.

Reporter: Când v-au făcut pionier?

Corina Atanasiu: Am avut o mare frustrare, că m-au făcut în seria a doua!

Reporter: A doua? De ce?

Corina Atanasiu: Da, pentru că ai mei n-au dus carne la învățătoare! Bine, nici nu prea aveau de unde s-o procure. Stăteam la o coadă!…

Reporter: Erau membri de partid?

Corina Atanasiu: Tata a fost obligat să se înscrie, într-un final, după ce-l alergaseră prin țară. Mă rog, tata provenea dintr-o familie de „chiaburi”. A trebuit să învețe, cât a fost copil, într-o școală de fete, că nu-l primeau la școala normală. N-a avut voie la facultate… O întreagă istorie de familie. Nu s-ar fi înscris nici picat cu ceară în Partidul Comunist, dar i-au spus clar că nu-i dau apartament dacă nu se înscrie. Și atunci n-a avut altă soluție. Dar n-a fost cine știe ce, adică în continuare, cel puțin cât eram adolescenți, și eu, și fratele meu ascultam cot la cot cu părinții noștri Europa Liberă.

Reporter: Cum percepeați aceste lucruri la vârsta respectivă?

Corina Atanasiu: Ca pe o mare nedreptate! Și de mică am început să-mi dau seama că e ceva în neregulă, pentru că, spre exemplu… eram, cred, că prin clasa a IV-a când la matematică mi-a pus învățătoarea foarte multe note proaste, una după alta! Și tata, care mă iubea ca pe ochii din cap, a început să se agite în jurul meu: „Ce se întâmplă? Ce-i cu tine?”. Și a țipat la mine și m-a certat, dar eu știam că nu sunt notele reale. Și pe urmă tata a venit și și-a cerut scuze, mi-a zis că, într-adevăr, învățătoarea aștepta niște cadouri și nu știa altfel cum să forțeze lucrurile decât taxându-mă acolo unde îl durea pe tata cel mai tare.

Reporter: Deci, lucrurile astea dumneavoastră ajungeau la dumneavoastră…

Corina Atanasiu: Ajungeau, da! Am avut niște părinți destul de liberali. Discutau cu noi de mici tot felul de lucruri.

Reporter: Mai aveți frați?

Corina Atanasiu: Am un frate mai mare cu un an și opt luni.

„Am intrat la cel mai bun liceu din Focșani, «Alexandru Ioan Cuza», la mate-fizică, și l-am început foarte frumos, prima mea notă a fost 1! Era materia aceea spectaculoasă, cu socialism științific. Și aveam un profesor de la «Ștefan Gheorghiu» care ne-a ridicat pe fiecare și ne întreba cum ne cheamă, dacă suntem rudă cu cutare sau cutare. Când a ajuns la mine am zis: «Mă cheamă Corina Atanasiu». «Și cu cine ești rudă?» I-am zis că nu-s rudă cu nimeni, că sunt orfană!”

Reporter: La liceu cum a fost?

Corina Atanasiu: Am intrat la cel mai bun liceu din Focșani, „Alexandru Ioan Cuza”, la mate-fizică. Pe vremea aceea, „Cuza” era mai bun decât „Unirea”. Acum, „Unirea” s-a ridicat…

Reporter: Rivalități locale…

Corina Atanasiu: Da, rivalități locale! Eu am vrut să dau la Liceul Sanitar, pe undeva prin Galați. Tata a zis: „Nu! Exclus! Nu te las să te duci singură într-un oraș străin! Stai acasă, te duci la mate-fizică!”. Și a avut mare dreptate. Am avut noroc de niște profesori foarte, foarte luminați acolo, de la care am învățat multe lucruri dincolo de disciplina respectivă.

Reporter: Erați în clasa a IX-a când a căzut regimul Ceaușescu.

Corina Atanasiu: Eram într-a X-a, că m-au dat la școală la 6 ani și o lună. Eu mi-am început liceul foarte frumos, în sensul că prima mea notă din liceu a fost 1!

Reporter: Cum așa?

Corina Atanasiu: Era materia aceea spectaculoasă, cu socialism științific. Și aveam un profesor de la „Ștefan Gheorghiu” (actuala SNSPA – n. red.), pus pe fapte mari.

Reporter: Era profesor la socialism științific…

Corina Atanasiu: Era o materie din asta.

Reporter: PTAP?

Corina Atanasiu: Nu, PTAP era Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei și ne duceau să tragem cu pușcociul.

Reporter: Și ați tras?

Corina Atanasiu: Da, da, da! Cu pistol Carpați. Dar, bine, te uitai în ținta aia și gloțul ajungea în ținta cealaltă! Da, am prins perioada cu PTAP.

Reporter: Și cu socialismul științific cum a fost?

Corina Atanasiu: Profesorul de socialism a intrat la clasă, ne-a ridicat pe fiecare în parte și ne întreba cum ne cheamă, dacă suntem rudă cu cutare sau cutare. Când a ajuns la mine și m-a ridicat în picioare, am zis: „Mă cheamă Atanasiu Corina”. „Și cu cine ești rudă?” I-am zis că nu-s rudă cu nimeni, că sunt orfană!

Reporter: Ați râs de el…

Corina Atanasiu: Da, bineînțeles, știa că nu sunt orfană, se vedea la catalog care erau numele părinților. Și m-a taxat corespunzător, cu nota 1.

Reporter: La facultate cum ați ajuns?

Corina Atanasiu: Tot liceul m-am pregătit pentru Arhitectură, de fapt. După Revoluție, la Facultatea de Arhitectură chiar se făceau niște cursuri, sâmbăta și duminica, de desen clasic și desen tehnic. Și ai mei au făcut tot ce era posibil ca eu să ajung la cursurile astea și să le fac. Ei, și cum era la Arhitectură, că mai stăteai la bar, la o cafea, mai trăgeai pe șest o țigară… Și stăteam de vorbă cu studenții, că acolo erau profesori coordonatori, dar erau și mulți studenți printre noi care ne ajutau pur și simplu la desenat. I-am întrebat: „O să intru?”. Și mi-au zis: „Fii atentă! Dacă tatăl tău este arhitect și mama ta este arhitectă și amândoi sunt în Ordinul Arhitecților, iar tatăl tău, eventual, are o funcție de conducere, intri din primul an!”.

Reporter: Asta era deja după Revoluție…

Corina Atanasiu: Era prin 1990-1991. Apoi, mi-au zis: „Dacă tata este arhitect și mama este arhitectă și numai tata este în Ordinul Arhitecților, intri în al doilea an de încercări”. Eu urma să intru după a opta sau a zecea încercare! (izbucnește în râs) Mama nu era arhitectă, tata nu era arhitect… Asta a început să-mi zdruncine cumva încrederea în corectitudinea examenului. În paralel, însă, la liceu mi-a plăcut mult să citesc filozofie – era imediat după Revoluție. Pentru profesorul de filozofie a fost o mare minune să aibă un elev de la mate-fizică să citească filozofie! Îmi aducea săptămânal câte un tenculeț de cărți. Am fost chiar și la Olimpiada națională la filozofie, unde am luat un loc destul de bun pentru un om venit din mate-fizică. Și, mă rog, el mă tot pistona să mă duc spre filozofie. Până la urmă, descurajată fiind de situația de la Arhitectură, m-am dus la Filozofie, la Iași. N-am terminat facultatea, pentru că la un moment dat mi-am dat seama că nu e ce trebuie, în facultate erau încă vechii dinozauri, în 1992. În București începuseră să apară niște nume… Am încercat să mă transfer, ăia de la Iași nu voiau să-mi dea drumul, ăștia de la București îmi cereau hârtiile de la dosarul de la Iași și nu puteam să-l obțin. Deci, a fost așa, o degringoladă totală. Îmi dădeam seama la Iași că, dacă rămân acolo, probabil o să ajung o profesoară de filozofie într-un liceu tehnologic din Călan… Nu fusesem niciodată în Călan, dar aveam eu imaginea asta de oraș sinistru, monoindustrial. Călanul poate e frumos acum, nu știu ce să zic, dar atunci asta era în mintea mea imaginea rateului: un liceu în care să nu mă asculte nimeni! Asta era ideea. Am renunțat la Filozofie și am dat din nou. Când am venit la București, însă, paleta era mult mai largă și m-am dus spre științele educației. Pentru că voiam ceva mult mai aplicat. Și, într-adevăr, a fost mult mai aplicat la științele educației, pe vremea aia era Facultatea de Sociologie, Psihologie, Pedagogie și Asistență Socială. Asta era în 1994. Atunci am cedat nervos cu Iașiul și am venit la București, pentru că aici era deja altă atmosferă.

