Cea mai mişto carte de istorie

6
844
Cristian Ghinea

Tocmai am citit cea mai tare carte de istorie de care am dat recent. Eram atât de prins, că am citit-o pe balcon cu o narghilea și s-a dus de tot cărbunele și nu-mi venea s-o las din mână ca să mai pun altul. Cam cum citeam când eram mic romanele cu Winnetou, genul ăla de disperare că se termină duminica și vine școala și încă mai ai pagini de citit, mai e din aventură – mai știi?

Cum am terminat-o, am zis să scriu pentru un lunch despre ea și s-o public cu prima ocazie când nu am chef să scriu despre Marcel, Voineag și alți zaveragii și lighioane. Zaveragii erau niște soldați greci, eteriști – este că nu știai asta? Are legătură cu zaveră, cred. Nici eu nu știam.

Deci, cartea este „Din vremea lui Tudor”, de Radu Oltean, apărută recent la Humanitas.

Oltean face ca profesie grafică istorică și este probabil cel mai serios istoric pe care-l urmăresc eu pe Facebook. Că publică bucăți și ne zice cum ajunge la niște concluzii. Adică nu face grafică la modul ăla că desenează așa un turc care are un iatagan rotunjor. Desenează detaliile după ce stă ca un maniac în arhive, documente, stampe, la fața locului. Etc. etc. etc. Știu asta, cum ziceam, pentru că-l urmăresc pe Facebook și descrie uneori procesul.

Cartea asta este plină de ilustrații, portrete, desene care reproduc bătălii și momente tensionate, asedii, hărți. Zici că ești acolo, frate. Un fel de 3D pentru deștepți și pentru pasionații de istorie.

Omul ăsta a muncit niște ani buni la carte, se vede munca și bucuria de a o face.

Dar dacă ai crede că e o carte bună doar pentru grafică, ar fi nedrept. Este o carte de istorie adevărată, cu documente noi de prin arhive sârbești, rusești, turcești. Care repară o chestie ce mă enervează enorm la istoria tradițională, care se uită la povestea noastră complet fascinată de propriul buric, fără nicio plasare a evenimentelor în context regional.

Deci, prima jumătate a cărții este text bun plus hărți plus ilustrație a războaielor ruso-turco-austriece, suprapuse cu războaie civile din Imperiul Otoman. Toate astea – înainte de Tudor, dar cu impact pe viața lui. Gen războaie civile otomane despre care s-a scris puțin la noi – înseamnă pașale din Balcani contra sultanilor de la Stambul, plus răscoale sârbești.

Așa începe să aibă sens cum a ajuns Tudor șef de miliție populară oltenească, de ce era Oltenia victimă a jafurilor de la sud, de ce erau pandurii olteni împănați cu sârbi și bulgari, etc. etc.

Tudor însuși e un personaj uman așa, îl înțelegi de unde vine, de ce l-a enervat vodă etc.

Și în a doua parte a cărții începe bătaia propriu-zisă, scrisă și ilustrată de zici că e western, tare mișto.

Pe bune, ia cartea asta și o să-mi mulțumești! Nu te uita că e format mare și pare carte de copii! Se poate uita și copilul pe hărți și desene, că e tare mișto, dar e jucărie mega serioasă de oameni mari.

Uite, ca să vezi o bucată de poveste, luată așa, aproape la întâmplare, e plină cartea de episoade din astea:

„Cel mai faimos haiduc din zona Porților de Fier a fost poate Ghiţă Hoțul. Povestea lui ne ajută să înțelegem mai bine cât de flexibile erau loialitățile și convingerile morale ale multor răzvrătiți și haiduci. Luptase în oștirea lui Milenko Stoikovici în prima răscoală sârbă, alături de armatele ruseşti ale generalului Isaiev şi de pandurii lui Tudor, în anii 1804-1813, dar îi fusese credincios în acelaşi timp şi lui Regep Paşa, deoarece era cumva înrudit cu acesta: sora lui Ghiță făcea parte din haremul pașei. Milenko Stoikovici, pe de altă parte, căpitanul lui Ghiţă, era faimos nu doar pentru vitejia sa, ci şi pentru haremul format din văduve sau orfane turcoaice pe care le botezase. La 1811, Milenko şi-a desființat haremul, dându-le bani femeilor şi având grijă ca acestea să-și facă un rost. Una din femeile lui, Jelenka, s-a măritat cu Ghiță Hoțul.

Întors în Serbia după evenimentele din 1814-1815, a locuit o vreme la Kladovo, însă n-a putut renunța la viața de tâlhar, din care pricină a și fost părăsit de soție. Mai mult, a intrat în conflict cu Milos Obrenovici, fiind silit să fugă în Mehedinți în anul 1820. Împreună cu Iovan Rogobete și cu o ceată de bandiți, a haiducit prin Mehedinți, Gorj şi Dolj. În 1821, aceștia au avut îndrăzneala de a veni în tabăra lui Tudor Vladimirescu de la Tânțăreni; au fost prinși și alungați, nu înainte ca Tudor să le spună că ar trebui ucişi spre pildă, în fața norodului, sau duşi să-şi sfârşească zilele în ocnă pentru faptele lor tâlhăreşti. 

Mai puțin norocos a fost vechiul duşman al lui Tudor, Pau Nicolicescu. La începutul revoluției, Tudor l-a prins şi l-a închis în clopotnița mănăstirii Strehaia, înainte de a porunci să fie dus la podul de la Corcova; acolo, oamenii lui Tudor l-au bătut cu muchia toporului până i-au frânt toate coastele”.

DE ACELAȘI AUTOR:

6 COMENTARII

  1. Eu nu-s istoric dar cred că Ghiță Hotul s-a întors în Serbia …😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. D-le Ghinea, felicitari pt. articol! Extrem de interesant, mai laes pentru mine, pentru ca familia mamei mele este chiar din acea zona, de linga Vinju Mare. Chiar am vizitat Kladovo, acum 2 ani. Iar familia mele trebuiau sa ii fie retrocedate terenuri chiar in acea zona, pe linga Hinova. Din toate terenurile care trebuiau retrocedate, ni s-au retrocedat numai vreo 10% (ca suprafata), sau vreo 3% (ca valoare). Restul au fost furate prin frauda si titluri de proprietate false, eliberate chiar de catre autoritatile securisto-sereiste ale Statului (de catre Prefectura Mehedinti). Pe terenurile fraudate se obtin anual fonduri europene APIA, care, deci, sint obtinute tot prin fraudare (tilurile de proprietate fiind, cum am spus, false!).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.