Reporter: Așadar, din 1994 ați rămas la București.

Corina Atanasiu: Din ‘94, da, am rămas la București.

„Stăteam pe stradă în Focșani, să strângem semnături pentru candidatură, și-mi ziceau oamenii: «Doamnă, dar e legal ce faceți?» Zic: „Da, e legal!”. Ajunsesem să tipăresc articolele de lege, le-am plastifiat, am băgat în plastic secțiunea respectivă și o arătam oamenilor când îmi dădeau semnătura. Și au zis: «Păi, nu, la noi nu s-a întâmplat niciodată așa ceva!»”

Reporter: Așa se explică, probabil, de ce nu aveți deloc accent. Sunteți moldoveancă fără accent, moldoveacă de București.

Corina Atanasiu: Când stau între moldovenii mei, să știți că brusc recapăt accentul! (râde) Am și eu micile moldovenisme pe care într-un interviu mi le mai cenzurez. Dar nu m-am îndepărtat niciodată de locuri. Am fost acolo foarte des, că aveam părinții acolo, deci nu puteam… am primit pachetul de acasă mulți ani! (râde) Și după ce am intrat în politică, mi-au spus colegii, prin 2020: „Hai la Focșani!”. Eu eram la Sectorul 1, pentru că aveam domiciliul în Sectorul 1 și mi s-a părut normal să mă înscriu în filiala din Sectorul 1. Dar colegii mei din Vrancea mi-au zis: „Hai, hai, că nu avem candidat la Primărie, avem nevoie de oameni! Aici orașul e mic, e imposibil să nu ai pe cineva care are un business, care lucrează undeva, la stat”. Și era, așa, o, o temere… Și este în continuare, să știți!

Reporter: Se tem oamenii chiar și acum?

Corina Atanasiu: Da! Am încercat acum să găsesc în Vrancea o persoană care să ne ajute cu contabilitatea, cu partea financiară pe partid, în perioada asta de campanie, și nu vrea nimeni să ne ia! Deci, nu…

Reporter: Le e frică de represalii?

Corina Atanasiu: Le este teamă că-i calcă ANAF-ul! Am și o poveste foarte simpatică din campanie. Încă este sistemul ăsta de a controla orice, de la job-uri până la micile afaceri. Te lasă să funcționezi. Ai îndrăznit să scoți capul și să faci o chestie atipică pentru culoarea județului? Imediat te-au călcat cu controale și cu inspecții! În 2020 i-am înțeles pe colegii de la USR Vrancea și am zis: „Bun, hai că vin!”. Și am candidat. Am avut la dispoziție, cred, vreo trei luni de pre-campanie și campanie și un oraș… nu neapărat ostil, dar un oraș profund roșu. Stăteam pe stradă, să strângem semnăturile pentru candidatură, și-mi ziceau oamenii pe stradă: „Doamnă, dar e legal ce faceți?”. Și atenție, strângeam semnături sub cortul PSD pus în fața Primăriei, pentru că nouă nu ne-au aprobat niciun cort, niciun banner, nimic! Și am fost noi, cu picioarele noastre, și am vorbit cu oamenii, om cu om! Ăsta a fost singurul instrument pe care l-am avut. Și-mi ziceau: „E legal?”. Zic: „Da, e legal!”. Ajunsesem să tipăresc articolele de lege, le-am plastifiat, am băgat în plastic secțiunea respectivă și o arătam oamenilor când îmi dădeau semnătura. Și au zis: „Păi, nu, la noi nu s-a întâmplat niciodată chestia asta”. Și așa, ca amuzament, când am depus dosarele, m-am uitat prin dosarele celorlalți, că eram candidat aveam voie să mă uit. N-am să spun partidul, dar era un partid care avea semnăturile în ordine alfabetică! Ei, care ar fi șansele să găsești oamenii pe stradă, dacă strângi semnăturile cinstit, pe bune, să-i găsești pe stradă în ordine alfabetică?!

Reporter: Erau fictive. Îi luaseră direct din baza de date a Poliției sau a Primăriei.

Corina Atanasiu: Sau, când veneau la întreprindere să-și ia fluturașul de salariu, trebuia să semneze. Și tabelele erau în ordine alfabetică. Deci, cam aia era atmosfera. Nu s-a schimbat foarte mult, din păcate, nici acum.

Reporter: Cât ați luat atunci?

Corina Atanasiu: Am luat aproape 8%, iar partidul (USR – n. red.) aproape 7%. Eu sunt foarte mândră de rezultatul de atunci, în atmosfera aceea ostilă. Pe mine n-au avut cu ce să mă ia, n-au avut de unde să mă agațe. Ai mei erau pensionari amândoi, erau bătrâni, nu aveau afaceri… Pur și simplu nu aveau cu ce să mă tachineze. Bine, l-au tachinat pe tata… Deși ai mei vânduseră apartamentul din Focșani, i-au trimis acasă, din urmă, să plătească nu știu câte mii de lei, că nu a plătit gunoiul. Dar, mă rog, mici găinării pe care le-a făcut PSD-ul. Nu m-am împiedicat în banii aceia. Județul, din păcate, a rămas în continuare roșu și de aceea nici nu m-am putut desprinde de acolo. Sunt președinta filialei USR Focșani și în continuare luptăm acolo.

Reporter: Cât credeți că o să luați anul ăsta?

Corina Atanasiu: Acum suntem cu Forța Dreptei și cu PMP, avem Alianță Drepta Unită la Vrancea și în multe dintre UAT-uri (Unități Administrative Teritoriale – n. red.). Nu știu să vă dau un procent…

„Mă oprește, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri și-mi spune: «Doamna Corina, știți, mie îmi place foarte mult de dumneavoastră, dar n-o să câștigați!». Și zic: «Cum adică, n-o să câștig?». «Nu, n-o să câștigați, pentru că înainte de alegeri cu o săptămână o să vină pe aici și o să împartă câte 50 de lei, 100 de lei, și o să cumpere voturile, cum au făcut de fiecare dată!»”

Reporter: Mai mult de 8%?

Corina Atanasiu: Eu cred că da, da! Cu siguranță! Vă dați seama că mi-aș dori să facem cât mai mult, dar acum depinde de mașinăria de război a partidului „comasat” (PSD-PNL – n. red.). Mai aveam o poveste din campania din 2020. Băteam cu piciorul cartierul muncitoresc, e un cartier mai sărăcuț în sudul Focșaniului, fosta platformă industrială. Oameni foarte amărâți și niște blocuri degradate. Viață grea… Și tot mergeam pe acolo, mă opream la scările de bloc unde stăteau oamenii afară, că era vară, să vorbesc cu ei. Și când mă duceam spre zona de blocuri, treceam printr-o piațetă unde era o doamnă. O știam, că ajunsesem să mă împrietenesc cu ea: mamă singură, cu doi copii. Când veneau de la școală, copiii o ajutau. Aveau un chioșculeț, vindea apă rece și înghețată și ce mai vindea ea pe acolo. Mă opream mereu la ea și cumpăram apă. Eu și echipa mea cumpăram numai de la ea.

Reporter: Așa…

Corina Atanasiu: Și doamna respectivă mă oprește, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri, și-mi spune: „Doamna Corina, știți, mie îmi place foarte mult de dumneavoastră, dar n-o să câștigați!”. Și zic: „Cum adică, n-o să câștig? Eu sunt convinsă că o să câștig!”. „Nu, n-o să câștigați, pentru că înainte de alegeri cu o săptămână o să vină pe aici și o să împartă câte 50 de lei, 100 de lei, și o să cumpere voturile, cum au făcut de fiecare dată!”. Nu m-am descurajat, dar mi-am dat seama că lupta politică se duce la alt nivel și se duce altfel acolo.

Reporter: Credeți că se mai întâmplă lucrul ăsta și azi?

Corina Atanasiu: Eu cred că se întâmplă, da! Nu am probe acum, dar vă spun din ce-mi povestesc oamenii pe stradă.

Reporter: De ce credeți că e România așa? România profundă. De ce se întâmplă lucrurile astea? Totuși, suntem în 2024! Regimul Ceaușescu a căzut de aproape 35 de ani, suntem de aproape 20 de ani în Uniunea Europeană…

Corina Atanasiu: Pentru că suntem săraci! Pentru că oamenii sunt săraci. Jumătate din populație e acolo, la limita sărăciei. Și dacă ai oameni săraci, ai oameni coruptibili! Din păcate, efectul cel mai nociv al sărăciei este coruptibilitatea. Și avem oameni săraci pentru că avem oameni needucați. Mantra asta, cu „vai, ce bun era învățământul pe vremea lui Ceaușescu!”, este o glumă proastă! Este o glumă sinistră! Dacă noi ne imaginăm că școala lui Ceaușescu nu scotea analfabeți funcțional, ne înșelăm amarnic. Atunci nu i-a măsurat nimeni, dar asta nu înseamnă că ei nu existau. Noi avem generații întregi de oameni buni, oameni cinstiți. Oamenii ăștia n-au putut să scoată tot potențialul din ei, n-au putut să facă niște studii mai acătării, n-au putut să ocupe niște job-uri mai sofisticate. Și asta s-a răsfrânt, bineînțeles, în veniturile pe care le-au adus în casă și în calitatea vieții lor. Dacă tu știi că n-ai ce să pui pe masă copilului tău săptămâna viitoare, 100 de de lei luată pe gratis pare o opțiune absolut viabilă.

Reporter: Deci, dumneavoastră spuneți că la temelie este sărăcia. Apoi, stratul al doilea este lipsa de educație.

Corina Atanasiu: Exact! Care generează, de fapt, un cerc vicios. Lipsa de educație generează sărăcia, iar sărăcia generează lipsă de educație. Pentru că, statistic vorbind, copiii care se nasc în familii cu resurse au șanse mai mari să meargă către studii universitare. Firește, și din pătura mai puțin educată și mai fără resurse vin copii și reușesc să se afirme, dar mult mai greu. Avem o rată de abandon imensă. Imensă!

„Educația trebuie învelită într-o haină groasă de asistență socială. Am mers prin școli, în sate, în zone foarte, foarte sărace, în care îmi ziceau profesoarele: «Doamnă, venim cu covrigi la școală, că nu ne-au adus laptele și cornul și avem copii care leșină de foame la ore!»”

Reporter: Jumătate din cohortă nu ajunge să dea Bacalaureatul!

Corina Atanasiu: Da, nu ajunge să dea Bac-ul!

Reporter: Ce facem cu acești 50% care nu ajung să dea Bacalaureatul, care se pierd pe drum?

Corina Atanasiu: Ideea este că ăștia 50% sunt copiii care se zbat în analfabetism funcțional. Copiii care nu înțeleg de ce plouă afară.

Reporter: Exact! Nu știu de ce plouă, nu știu de ce apar dârele alea pe cer când trec avioanele…

Corina Atanasiu: Și starea asta de fapt este întreținută, inclusiv prin pachetul ăsta de legi ale educației care a fost trecut prin Parlament, în 2023, ca trenul prin gară.

Reporter: Este întreținut din prostie la nivel înalt sau este întreținut cu bună-știință?

Corina Atanasiu: Cu un scop și cu bună-știință. Pentru că sărăcia e controlabilă, sărăcia înseamnă masă de manevră la vot. Și lipsa de educație.

 Reporter: Presupunând că vă ies planurile așa cum vă doriți și ajungeți la putere din iarnă, inclusiv cu președinte, cu Parlament, în câți ani credeți că se pot schimba lucrurile astea? Ca să se simtă efectiv ceva în România în privința acestor două cauze: sărăcie și lipsă de educație.

Corina Atanasiu: Dacă ar fi să mă uit ce s-a întâmplat în alte țări din Europa… spre exemplu, portughezii. Că, de fapt, acolo ar trebui să fie modelul la care să ne uităm, și nu finlandezii. Portughezii au reușit să reducă rata de abandon în 10 ani cu 10%, ceea ce este imens. Dar cum au făcut asta și cum ar trebui să facem și noi? Chiar am avut un proiect în care am experimentat chestiunea asta. Educația trebuie învelită într-o haină groasă de asistență socială. O să ziceți – și asta zic și profesorii, și oamenii care-s dedicați școlii, de altfel: „Domnule, nu e treaba mea!”. Așa e, au dreptate, nu e treaba lor să-i hrănească pe copiii ăia, să-i și îmbrace. Nu e treaba lor. Am avut proiecte, am mers prin școli, în sate, în zone foarte, foarte sărace, în care îmi ziceau profesoarele: „Doamnă, venim cu covrigi la școală că nu ne-au adus laptele și cornul, și avem copii care leșină de foame la ore!”. Deci, asta este realitatea cealaltă, din spatele fițelor de București sau din orașele mari! Realitatea școlii de la țară este cu totul alta. Cum avem două Românii, avem și două tipuri de școli. Școala asta de fițe de oraș, unde problemele sunt altele – că, vai, i s-a murdărit copilului ghiozdănelul de laptele care s-a stropșit în ghiozdan – și realitatea copiilor care vin la școală doar pentru corn și lapte. Că aia e, poate, singura lor masă pe zi. Firește, nu toți copiii de la țară sunt atât de săraci, dar avem o masă critică acolo.

„Problema noastră e în clasele 0-IV. Dacă copilul meu nu iese echipat din 0-IV cu scris, citit și minime abilități matematice, să știe să facă niște calcule simple, înseamnă că eu mi-am ratat tot parcursul școlar ulterior! Noi avem cei mai demotivați copii din lume în școli. Mai demotivați decât ăia din Irak!”

Reporter: Sunt zone…

Corina Atanasiu: Da, sunt zone foarte multe și, în general, în rural e generat analfabetismul funcțional și este generat abandonul școlar. În special în zona rurală.

Reporter: Și dumneavoastră în câți ani credeți că puteți remedia acest lucru, dacă veniți la putere?

Corina Atanasiu: Cel puțin 10 ani!

Reporter: Așadar, e nevoie de 10 ani.

Corina Atanasiu: Da, pentru că în Educație timpul se dilată enorm. Cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate acum vizează primarul. Când îi aud pe oamenii ăștia care zic: „Domnule, să băgăm gramatică la liceu, în clasa a XII-a, că nu știu copiii noștri să vorbească corect!”… Aia e tichie de mărgăritar! De ce ajunge copilul în clasa a XII-a să nu știe să vorbească corect? Avem un coleg care predă la o facultate de medicină și îmi spune: „Corina, în anul III am studenți care, dacă-i pun să citească un text, silabisesc! Abia îl citesc”. Vă dați seama ce înseamnă asta? Problema noastră e aici, în clasele 0-IV. Pentru că, dacă copilul meu din 0-IV nu iese echipat cu scris, citit și minime abilități matematice, să știe să facă niște calcule simple, înseamnă că eu mi-am ratat tot parcursul școlar ulterior. Degeaba mă mai chinui eu și fac… E mult mai costisitor să recuperezi mai târziu, iar pierderile sunt imense. Noi avem cei mai demotivați copii din lume în școli! Mai demotivați decât ăia din Irak!

Reporter: De ce?

Corina Atanasiu: Pentru că se plictisesc foarte tare la școală. Petrec foarte mult timp în școală…

Reporter: Dar de ce? De ce sunt demotivați?

Corina Atanasiu: Pentru că nu știu să scrie și să citească! Ei nu înțeleg ce se vorbește acolo, profesorul care vine să le predea despre pădurea tropicală are foarte mult conținut de predat și nu are timp să stea cu copilul, să-l învețe să citească și să-l învețe logica textului. Profesorul ăla vine pe disciplina lui, și-a făcut treaba și a plecat.

Reporter: Cum ați putea dumneavoastră să ajutați în privința asta România, din poziția de europarlamentar? Bruxelles-ul e departe, acolo se discută alte lucruri…

Corina Atanasiu: Da, dar acolo se croiesc și politici care impactează statele membre. Unul dintre scopurile mele în Parlamentul European o să fie chiar educația, iar celălalt – banii care vin pe fondul social european. Vreau să mă duc spre Comisia de Employment (angajare – n. red.).

Reporter: Știți ce v-ar spune 9 din 10 români, dacă ieșim împreună acum în fața sediului și-i oprim pe stradă și le spunem lucrurile astea? V-ar spune: „Trimiteți mai mulți bani, ca să aibă ce să fure mai mult aici!”.

Corina Atanasiu: Așa este, în mare parte au dreptate. Dar mecanismele alea prin care s-au dat bani până acum trebuie să se schimbe, precum și modalitatea de a verifica cheltuirea banilor. Și vă spun asta din papucii omului care a administrat fonduri europene, a administrat și scheme de granturi până să intrăm în UE, pe vremea PHARE. Și după aceea am implementat proiecte, am evaluat, am fost implicată în zona asta mai bine de 20 de ani. Mecanismul PNRR pe care funcționează PNRR-urile, în toate țările membre, este mult mai bun decât ce am avut noi acum în administrarea de fonduri europene. Pentru că-ți condiționează cheltuirea banilor de rezultate și de modificări în legislație care să producă niște schimbări în bine. Tot dau exemplu ăsta și le spun și profesorilor, când mă duc și mă întâlnesc cu ei, apropo de sistemul de educație: când faci educație e ca și când ai face cârnați! Mă scuzați, că poate pare foarte vulgară comparația, dar nu te poți aștepta să bagi în permanență carne de porc în mașina de tocat și pe partea cealaltă să-ți iasă cârnați de de oaie! Deci, n-ai cum! Noi trebuie să schimbăm ceva în amonte, ca să putem să avem impact mai târziu, în aval. Așa este și cu fondurile europene. Dacă tot continuăm să le dăm pe mecanismele astea care verifică hârtii și nu evaluează impact, n-o să fim siguri niciodată că am folosit banii ăia la maximă eficiență.

„În 1989, la liceu, ne duceau la cules de struguri și ne lăsau acolo, în câmp. Și era sfârșit de noiembrie. Ploua, era un frig înfiorător. Era inuman! N-aveam unde să ne adăpostim, nu erau copaci… Și am refuzat să mă mai duc. Pur și simplu, am refuzat! A ieșit un mare scandal în liceu, m-au scos în careu și m-au dat afară din UTC”

Reporter: Să închidem paranteza asta și să revenim puțin la dumneavoastră. Care a fost cel mai bun prieten din copilărie? Mai păstrați legătura?

Corina Atanasiu: Din copilărie am un prieten foarte bun, pe care-l cheamă Bogdan Hăineală, am fost colegi de școală de la grădiniță până la facultate, cât am fost la Iași. El a făcut ISE, am plecat împreună la Iași. Am rămas foarte buni prieteni. Suntem și prieteni de familie, copiii noștri au copilărit împreună, am făcut vacanțe împreună, petreceri împreună, business-uri împreună. Suntem foarte, foarte apropiați.

Reporter: Cum a fost la Revoluție, la Focșani?

Corina Atanasiu: Aici am o poveste absolut spectaculoasă…

Reporter: Aveți certificat de revoluționar, ca Marcel Ciolacu?

Corina Atanasiu: Nu, nu am certificat de revoluționar, dar am niște amintiri atât de frumoase… De fapt, toată povestea a început undeva la sfârșitul lui noiembrie 1989. A fost un an foarte bun pentru struguri și noi, acolo, făceam practică agricolă la liceu. Ne duceau cu autobuzul undeva, în câmp, ne lăsau acolo și mai veneau… Să știți că n-am mai povestit niciodată pățaniile de atunci! Îmi crește tensiunea numai când citesc pe rețelele de socializare: „Vai, ce frumos era la practica agricolă!”. Oameni buni, parcă n-am trăit aceleași vremuri! Suntem în universuri paralele! Ne duceau la cules de struguri și ne lăsau acolo, în câmp, și era sfârșit de noiembrie. Ploua, era un frig înfiorător, înfiorător! Era inuman! Ne băgam pe sub butuci, să ne ferim de ploaie. N-aveam unde să ne adăpostim, nu erau copaci, nu erau… Și am refuzat să mă mai duc! Pur și simplu, am refuzat să mă mai duc. A ieșit un mare scandal în liceu, m-au scos în careu (adică în fața tuturor elevilor, în curtea școlii – n. red.) și m-au dat afară din UTC (Uniunea Tineretului Comunist, în care erau băgați toți liceenii – n. red.).

Reporter: V-au dat afară din UTC?

Corina Atanasiu: Da. (râde)

Reporter: Cum ați resimțit chestia asta?

Corina Atanasiu: Pe mine, datul afară din UTC nu m-a durut foarte tare. M-a durut foarte tare faptul că, deși eu le-am spus profesorilor în față că nu mai vin la practică, cu toate acestea m-au scos în careu și m-au făcut de râs! Pentru mine a fost mai grav faptul că m-au certat în fața colegilor decât că m-au dat afară din UTC. Acum, mă obișnuisem: în grupa a doua la pionieri… (izbucnește în râs)

„Tatăl meu a fost într-o criză totală de la povestea cu practica agricolă. Când a auzit că m-au dat afară din UTC, mi-a zis: «O să avem probleme, nu-ți dai seama?». Și i-am zis: «Eu m-am dus acolo să învăț, nu să muncesc ca nebuna în ploaie! Eu vreau să învăț! Și eu asta le-am spus, nu le-am spus altceva!». Când a auzit că am împrăștiat manifeste, a înnebunit“

Reporter: Nu erați un „cadru de nădejde”!

Corina Atanasiu: Nu prea eram un „cadru de nădejde” și mai și comentam la ore… și mai și făceam revoluții pe acolo. După ce m-au dat afară, m-am supărat foarte tare. Aveam niște prieteni care erau la liceul economic, era o secție de filologie și, pe vremea aia, dacă făceai un liceu teoretic sau o secție teoretică, trebuia să ai și o meserie. La mate-fizică, noi eram prelucrători prin așchiere, adică dădeam la pilă și făceam șaibe. La filologie, băteau la mașină, ieșeau dactilografe. Așadar, aveam niște prieteni la filologie și am zis: „Haideți să facem manifeste anticomuniste!”. Eram, oricum, toți cu urechile lipite de Europa Liberă. Am făcut manifeste și le-am împrăștiat prin Focșani.

Reporter: Nu pot să cred!

Corina Atanasiu: Da! Și ne-au prins, normal. Că erau înseriate mașinile de scris.

Reporter: Câți erați băgați în chestia asta?

Corina Atanasiu: Cred că eram vreo 10. Dar eram toți copii de 15-16 ani, eram în liceu.

Reporter: A apărut în presă ceva?

Corina Atanasiu: N-a apărut nimic! Începuse agitația la Timișoara, deci era…

Reporter: Așadar, evenimentele se petreceau deja în decembrie 1989.

Corina Atanasiu: Deja era decembrie când le-am făcut și le-am împrăștiat, dar nu era încă 17. Era înainte de 17 decembrie, cu câteva zile. Ne-au prins, pe băieți i-au bătut, iar la fete… A început agitația la Timișoara prea tare și ne-au lăsat în pace.

Reporter: Dar v-au chemat, v-au dus la Miliție?

Corina Atanasiu: Pe noi, fetele, nu. Pe băieți, da. La noi n-au ajuns, practic. Ne-au luat pe rând.

Reporter: Ce scria pe manifeste?

Corina Atanasiu: „Jos comunismul!” Chestii simple, dar cu suficient de multe litere încât să ne prindă pe literele care erau marcate.

Reporter: Erau bătute la mașină?

Corina Atanasiu: Da, da ,da, la mașinile pe care făceau practică băieții de la filologie.

Reporter: A, păi de-asta v-au prins!

Corina Atanasiu: Asta zic, erau înseriate și erau marcate.

Reporter: Da, toate mașinile de scris erau înregistrate la Miliție cu mostră a felului în care băteau literele.

Corina Atanasiu: Da. Și ne-au lăsat în pace. Pe ei i-au bătut, dar le-au dat drumul… Mă rog, a fost o agitație… Tatăl meu a fost într-o criză totală. Și de la povestea cu practica agricolă a fost într-o criză totală. Când a auzit că m-au dat afară din UTC, mi-a zis: „O să avem probleme, nu-ți dai seama?”. Și i-am spus: „Eu m-am dus acolo să învăț, nu să muncesc ca nebuna în ploaie! Eu vreau să învăț! Și eu asta le-am spus, nu le-am spus altceva”. „Îți scoteam scutire medicală!” „Nu am vrut să cer scutire medicală! Nu mi se pare corect! Punct!” Și în decembrie, la fel. Când a auzit că am împrăștiat manifeste, a înnebunit iarăși brusc.

Reporter: Mama ce zicea?

Corina Atanasiu: Zilele alea începuse agitația la Timișoara. Tata, fiind cadru medical, l-au chemat undeva, nu știu, a plecat de acasă. Și mama, săraca, a stat singură și a plâns acolo, într-o cameră, uitându-se la televizor. Eu cu fratele meu am făcut altă boacănă. După ce am terminat faza cu manifestele, am văzut că am scăpat, am răsuflat ușurați și am zis: „Trebuie să facem ceva!”. Aveam un prieten care era soldat la Timișoara, nu intrase la facultate și era soldat în Timișoara…

„După ce a început Revoluția am zis să facem un ziar. Și ne-am apucat, ăștia 10-12. Trei luni n-am mai trecut pe acasă! Am ocupat Casa Corpului Didactic din Focșani, era un haos total. Ne duceam în fiecare dimineață pe platforma industrială și, când ieșeau sau intrau muncitorii la schimburi, le dădeam ziarul”

Reporter: Începuse Revoluția deja.

Corina Atanasiu: Da, începuse. Începuseră morții la Timișoara. Și acest prieten, soldat acolo, ne trimitea filme. Făcea poze și ne trimitea filmele pe tren, cu „nașul”. Și am zis să facem un ziar! Ne-am apucat, ăștia 10-12, câți se mai strângeau în jurul nostru, mai veneau, mai plecau…

Reporter: Asta când era?

Corina Atanasiu: Cred că era în ultimele zile de decembrie.

Reporter: Deci, căzuse Ceaușescu.

Corina Atanasiu: Da, da, căzuse. Dar era agitație peste tot. Toată lumea vedea teroriști peste tot! În Focșani, teroriști… să fim serioși!

Reporter: Vă întreb: a fost sau n-a fost?

Corina Atanasiu: A fost Revoluție! Da, a fost! Din vibrația pe care o simțeam și-n părinții noștri, și… Deși, v-am spus, în Focșani nu s-a întâmplat absolut nimic. Și nici în Buzău nu s-a întâmplat absolut nimic. (izbucnește în râs)

Reporter: Dar Buzăul are statut de oraș-martir! Are și Focșaniul?

Corina Atanasiu: Focșaniul – nu.

Reporter: Buzăul are! (apropo de impostura lui Ciolacu)

Corina Atanasiu: Buzăul are, da! Ne întrebăm cu toții: de ce?

Reporter: A avut o „contribuție esențială la răsturnarea regimului comunist”.

Corina Atanasiu: Ca să genereze niște certificate de patrioți…

Reporter: Să revenim. Ați scos ziarul?

Corina Atanasiu: Da, am scos ziarul.

Reporter: Unde l-ați scos? Că trebuia o tipografie undeva.

Corina Atanasiu: Tatăl unuia dintre băieții care erau în gașca noastră – că eram o gașcă, de fapt – scrisese la publicația „Milcovul comunist”. Și prin tatăl lui a venit secretarul de redacție de la „Milcovul comunist”, cu lădița aceea cu litere. Se culegeau… Nu mai știu cum se cheamă, dar erau litere și trebuia să stai, să aranjezi texte, să…

Reporter: Linotip. Da, așa se lucra în tipografie.

Corina Atanasiu: A fost… Trei luni n-am mai trecut pe acasă! Am ocupat Casa Corpului Didactic din Focșani, care pe vremea aia era cam cea mai modernă clădire. Era cu sticlă multă, dar nu se mai petrecea nimic în ea. Oricum, era un haos total, toate ușile erau deschise peste tot. Ne-am instalat acolo, frumos, a venit domnul respectiv și a fost cea mai faină școală, foarte practică, despre cum să faci un ziar. Ne-a învățat cum se paginează, cum se pune titlu, cum formulez, cum încadrez, care e colțul cu cea mai mare vizibilitate, unde pui ce e mai important… A fost o școală foarte, foarte frumoasă de jurnalism.

Reporter: Asta era în vacanță.

Corina Atanasiu: Era în vacanță, dar ne-am dus și dincolo de vacanța de iarnă.

Reporter: Cât a durat treaba asta cu ziarul?

Corina Atanasiu: Vreo trei luni, până prin martie! Încă aveam hârtie de la „Milcovul comunist”. Am folosit tot ce am putut de acolo, că nu mai băga nimeni de seamă, era haos. Și, la un moment dat, s-a terminat hârtia! S-au terminat resursele și acolo. Dar noi ne duceam în fiecare zi, la 4-5 dimineața, eram pe platforma industrială în sud și, când ieșeau sau intrau muncitorii la schimburi, le dădeam ziarul. Și oamenii au început să ne dea bani. Cu banii ăia ne cumpăram parizer, țigări de la shop-ul de la hotelul Unirea, care se deschisese pentru public și erau niște țigări vietnameze, mă rog… (izbucnește în râs) Și costurile ca să acoperim ziarul. Între timp, unul dintre prietenii noștri plecase la București, unul mai curajos, avea și un aparat de fotografiat mai bun, și i-am zis: „Tu ești trimisul nostru special la București”. Îl aveam pe celălalt prieten la Timișoara, deci eram asigurați, primeam știri, primeam tot felul de fotografii, deci pusesem pe roate un mic sistem. Și am mers așa până prin martie. Nu ne duceam la școală, ar fi fost imposibil. Prin martie au început să apară în jurul nostru niște tineri, dar majori, care încet-încet s-au tot lipit, s-au tot lipit, i-am integrat cumva, noi naivi fiind, puști… Au făcut asociația sau fundația „Tineretul Liber”… dar noi eram minori și nu puteam să fim membri fondatori. Și fundația asta a preluat ziarul. Oamenii s-au folosit, practic, de toată munca noastră și de tot entuziasmul ăla. Am rămas, întrucâtva, cu niște amintiri foarte, foarte faine. Pe de altă parte, cu un gust amar, că s-a terminat urât. Oamenii ăia au preluat baza de la BTT, au preluat hoteluri, au preluat tot felul de chestii pe care și le-au vândut pe persoană fizică la momentul respectiv. Și așa s-a fâsâit, practic, bula noastră de entuziasm revoluționar.

 Reporter: În perioada asta, la București începuseră mineriadele, în România existau o singură televiziune și un singur post de radio național. Dumneavoastră nu aveați acces la alte surse de informare, nu era ca acum. Cum ați privit tot ce se întâmpla la București? Cu mineriadele, cu Piața Universității…

Corina Atanasiu: Dacă aș fi putut, aș fi fost acolo, dar nu m-a lăsat mama. Nu m-au lăsat ai mei. Între timp, tata a venit și el acasă. Ne-am strâns pe lângă casă, scăzuse din tensiunea și din efervescența aia a momentelor Revoluției și deja a trebuit să ne ducem la școală.

Reporter: Dar ce gândeați când vă uitați la televizor și vedeați ce materiale se dau cu Piața Universității? Erau ședințele alea interminabile la CPUN, toată România stătea noaptea și se uita la ședințe, cum se făceau că se ceartă Dinescu cu Iliescu…

Corina Atanasiu: Pentru mine au fost destul de plictisitoare, nu stăteam să mă uit, dar în continuare cred că mai era Europa Liberă, că ai mei ascultau în fiecare seară, numai că nu mai ascultam cu sonorul dat la minim.

Reporter: Părerea dumneavoastră de licean despre ce se întâmpla la București?

Corina Atanasiu: Așa cum rămăsesem cu un gust amar după toată aventura noastră, văzută prin ochii unor puști la Revoluție, așa s-a întâmplat și acolo! Practic, vedeam cum Iliescu aduce înapoi comunismul și cum oamenii ăia sunt bătuți cu brutalitate și omorâți. Au fost cumplite scenele alea.

„Am făcut foarte mult voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul… era o întreagă nebunie. Aveau nevoie de lucrători sociali să preia copiii când erau prinși oamenii ăștia. Majoritatea prădătorilor erau străini”

Reporter: Enumerați trei lucruri cu care vă mândriți în viață!

Corina Atanasiu: Am foarte multe! Copiii mei, pentru că știți cum e… Familia și copiii mei sunt un lucru cu care mă mândresc foarte tare. Faptul că am reușit să experimentez niște modele și să înțeleg niște mecanisme prin proiectele astea europene pe care le-am făcut reprezintă un alt motiv de mândrie. Și am să vă dau un exemplu. Prin 1996-1997 am deschis în Prelungirea Ferentari un centru de recuperare școlară.

Reporter: Cu ce bani?

Corina Atanasiu: Cu bani de la ceea ce se numea atunci Fundația pentru o Societate Deschisă.

Reporter: Soros.

Corina Atanasiu: Da.

Reporter: Dumneavoastră erați încă la facultate?

Corina Atanasiu: Eram încă studentă, dar eram foarte aplicată. Lucram deja din anul I. M-am dus să lucrez la Salvați Copiii. Am făcut foarte mult voluntariat la Salvați Copiii. Erau mulți jurnaliști străini în România, lucram cu copiii străzii. Prindeam pedofili cu Europolul… Era o întreagă nebunie!

Reporter: V-ați ocupat și cu lucruri din astea?

Corina Atanasiu: Da, da, da, pentru că era nevoie! Aveau nevoie de lucrători sociali să preia copiii când erau prinși oamenii ăștia. Și dincolo de asta, la Poliția TF – Transporturi Feroviare… ei erau în prima linie, pentru că de obicei copiii erau racolați de acolo. Majoritatea prădătorilor erau străini. Poliția TF avea nevoie de traducători pe engleză, franceză. Și dintre noi stăteam cu polițiștii și la audieri, și la anchete. De aici am plecat spre a structura cumva activitatea. Începusem să-mi fac grupe de copii ai străzii cu care cream niște obișnuințe. Și făceam un soi de școală pe stradă. Reîncepeam să scriem și să citim, făceam puțină matematică. Dar important era să fii în același loc în fiecare zi sau când ai stabilit că ești, pentru că însemna să începi să creezi o disciplină, o rutină. Și am zis: „Domnule, trebuie să facem chestia asta mai structurat!”. Și am reușit să fac Centrul ăsta de recuperare școlară în Prelungirea Ferentari. Acolo aveam alt public, e adevărat. Mă cunoscusem cu jurnalista asta americană venită pe fondul copiilor străzii în București. Am zis: „Hai să facem chestia asta împreună!”. Ea a rămas foarte marcată de tot ce se întâmpla în București în perioada respectivă. A și înfiat un copil al străzii, pe care l-a crescut, l-a dus până la facultate…

„La Centrul de recuperare școlară pe care l-am făcut într-un fost cămin cultural din Prelungirea Ferentari, luam copii din ăia care erau 12 în cameră, azi îi despăducheam, mâine veneau iar cu păduchi, azi îi îmbrăcam, mâine veneau dezbrăcați… Până a venit unul dintre liderii Partidei Romilor și ne-a zis că el face acolo un club de box”

Reporter: Nu l-a luat pentru organe, cum se spunea pe la televiziunile de partid…

Corina Atanasiu: Astea sunt niște mituri de-astea stupide! Niște minciuni. Cu această jurnalistă americană am făcut o asociație și am făcut Centrul ăsta de recuperare școlară prin 1996-’97. Era în Prelungirea Ferentari. Cum ieși din București, undeva pe partea stângă, era un fost cămin cultural care se încălzea cu lemne, o vechitură care ajunsese la Partida Romilor. Și am făcut o înțelegere cu Partida Romilor, ne-a dat spațiul respectiv. Luam copiii inclusiv din Zăbrăuți, copii din ăia care erau 12 în cameră, azi îi despăducheam, mâine veneau iar cu păduchi, azi îi îmbrăcam, mâine veneau dezbrăcați… Am reușit ceva mai științific, făceam cam ce face Valeriu Nicolae acum, dar pe copiii declarați deja în abandon școlar. Erau copii care de cel puțin trei ani nu mai mergeau la școală. Valeriu face cu copiii care sunt în școală sau ăștia mici-mici, care urmează să meargă la școală și îi ajută pentru școlarizare. Și face extraordinar ce face acolo, la Casa Bună. Noi eram oleacă mai specializați pe zona de abandon școlar curat, conform legii. Identificam copiii ăștia, îi țineam la Centru de la 8 dimineața până la 8 seara, se lucra pe grupuri mici. Am experimentat atunci un model pe care l-am găsit uimitor în literatura de specialitate, pus în practică și în India: lucru pe grupe mici și fără să ții cont de clasa copilului sau de vârsta copilului, ci de nivelul lui. Nivelul la care a ajuns pe disciplina respectivă. Noi îi recuperam și îi reintegram în școala de cartier. Am reușit să reintegrăm copii declarați în abandon școlar, să recuperăm trei ani într-un an și să-i reintegrăm în școali de cartier. Majoritatea copiilor erau romi, părinții needucați, săraci, dar atât de sufletiști! Se lucrează foarte bine în comunitățile lor dacă le explici ce vrei să faci și dacă văd că e în avantajul copiilor lor. Se organizau între ei, făceau cu rândul și veneau părinții la 4 dimineața să aprindă focul în sobe, ca să se încălzească spațiul. Noi amenajasem spațiul ăla, îl porționasem, ca să putem să lucrăm pe grupe mici, cu niște pereți mobili. Pereții se dădeau la o parte, reparasem scena, reparasem reflectoarele, aveam o învățătoare romă care făcea cu ei tradiții și cultură romani. Deci, stăteam de la 8 dimineața la 8 seara cu copiii, până când mergeau în familie. Cu trei mese pe zi, două gustări…

Reporter: Și ce s-a întâmplat mai departe?

Corina Atanasiu: A mers foarte bine aproape trei ani, până când unul din liderii Partidei Romilor de la acea perioadă a venit într-o zi și a spus: „Eu aici o să fac un club de box!”. Am zis: „Domnule, în comunitatea asta, în care e foarte multă agresivitate, nu-i OK să faci club de box!”. I-am arătat: „Uitați, noi avem spațiul acesta închiriat pe 5 ani!”. Nu ne furau nimic din spațiu, dar în fiecare zi găseam tablele sparte. Aveam lapte UHT și sucuri de portocale în cutii, pentru că încercam să hrănim copiii ăia foarte, foarte bine. Toate cutiile erau înțepate! Deci, în fiecare zi eram ca Sisif, în fiecare zi trebuia s-o luăm de la capăt. La un moment dat, nu mai aveam bani de cumpărat table, că nu erau tablele astea, erau table de sticlă clasice. Nu mai aveam cum să susținem… Am zis: „Domnule, trebuie să rezistăm! Trebuie să rezistăm! Pentru copiii ăștia trebuie să rezist!”. Ei, n-am mai rezistat la un moment dat și a trebuit să plecăm. De acolo am rămas cu ideea că, dacă vrei să scoți copilul din sărăcie și să-l recuperezi educațional, poți s-o faci dacă adaugi la educație foarte multă asistență socială.

„Pariul meu, când am mers la minister, a fost că rezistăm doar 6 luni și că trebuie să ne alegem lucrurile care au cel mai mare impact în societate, adică partea de programare. Am apucat să facem câțiva pași și pe instrumentele clasice de finanțare, dar glonțul de argint a fost PNRR!”

Reporter: Aveți dezamăgiri în activitatea politică sau administrativă?

Corina Atanasiu: Am o mare dezamăgire din perioada în care am fost secretar de stat. Eu n-am mai lucrat la stat. Alea 8 luni, în 2021, au fost experiența mea notabilă. Marea mea dezamăgire a fost să găsesc în minister un sistem ermetic construit în ceea ce privește politicile de resursă umană. Am stat pe birou cu un teanc de vreo 10-15 centimetri înălțime cu rapoarte de evaluare ale angajaților din minister. Câteva sute, rapoarte de evaluare pe care trebuia să le semnez eu. Și am zis: „Domnule, dar eu n-am să reușesc să mă întâlnesc niciodată cu toți acești oameni!”. Adică nu pot să-i verific calitatea muncii omului care e la Baia Mare! Asta i-o verifică șeful lui direct. Nu trebuie să i-o contrasemnez eu, că eu nu știu ce face și ce nu face. Șeful lui direct trebuie să-și asume responsabilitatea asta! Mi-au explicat avocații că mă obligă legea să semnez acele rapoarte de evaluare. Tristețea, însă, este că din tot teancul ăla, niciun angajat nu avea mai jos de 4,7 din 5!

Reporter: Adică toți erau excepționali.

Corina Atanasiu: Toți erau perfecți! Domnule, dacă toți sunt perfecți, de ce nu reușim să înghițim fondurile europene? De ce nu reușim să avem impactul pe care-l voiam pe fonduri europene? De ce nu ne atingem indicatorii?

Reporter: Lucrurile astea cu cine le discutați?

Corina Atanasiu: Le-am discutat și cu ministrul, la vremea respectivă. Evident! Dar am încercat să înțeleg de ce nu putem să ieșim din cercul ăsta vicios. Mi-am dat seama că procedura pe resurse umane este atât de bine pusă la punct, încât, odată ce omul ți-a intrat acolo pe un concurs, cu greu îl mai scoți! Și ca să poți să restructurezi sistemul de resurse umane într-un minister care, de altfel, e destul de performant… Da, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este unul dintre ministerele-fanion, dintre cele mai performante. Și cu toate astea, este foarte mult balast și acolo. Am găsit foarte mulți oameni buni, dar e și foarte mult balast. Și nu poți să modifici sistemul ăla de procedură decât dacă o iei de la capăt cu analiza postului, cu refăcutul instrumentelor ș.a.m.d. Deci, este un proces care ar dura un an și jumătate pe puțin! Dar știam că noi avem la dispoziție… Pariul meu, când am mers acolo, a fost că rezistăm doar 6 luni și că trebuie în alea 6 luni să facem…

Reporter: Păi, de ce 6 luni? Că fuseseră alegerile din 2020, venise coaliția PNL-USR-UDMR cu planul promis de Iohannis, care ceruse voturile românilor spunându-le că până în 2028 PSD-ul va rămâne în opoziție.

Corina Atanasiu: Sigur că da! (ironică) Eu am fost ceva mai pesimistă și am zis: „Domnule, în astea 6 luni trebuie să ne alegem lucrurile care au cel mai mare impact în societate, adică partea de programare, și anume PNRR-ul!”. Am apucat să facem câțiva pași și pe instrumentele clasice de finanțare, dar glonțul de argint a fost PNRR. Și pe asta ne-am concentrat în primul rând.

Reporter: Tocmai pe tema asta vă și înjură de atunci non-stop atât PSD și PNL, cât și televiziunile de partid.

Corina Atanasiu: Pentru că PNRR îi obligă să facă niște reforme foarte, foarte dureroase pentru partidele-sistem, dar absolut necesare pentru societate.

„Cred că statele membre UE și-au pierdut capacitatea de a mai atrage resurse umane către școală. Și atunci trebuie să mergem spre un alt model, spre un alt tip de profesori pe care-l putem experimenta la nivel european și pe care-l putem exporta pe urmă în țările membre”

Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au plecat la alte partide?

Corina Atanasiu: O întrebare grea… Să știți că pe mulți dintre ei i-am apreciat, i-am cunoscut personal. Îi apreciez în continuare pe cei care au plecat fără scandal. Pentru că este lipsit de coloană vertebrală să fii într-un loc, să mănânci o coajă de pâine cu niște oameni și brusc, când nu ți-au mai convenit ție lucrurile, să pleci și să să spui neadevăruri.

Reporter: Mulți justifică plecarea din USR, oficial sau neoficial, ca urmare a presiunilor care s-au exercitat asupra lor. Dumneavoastră mi-ați zis la începutul interviului că ați resimțit lucrul ăsta și la Focșani, când mergeați pe stradă…

Corina Atanasiu: Aici probabil că le-aș găsi o  scuză. Adică trebuie să ai stomacul tare! Eu, cel puțin, în momentul în care mi-am asumat să fac pasul spre politică, venind din naivitatea mea de ONG-istă, mi-am dat seama că o să mă expun. Și da, am vreo trei reclamații la ANI care au fost deja clasate. Chiar ultima oară l-am întrebat pe ofițerul de la ANI: „Domnule, dar n-aveți o memorie instituțională? Adică dacă ați tranșat deja o speță…”.  Că primesc reclamațiile pe același motiv periodic. „Dacă ați clasat deja speța respectivă, de ce o mai deschideți din nou?” Mi-a răspuns: „Ne obligă legea”. Era clar că o să avem șicane și știam la ce ne expunem. Acum îmi pare rău că unii dintre colegi n-au putut să reziste, dar fiecare și le știe pe ale lui. Poate au probleme în familie. Nu pot să vă spun exact ce a fost în mintea lor, dar fiecare își așază lucruri cum crede.

Reporter: Care ar fi prioritățile pe care o să le aveți când veți ajunge europarlamentar?

Corina Atanasiu: Unul dintre obiective este educația. O să-mi zice ziceți acum: „Domnule, stați așa, că educația este apanajul statelor membre…”

Reporter: Și, oricum, e ceva destul de vag.

Corina Atanasiu: Da, dar e și nu e vag! Educația nu o duce bine în toată Europa, să știți! Noi suntem la coada clasamentului, dar sunt niște probleme sistemice în toate țările membre. Și anume: nu mai sunt profesori! Cariera didactică începe să falimenteze. Există deja eforturi de a coagula niște politici pe educație la nivel european. S-a creat o arie europeană pentru educație, așa se și numește, în care încep să se structureze niște instrumente. Și primul set de politici pe care trebuie să-l abordăm în acest mecanism sunt politicile de formare a cadrelor didactice la nivel european. Cred că statele membre și-au pierdut capacitatea de a-și mai atrage resurse umane. N-au găsit mecanismele de a atrage resurse umane către școală. Și atunci, trebuie să mergem spre un alt model, spre un alt tip de profesori pe care-l putem experimenta la nivel european și pe care-l putem exporta pe urmă în țările membre. Dar formarea cadrelor didactice este esențială, este sângele sistemului de educație în fiecare țară. Firește că acum avem o grămadă de discuții filozofice despre rolul profesorului la catedră. Profesorul trebuie să fie mai degrabă un mentor, vine din urmă Inteligența Artificială, sunt tot felul de discuții. De aceea este cu atât mai stringentă discuția la nivelul european: ce facem cu cadrele didactice?; cum atragem oamenii spre a lucra cu copiii indiferent de deciziile statelor member?; cum îi motivăm și cum îi formăm, ca ei, la rândul lor, să fie capabili să educe copiii de așa manieră încât să fim competitivi? Pentru că trebuie să fim sinceri și să ne dăm seama că, dacă nu gândim Uniunea Europeană ca pe o uniune economică unitară, fiecare dintre noi o să piardă! Și o să piardă bani și o să piardă, firește, din calitatea vieții.

„Dacă nu era Europa și dacă nu erau banii europeni care să ne forțeze să reformăm cât de cât domenii din viața noastră de zi cu zi, noi nu eram unde suntem acum. Noi o ducem mult mai bine decât în 1990, dar puteam s-o ducem infinit mai bine!”

Reporter: Asta este o prioritate.

Corina Atanasiu: A doua prioritate este pe zona de fonduri europene, pentru că am competență și acolo. În primul rând, pe arhitectura de sistem.

Reporter: Ce înseamnă arhitectură de sistem?

Corina Atanasiu: Înseamnă mecanismele propriu-zise de finanțare în țările membre. Pe de o parte, trebuie să fie fluidizate, trebuie să reducem birocrația asta imensă din jurul fondurilor europene. Noi am încercat, cât am fost la minister, să reducem cât am putut de mult, dar și acolo e un întreg proces, era o bază imensă de date care este gândită de IT și nu de oamenii care au implementat vreodată fonduri europene. Și asta se simte, din păcate. Pe de altă parte, sunt mecanismele de finanțare, prin care se scurg banii europeni direct la beneficiari, astfel încât să producă cel mai mare impact, dar și mecanismele de control. În momentul de față se verifică hârtii și nu impact, nu viață reală! Și nu vorbesc de hoțiile grosolane, nu vorbesc de birocrație. Nu vorbesc de Teleorman, unde au mutat bornele, iar kilometrul avea 800 de metri! Deci, nu vorbesc de lucrurile astea. Vorbesc de milioane și milioane de lei care s-au băgat, spre exemplu, în formare profesională. Avem o țară de manichiuriste. Și, pe de altă parte, noi nu finanțăm prin proiectele europene, spre exemplu, carnete de șofer, buldoescavatoriști sau mai știu eu ce.

Reporter: Adică meserii de care chiar e nevoie.

Corina Atanasiu: V-am dat doar un exemplu de cursuri care nu țin de autoritățile naționale care se ocupă de calificări. Și dacă nu ai patalama ANC, nu e bun cursul! Asta este o logică totalmente greșită. Toată industria IT-ului are o sumedenie de ocupații care nu există în nomenclatorul de ocupații din România. Dacă ele nu există, tu nu poți să organizezi cursuri și învățământ!

Reporter: Și dumneavoastră, ca europarlamentar, cum puteți modifica lucrurile de la Bruxelles astfel încât să se miște ceva aici?

Corina Atanasiu: Condiționez banii! Acum, să fim sinceri: dacă nu era Europa și dacă nu erau banii europeni care să ne forțeze să reformăm cât de cât domenii din viața noastră de zi cu zi, noi nu eram unde suntem acum! Noi o ducem mult mai bine decât în 1990. Incontestabil! Dar puteam s-o ducem infinit mai bine! Problema e că suntem o mașină care merge cu frâna de mână trasă.

Reporter: La nivelul cărei țări ar fi trebuit să fim noi, dacă ar fi fost un grad de corupție cel mult mediu, și nu mare?

Corina Atanasiu: Acum n-o să spun că am fi fost unde e Germania sau… Aș compara România cu o țară din asta mai mică, gen Estonia, care a explodat dintr-o dată. Am fi putut să facem chiar această figură frumoasă pe care a făcut-o Estonia. Și în ce privește digitalizarea, și în ce privește educația. Că estonienii acum i-au luat pe finlandezi, by the way! Și în ce privește calitatea vieții, care a crescut spectaculos la ei. Adică, e o țară trăibilă la ei! Acolo e o țară trăibilă!

Reporter: Care vă este cel mai drag regionalism din Moldova?

Corina Atanasiu: Oleacă!

Top 5 realizări ca persoană publică

1. Am făcut parte din echipa care a dezvoltat primele standarde ocupaționale pe ocupații din domeniul social din România.

2. Am făcut parte din primele echipe de asistență tehnică pentru administrarea fondurilor europene pentru dezvoltarea societății civile în România (1998-2007).

3. Primul serviciu de recuperare școlară pentru copii aflați în abandon școlar pe metoda TaRL – Teaching at the right level (1996 – 1998).

4. Prima strategie de asistență socială pentru Capitală, care a fost finanțață de Primăria Municipiului București (2000 – 2001).

5. „Reinventarea” creșei de întreprindere (2013 – 2015) după modelul introdus de Maria Cuțarida, prima femeie medic și doctor în medicină din România, care a făcut prima creșă de întreprindere pe lângă Fabrica de Tutun din București.

„Cu permisiunea dvs., aș adăuga și punctul 6: am coordonat Capitolul Educație din PNRR, am negociat și atras către România cele 3,6 miliarde de euro pentru toațe școlile din țară”.

Top 5 priorități ca viitor europarlamentar

1. Schengen terestru (continuare dosar / menținerea pe agenda publică europeană).

2. Recuperarea Tezaurului României din Rusia (continuare dosar / menținerea pe agenda publică europeană).

3. Extinderea Ariei Educationale Europene și în special extinderea programelor Erasmus+ Teacher Academies pentru a promova excelența în formarea profesorilor în Europa.

4. Revizuirea Directivei 77/486/EEC pentru a defini un mod unitar de implementare a ei, de preferință prin includerea cursurilor de limbă și civilizație maternă pentru copiii muncitorilor mobili proveniți din alte state membre ale UE, pornind de la un prag numeric stabilit la nivel european.

5. Principiul „fondurile europene sunt pentru cetățeni, nu pentru politicieni” – voi propune Comisiei Europene ca banii pe care România, prin Guvernele sale incompetente PSD-PNL, nu-i cheltuie și nu reușește să-i folosească pentru proiecte să rămână alocați tot României pentru alte proiecte, cu o implicare și decizie mai mare a societății civile și a organismelor locale și regionale în gestionarea fondurilor.

10 întrebări-fulger

1. Cel mai bun și cel mai nociv președinte al României de până acum? Aveți variantele Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.

– Constantinescu cel mai bun și Ceaușescu cel mai nociv, cu Iliescu după el.

2. Joe Biden sau Donald Trump?

– Biden.

3. Uniunea Europeană/NATO sau suveranism?

– Uniunea Europeană și NATO.

4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?

– În două tururi.

5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți, excluzându-l pe cel în care candidați.

– Sighișoara. Îmi place orașul vechi, e ca o mică bijuterie.

6. Țara în care ați alege să vă mutați dacă ați fi forțată să părăsiți România.

– Cred că Grecia. Îmi plac creveții și mă văd, așa, pe un mal de Mediterană, întorcând niște creveți într-o tigaie…

7. Viața la țară sau la oraș?

– La oraș.

8. Concediu la mare sau la munte?

– La mare.

9. Mâncarea preferată?

– Icre cu brânză sărată.

– Cam ciudată combinație…

– Știu, dar asta e!

10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?

– Jocurile Olimpice.

Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.

Cod unic de identificare: 41240005.

PORTRET DE CANDIDAT

* DAN BARNA, europarlamentare: „Regimul Iohannis ne-a dus mult mai aproape de modelul Belarus – Turcia – Ungaria decât de cel occidental. S-au depășit niște linii roșii care păreau de negândit chiar și în timpul regimului Dragnea”

* DOMINIC FRITZ, Primăria Timișoara: „Klaus Iohannis – o mare dezamăgire! Sper să nu ajungă în nicio funcție importantă în Europa!”

* STELIAN ION, Primăria Constanța: „Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie la chiuvetă, cu apă din oala de sarmale”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

* CRISTINA PRUNĂ, europarlamentare: „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

* MIHAELA ȘTEFAN, Primăria Sectorului 6: „M-am angajat în anul 2 de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut bani niciodată părinților mei”